Școala de bine, la Teatrul Act
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-de-bine-la-teatrul-act/

Teatrul Act organizează în perioada noiembrie 2019 – februarie 2020 Școala de bine – un proiect prin care îşi propune să promoveze importanţa educaţiei culturale în rândul copiilor şi tinerilor cu vârste între 9 şi 19 ani.

Un articol de Liliana Matei|31 octombrie 2019

Timp de 4 luni, peste 320 de copii și adolescenți din București, Prahova, Buzău și Craiova vor participa la cele trei ateliere de teatru, dans și comunicare creativă, coordonate de actorul Vlad Bălan, balerina Corina Aldea și psihologul Bogdana Fati.

Dorința noastră, prin desfășurarea Școlii de bine, este aceea de a ajuta copiii și tinerii să se apropie de domeniul cultural prin descoperirea faptului că arta este esențială pentru existența și dezvoltarea lor, dar și că poate fi o vocație încă nedescoperită pentru mulți dintre ei. Teatrul practicat poate conduce la dezinhibare, dansul este o formă de libertate și expresivitate, iar comunicarea și scrierea pot fi utilizate ca o formă de terapie. Astfel, arta, dincolo de dimensiunea estetică, are aplicații concrete în dezvoltarea inteligenței emoționale, a capacității deproblem solving, stimularea creativității, contribuind la o viață echilibrată.

Prima sesiune de ateliere va avea loc la Teatrul Act, sâmbătă, 2 noiembrie, avându-i ca participanți pe elevii  Școlii Gimnaziale 190, din sectorul 4.

Proiectul este derulat de Asociația Culturală ACT și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Înființat în 1995, Teatrul Act este primul teatru independent din România. În septembrie 1998, Asociația Culturală Act inaugurează spaţiul propriu, multifuncţional, destinat spectacolelor de teatru, muzică, film, dans şi expoziţii pe Calea Victoriei la numărul 126, unde funcționează și astăzi la peste 21 de ani de activitate. Teatrul ACT are experiență în derularea de proiecte culturale pentru tineri prin cele două programe pe care le-a organizat: „Festivalul Tinerii și Muzica”  și „Teatrul face pACT cu gashka ta din liceu”. Scopul iniţial a fost familiarizarea elevilor din liceele bucureştene cu activitatea specifică unui teatru, cu spectacolul de teatru şi lumea artistică, respectiv non-artistică implicată în buna desfăşurare a fenomenului teatral.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.