Scriere creativă la Vama Veche, cu T. O. Bobe
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriere-creativa-la-vama-veche-cu-t-o-bobe/

În săptămâna 5 – 12 iunie 2016, Club Revdepov organizează la Vama Veche un atelier de scriere creativă sub îndrumarea scriitorului T. O. Bobe.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2016

Aflat la a 5-a ediție, atelierul de proză de la Vama Veche îi așteaptă pe cei pasionați de scris și de mare într-o vacanță în care să se bucure de amândouă, alături de colegi cu aceleași interese. Programul cuprinde exerciții literare ad-hoc sau cu deadline până seara. În fiecare dimineață, cursanții vor afla de la T. O. Bobe câteva repere legate de alegerea subiectului, fișa de personaj, structură, suspans, stil, începuturi și finaluri. Serile vor fi dedicate lecturilor și discuțiilor pe texte. Între cele două momente ale zilei e timpul liber, de inspirație și hoinăreală.

„Sînt perfect conștient că într-o săptămînă de cursuri nu se pot realiza prea multe lucruri. Dacă, însă, definim creativitatea în termenii psihoterapeutului Mugur Ciumăgeanu, drept „schizofrenie bine temperată”, m-aș bucura să pot canaliza, într-o oarecare măsură, dacă e cazul, acea „schizofrenie” creativă, astfel încît ea să devină sau să se apropie cît mai mult de ceea ce numim îndeobște „literatură”. Și, mai ales, mi-aș dori să pot deschide cîteva noi unghiuri de a privi lumea și literatura, astfel încît criteriul creativității să nu rămînă doar un deziderat închistat în norme și reguli prea fixe. Desigur, nu poți învăța pe cineva cum să fie creativ, dar sper să pot facilita apariția unor condiții de manifestare a creativității, într-un spirit de prietenie și, deopotrivă, de competiție bună, lipsită de ranchiună și invidie, un spirit cît mai apropiat de acela al cenaclurilor în care am crescut. Mi-aș dori să învățăm fiecare de la fiecare, inclusiv eu, atît cît e posibil în doar o săptămînă petrecută împreună.” (T. O. Bobe)

T.O.BobeÎnscrierile la atelier sunt deschise până pe 15 mai. Cei care vor să participe sunt invitați să trimită un mail la simina arond revdepov punct ro, la care să atașeze o povestire. Costul atelierului este de 300 lei, la care se adaugă cazarea (200 lei). Mai multe detalii pe pagina atelierului.

INFO

Atelierul de scriere creativă de la Vama Veche are loc de două ori pe an, în iunie și în septembrie.

T. O. Bobe – Volume individuale: „Bucla” (Univers, 1999, Humanitas, 2015), „Darul lui Moş Crăciun” (Humanitas, 2003), „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară” (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), „Centrifuga” (Polirom, 2005), „Contorsionista” (Humanitas, 2011). Volume colective: „Tablou de familie” (Leka-Brâncuş, 1995), „Cartea cu bunici” (Humanitas, 2007), „Bookătăria de texte şi imagini” (Clubul Ilustratorilor, 2009), „Lexikon der sperrigen Wörter” (Merz & Solitude, 2010), „Primul meu job” (Art, 2011). Volume traduse: „Zentrifuge” (Merz & Solitude, 2004).

Club Revdepov organizează ateliere în care creatorii primesc feedback de la antrenori implicați. Domeniile sunt scriere (proză scurtă, poezie, scriere creativă în engleză, SF&F, scenaristică), artă (caligrafie, animație stop-motion), vorbire (comunicare, argumentare).

 

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.