Scriitorii Matei Vişniec şi George Arion, la Salon du Livre des Balkans de la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorii-matei-visniec-si-george-arion-la-salon-du-livre-des-balkans-de-la-paris/

Scriitorii Matei Vişniec şi George Arion vor participa, între 10 şi 11 aprilie, la Paris, la cea de-a cincea ediţie a Salon du Livre des Balkans, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala Franţei.

Un articol de Liliana Matei|5 aprilie 2015

Astfel, pe 10 aprilie, vor fi prezentate, printre altele, expoziţia de fotografie a lui Jérémie Buchholtz „Skopje azi”, fiind programată şi o masă rotundă dedicată romanului poliţist în Balcani, la care vor participa autorii Elena Alexieva (Bulgaria), George Arion (România), Alper Caniguz (Turcia) şi Petros Martinidis (Grecia).

Pe 11 aprilie, va avea loc evenimentul „Viaţa cotidiană la Bucureşti între 1940 şi 1990”, pornind de la cartea „Athénée Palace”, de R.G. Waldek, şi „Oublier Bucarest”, de Victor Stoichiţă, anunță Mediafax.

De asemenea, din programul Salon du Livre des Balkans face parte şi spectacolul-lectură „Literatură şi Bucătărie”, de Sedef Ecer, care va fi prezentat de Ismaïl Kadaré, Sonia Ristic, Sedef Ecer, Petros Markaris şi Matei Vişniec.

 

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

29
/05
/14

La Bookfest, se lansează duminică, 1 iunie, începând cu orele 15.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Baricadele”, scris de colegul nostru Andrei Crăciun. Vor vorbi, la lansare, publicistul Radu Paraschivescu și actorul Florin Piersic Jr. “Baricadele” adună o mică parte din publicistica autorului din ultimii opt ani.

29
/05
/14

Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărți, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii și jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură și de caricaturile maestrului Bogdan Petry.

27
/05
/14

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

13
/05
/14

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

13
/05
/14

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte.