Scrisoare către Constantin Brâncuși
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-c%c4%83re-constantin-br%c3%a2ncu%c8%99i/

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteţi vizita (contra unei sume modice) o excepţională Expoziţie Brâncuşi. Este perla coroanei în prezenţa României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat ţării noastre.

Un articol de Andrei Crăciun|31 ianuarie 2020

Scumpe domnule Brâncuși, vă scriu din Bruxelles, din ceea ce se spune (cu un oarecare temei) că este acum capitala Europei.

Europa a devenit un continent mai unit, mai bătrân și mai îngropat în birocrație, cu sufletul rătăcit, și singura șansă istorică a românilor de a nu ieși cu totul din lume.

Scumpe domnule Brâncuși, suntem în mileniul III și oltenii pleacă pe capete la Paris, fără să fie întrebați de pașaport. Nu mai merg pe jos, nu mai merg cu căruța, zboară până la Paris, dați-vă seama! Mii și mii și mii.

Lumea s-a schimbat, dar nu până la esență, nu. Dar oamenii nu mai sunt obișnuiți să vadă esența, deși v-ați străduit să ne lăsați o moștenire care să ne slujească.

Dacă v-ați întoarce printre pământeni, ați putea constata cu toată îndreptățirea că ați plecat lăsându-ne proști și v-ați întors găsindu-ne și mai proști.

Casa dumneavoastră din Hobița s-a dărâmat, oamenii au stat și s-au uitat la ea, întrebându-se retoric: ce ar putea ei să facă? N-au putut să facă nimic.

Și aici în inima de acum a Europei vin oameni din toate părțile pământului să vadă ce era în capul lui Brâncuși, și să se mire.

O mână de chinezi se încântă când le spun că sunt român, ca dumneavoastră, e gata mâna aceasta să mă ridice pe sus, ca pe un trofeu, și să mă poarte așa prin toată expoziția, deși nu am niciun merit, altul decât acela de a mă fi născut așa.

V-ar întrista îngrozitor dacă ați vedea ce este astăzi România, pe de altă parte dumneavoastră v-ați salvat, sunteți cunoscut și iubit pe toate meridianele, deși mă gândesc că nici asta nu v-ar aduce totuși împăcarea, văzând încotro ne îndreptăm toți.

Când eram elev de școală generală ne-au dus la Târgu Jiu să vedem Coloana Infinitului, să ne așezăm la Masa Tăcerii, iar nouă nu ne stătea gândul decât să ne sărutăm sub Poartea Sărutului.

De atunci, v-am mai văzut când și când operele în mari muzee ale lumii, dar niciodată ca acum, niciodată ca acum.

Merg prin această expoziție de la BOZAR și din când în când îmi mai dau câte o palmă, ca și cum mi-ar răsuna în urechi un Beethoven care m-ar ului, și nu pot să-mi iasă din gând ideile dumneavoastră despre marile opere ale Antichității, despre cum sculpta Michelangelo hălci de carne…

Și dacă era nevoie de cineva care să ducă în toată lumea o întoarcere la esență, în timpurile noastre, noi – cred că ați fost alegerea corectă. Închei, de aceea, cu acest cuvânt care se folosește tot mai rar în limba noastră: mulțumesc.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

Organizat pe parcursul întregii luni iulie, în perioada 1-31, Festivalul Gion Matsuri este cel mai spectaculos eveniment organizat de templul Yasaka din vechiul oraș Kyoto. Festivalul culminează la 17 iulie cu o paradă impresionantă (Yamaboko-junko) de care alegorice “hoko” și „yama”.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.