Sclipitorul violinist Emmanuel Tjeknavorian la București!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sclipitorul-violinist-emmanuel-tjeknavorian-la-bucuresti/

‘’Emmanuel Tjeknavorian a prezentat un program solo de o viruozitate care te face să lăcrimezi’’ (New York Times). Considerat de critica muzicală şi în egală măsură de public un star în devenire al muzicii clasice, violonistul Emmanuel Tjeknavorian vine la Bucureşti!

Un articol de Petre Ivan|30 aprilie 2018

La invitația Filarmonicii George Enescu,  tânărul și carismaticul interpret va fi prezent pe scena  Ateneului Român, pe 3 si 4 mai 2018, când va fi solistul Concertului pentru vioară și orchestră de Sibelius,  sub bagheta lui Horia Andreescu.

Tjeknavorian a obținut la cea mai recentă ediţie a Concursului Internaţional  Jean Sibelius din Helsinki, premiul pentru cea mai bună interpretare a acestui concert.

Un accent de heavy- metal:  dincolo de cît de bine sună, te uluiește pur și simplu, nemaivorbind de execuția sa sclipitoare (Spiegel online)

Tot pe scena Ateneului va susține un recital, pe 5 mai 2018, împreună cu pianista Cătălina Butcaru, cu sonate de Janacek, Brahms si Strauss.

După prezența la București, anul acesta Emmanuel Tjeknavorian  este invitat să cânte cu Deutsche Symphonie Orchester Berlin, cu Filarmonica din Sankt Petersburg şi cu Filarmonica della Scala.

Pentru stagiunea 2017-2018, a fost ales să participe în seria de concerte Rising Stars  al  European Concert Hall Organisation. De asemenea, a primit premiul Lotto Förderpreis al Rheingau Musik Festival 2018.

Emmanuel Tjeknavorian cântă pe o vioară Antonio Stradivari, Cremona, 1698.

Foto: Emmanuel Tjeknavorian – facebook

 

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.