Scrie despre Tine la libraria Bastilia
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrie-despre-tine-la-libraria-bastilia/

Textul „Brânză topită”, scris de Corina Ciubotaru la atelierul „Scrie despre Tine”, va fi prezentat în lectură publică joi, la Librăria Bastilia din Bucureşti.   Evenimentul are loc de la ora 19.00. Textul a fost prezentat în lectură publică prima dată la atelierul „Luna Scrie despre Tine” din primăvara acestui an şi este o piesă […]

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2012

Textul „Brânză topită”, scris de Corina Ciubotaru la atelierul „Scrie despre Tine”, va fi prezentat în lectură publică joi, la Librăria Bastilia din Bucureşti.

 

Evenimentul are loc de la ora 19.00.

Textul a fost prezentat în lectură publică prima dată la atelierul „Luna Scrie despre Tine” din primăvara acestui an şi este o piesă despre publicitate şi ce înseamnă să fii creativ, dar mai ales despre ce înseamnă să fii special.

„«Scrie despre Tine» m-a ajutat să mă înţeleg, să mă maturizez şi să am curaj să scriu. Visam că o să reuşesc să scriu o carte când o să fiu bătrână şi viaţa mea va fi plină de semnificaţie, dar, de fapt, mi-era frică să mă expun şi să povestesc ceva începând de acum. Sunt un om obişnuit, ce e aşa special în poveştile mele încât să intereseze pe alţii? Aşa că am început, uşor-uşor, întâi să vorbesc despre mine şi până la urmă să scriu. A ieşit o piesă de teatru la care oamenii râd. Atelierul a fost una dintre cele mai importante experienţe ale vieţii mele”, spune Corina Ciubotaru.

Visul Elizei, personajul principal din „Brânză topită”, este să facă publicitate. Pentru ea, publicitate înseamnă să faci oamenii fericiţi şi asta îşi doreşte şi ea: ca oamenii să creadă în ceva mai bun, să radă şi să fie fericiţi, ca la televizor.

De la 14 ani, Eliza este convinsă că vrea să facă publicitate cu orice preţ şi nu înţelege de ce nu îşi doreşte toată lumea asta. Când intră în prima agenţie, însă, Eliza descoperă un univers clădit pe alte reguli decât cele la care se aşteaptă.

„Textul Corinei, alături de celelalte citite în «Luna Scrie despre Tine», va fi produs şi montat în primăvara lui 2013, urmând să fie prezentat publicului în premieră în cadrul Festivalul «Scrie despre Tine», ce se va desfăşura în luna mai a anului următor.

Festivalul este primul pas pentru realizarea unui vis pe care îl avem de trei ani: o stagiune alcătuită exclusiv din piese noi, româneşti, de teatru, generate în cadrul atelierului nostru”, spune Vera Ion, trainer „Scrie despre Tine”.

Din distribuţia lecturii de joi seară fac parte Cristina Gavruş, Ionuţ Grama, Ilinca Harnut, Lucian Iftime, Sorin Poamă.

 

 

Sursa: Mediafax

27
/03
/17

Astăzi, 27 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, Casa de Producţie TVR a programat pe TVR 2 la ora 20:10, „Unchiul Vanea”, de Cehov, în regia lui Yury Kordonsky. Spectacolul va fi difuzat ca parte a Campaniei „Artiști pentru artiști”, iar pe durata lui pe ecran vor apărea conturile în care pot fi făcute donațiile

27
/03
/17

Într-o zi de 27 martie era înfiinţat, la Moscova, ’’Balşoi Teatr’’, Societatea Academică Română devenea, prin decret regal, "Academia Română", se năștea regizorul american Quentin Tarantino și se stingea din viață George Pruteanu, cunoscut pentru emisiunea TV “Doar o vorbă să-ţi mai spun” şi pentru ”Legea Pruteanu” (folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice).

26
/03
/17

„S-a furat mireasa!”, după textul și în regia lui Radu Popescu, e o comedie despre o tânără corporatistă ruptă între logodna călduță cu Mihai, șeful ei, și iubirea cu aer de libertate a lui Andrei, fost iubit și alpinist.

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

25
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Despre „Fata necunoscută”, noul film - o dramă socială și morală - al fraților belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne. Și despre „(M)ucenicul” (al rusului Kirill Serebrennikov), cu un tânăr care, cu Biblia în mână, se tranformă într-un fanatic religios. Două filme de Cannes, acum în cinematografe.

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.