Schimbare de distribuție: Soprana Olga Bezsmertna va fi Donna Elvira
https://www.ziarulmetropolis.ro/schimbare-de-distributie-soprana-olga-bezsmertna-va-fi-donna-elvira/

Soprana Olga Bezsmertna, solistă a Operei de Stat din Viena, va interpreta rolul Donnei Elvira în spectacolul Don Giovanni de Mozart, prezentat de Orchestra de Cameră din Basel, în data de 22 septembrie, la Ateneul Român. Soprana Miah Persson, anunţată anterior în distribuţie şi-a anulat deplasarea la Bucureşti din cauza unor urgenţe de familie.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2019

Olga Bezsmertna este considerată una dintre cele mai remarcabile soprane din noua generație, ca urmare a rolurilor de succes interpretate din 2012 pe scena Operei de Stat din Viena.

Printre acestea se numără: Contessa Almaviva (Nunta lui Figaro)Pamina (Flautul fermecat), Fiordiligi (Cosí fan tutte), Marguerite (Faust), Tatiana (Evgheni Oneghin), Margherita (Faust), Rusalka (Rusalka), Liu (Turandot), Marzelline (Fidelio).

Olga Bezsmertna și-a încheiat studiile la Academia de Muzică din Kiev din Ucraina în 2010. A fost printre finaliștii Concursului de canto Hans Gabor Belvedere de la Viena din 2010 și 2011. În anul 2008 a fost laureată a Concursului de Canto în Germania, unde a primit și premiul publicului și premiul Puccini.

În 2007 a participat la Festivalul Oper Oder-Spree. În 2006, a primit un premiu la Concursul internațional de canto Rimsky-Korsakow din Sankt Petersburg. Soprana a  mai primit premiul I la competiția internațională de canto a trustului Bertelsmann iar în anul 2011 a luat parte la proiectul Young Singers al Festivalui de la Salzburg.

Distribuția completă:

Orchestra de cameră din Basel

GIOVANNI ANTONINI dirijor

LUCA PISARONI Don Giovanni (bas-bariton)
SYLVIA SCWHARTZ Donna Anna (soprană)
OLGA BEZSMERTNA Donna Elvira (soprană)
PATRICK GRAHL Don Ottavio (tenor)
GIULIA SEMENZATO Zerlina (soprană)
ALEX ESPOSITO Leporello (bariton)
DAVID SOAR Comandorul, Masetto (bas-bariton)

Foto: Soprana Olga Bezsmertna – Iryna Buchegger

13
/01
/22

Începând cu 13 ianuarie, orașele Iași, Bacău și Galați vor continua să găzduiască seria de concerte „Pepiniera”, susținută prin programul Comisiei Europene - Music Moves Europe. Prin intermediul proiectului, organizatorii își propun să susțină artiștii cu potențial și să-i ajute să-și extindă baza de fani la nivel național. Accesul este liber la toate concertele, în limita locurilor disponibile.

13
/01
/22

Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – și un concert în care „vedeta” serii va fi HARPA, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, sunt „ingredientele” evenimentului prezentat miercuri, 19 ianuarie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, la Sala Radio.

12
/01
/22

Iași, 11 ianuarie 2022 - Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.