Scrieri definitorii ale Renașterii franceze: Gargantua și Pantagruel, de François Rabelais
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrieri-definitorii-ale-renasterii-franceze-gargantua-si-pantagruel-de-francois-rebelais/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Rabelais (1494-1554) îşi face intrarea în lume ca novice în ordinul călugărilor franciscani. Se împacă însă greu cu teologia scolastică şi învăţământul de factură feudală.

Un articol de Georgeta Filitti|8 august 2018

Învață grecește și vine așa în răspăr cu superiorii săi. Trece la călugării benedictini; se interesează și de studiile medicale. Dar o face în maniera timpului, adică trece de la o universitate la alta: Poitiers, Montpellier, Paris. Ține o prelegere, ca obligație de student, despre Aforismele lui Hippocrat. Dar lucrul de căpetenie în acest timp de peregrinări: își face numeroși prieteni.

Ca medic la spitalul din Lyon abia își duce zilele. Și lectura unei cărți populare îl salvează. E vorba de Marile și neprețuitele cronici ale marelui uriaș Gargantua. „S-au vândut în două luni la bâlciuri mai multe exemplare decât Biblia în nouă ani”, constată el. Își promite să scrie ceva asemănător luând drept erou pe Pantagruel, fiul lui Gargantua. Acesta era prea cunoscut din misterele ce se jucau la petrecerile populare ca cel care arunca cu sare în gura bețivilor, personificând astfel setea.

Gargantua e mâncăcios, Pantagruel e însetat – amândoi sunt uriași. Aceștia sunt eroii lui Rabelais, croiți să placă în primul rând poporului simplu. Locul de desfășurare a acțiunii: mânăstirea Thélème, unde nu au acces călugării (sic!) și ipocriții. Cartea apare în 1532, semnată cu o anagramă a numelui său, Alcofribas Nasier, ca să nu-și strice reputația de doctor. Are un succes răsunător. Exegeții au căutat și alte explicații: au susținut că s-a inspirat din satirele poetului grec din Antichitate Lucian și din Elogiul nebuniei al lui Erasmus.

Rabelais face o călătorie în Italia și, în 1534; reîntors la Paris, își reia postul de medic și publică al doilea volum intitulat Gargantua. Scrise cu intenția de a face bani, cele două cărți, care curând vor ajunge capodopere ale literaturii franceze renascentiste, reprezintă o chintesență a temelor ce preocupau societatea. Sunt povești, unele decoltate, glume, calambururi, istorioare năstrușnice despre țări imaginare. Dar aceasta e doar o parte a cărții. Scene din mânăstiri, procese nesfârșite, conflicte pentru o moară zăgăzuită samavolnic, învățământul rigid de la Sorbona, manifestațiile de stradă împotriva Papei, a cardinalilor, a slujbei catolice în general – toate defilează prin fața cititorului ca o cronică fantastică a lumii franceze. Sorbona a condamnat cărțile și doar relațiile excepționale pe care a știut să și le facă l-au scăpat pe Rabelais de ștreang sau de arderea pe rug.

Scriitorul rămâne în literatura europeană prin cinci cărți. A treia i-a fost inspirată de o temă frecvent discutată cu prietenii: condiția femeii. E inferioară bărbatului? Ironizează viața călugărească, celibatul impus de dogma catolică, dar dă naștere și la ceea ce s-a numit „gâlceava femeilor”. Subiectul face vâlvă până târziu în vremea lui Corneille și a lui La Fontaine. A patra evocă, voalat, dar cu aceeași vervă, evenimente majore din istoria Franței. Ultima, apărută în 1562, îl pune într-o postură tranșantă: înțelept și nebun.

Sursa geniului lui Rabelais: a iubit viața din instinct, cum n-o făcuseră antecesorii, cum n-aveau s-o facă urmașii. Trăiește într-o epocă de umanism dezlănțuit, vrea tot și fără măsură, să știe, să simtă, să acționeze. Opera lui oglindește tocmai această dragoste de viață, concretă, sensibilă, palpitantă, cu părți urâte și frumoase, nobile sau reprobabile. Este fundalul pentru recomandarea lui predilectă: Fă ce vrei!

Rabelais rămâne un reprezentant strălucit al Renașterii franceze, promotor al ideilor umaniste și mânuitor neîntrecut al limbii franceze. Cărțile sale au cunoscut nenumărate ediții în Franța și în întreaga lume. O Revue des études rablaisiennes îi ține și azi la curent pe cei dornici să afle noi interpretări, posibile descoperiri, studii comparate – toate legate de incomparabila lui personalitate.

Sursa geniului lui Rabelais: a iubit viața din instinct, cum n-o făcuseră antecesorii, cum n-aveau s-o facă urmașii. Trăiește într-o epocă de umanism dezlănțuit, vrea tot și fără măsură, să știe, să simtă, să acționeze. Opera lui oglindește tocmai această dragoste de viață.

Foto: Fine Art America



05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.