Scriitoarea Herta Müller, pentru prima dată la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-herta-muller-pentru-prima-data-la-londra/

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

Un articol de Liliana Matei|17 septembrie 2017

Evenimentul reprezintă o premieră absolută, fiindcă aceasta este prima apariție publică a marii scriitoare originare din România în capitala britanică.

Cunoscutei autoare care, cu „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei a descris plastic universul dezrădăcinaţilor” (Comitetul Nobel), i se va alătura traducătorul Phillip Boehm, pentru o discuţie însoţită de lectura unor fragmente din cele mai reprezentative scrieri ale sale.

La eveniment e așteptată crema lumii literare britanice, precum și numeroși cititori, traducători, editori. Dintre oficiali, și-a anunțat prezența și E.S. Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, alumnus al aceluiași liceu absolvit și de Herta Müller, „Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Câteva zile mai târziu, evenimentul de la British Library va fi completat de o conferinţă internaţională dedicată receptării operei celebrei autoare în întreaga lume, organizată de Universitatea din Swansea la Institutul de Cercetare a Limbilor Moderne din cadrul University of London. Conferinţa reuneşte câţiva dintre cei mai de relevanţi universitari, cercetători şi traducători care vor lua parte la dezbateri de-a lungul zilelor de 21 şi 22 septembrie, printre care se numără Roxana Nubert şi Anca Păunescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, Ana – Maria Dascălu – Romițan de la Universitatea Politehnică din Timişoara, Dana Bizuleanu şi Marius Conkan de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Alexa Stoicescu de la Universitatea din Bucureşti.

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

09
/03
/21

Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Iubirea în caz de urgență”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Danielei Ștefănescu.

07
/03
/21

Marți, 9 martie, la ora 19.30, puteți asista la o întâlnire #Live #Online cu Andrei Cornea și Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția.O încercare de antropologie filozofică”, recent apărut la Humanitas.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este una dintre cele mai cuprinzătoare cărți care abordează conflictul dintre Israel şi Palestina în mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.