Scrisoare către Amos Oz
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-c%c4%83tre-amos-oz/

Cartea „Între prieteni“ (traducere din limba ebraică de Marlena Braeşter) a apărut la editura Humanitas fiction în anul 2013. Amos Oz a murit la Tel Aviv pe 28 decembrie 2018.

Un articol de Andrei Crăciun|7 ianuarie 2019

Scumpe domnule Oz, vestea că ați trecut ultima graniță m-a luat pe nepregătite. Nu vă știam bolnav incurabil, starea sănătății dumneavoastră îmi era necunoscută, și, mai ales, vă credeam etern. Nu v-am bănuit niciodată bătrân, fragil și trecător. Nu am știut ce să fac în fața acestei vești, așa că v-am deschis o carte. În biblioteca personală sunteți pe raftul cel mai înalt, dincolo de Cehov, lângă Gogol.

Întâmplător, cartea aceea era Între prieteni. A fost o întâmplare miraculoasă, fiindcă recitindu-vă am înțeles, în sfârșit, că în cartea aceasta ați avut puterea extraordinară a conciziei. Nimic din ce se poate cunoaște despre natura umană nu vă e străin în aceste povestiri care dau împreună unul dintre cele mai frumoase romane despre frumusețea și greutatea de a fi om. Sigur, scriați așa de bine pentru că scriați adevărul apropiat, la care ați fost dintotdeauna atât de atent.

Domnule Oz, cartea aceasta nu este despre viața, trecătoare și ea, a kibbutzurilor, despre regulile necesare și dure și absurde care au condus-o și o mai conduc încă, chiar și acum, tot mai aproape de sfârșit.

Domnule Oz, a doua întâmplare face să fi plecat cu cartea dumneavoastră pentru trecerea dintre ani tocmai la Amman, în Iordania. Am trecut prin satele arabilor și m-am simțit ca acel tânăr privind Deir Ajloun-ul. V-am citit în cafenele, învăluit în fumul narghilelor și m-am gândit din nou că în lupta dintre evrei și arabi singura încheiere omenească este pacea. Nu există învingători aici, pierd întotdeauna oamenii nevinovați. Fanaticii nu s-au lecuit și nici nu se vor lecui curând, vedeți bine din ceruri, precum și de pe pământ, că pacea este o stare de excepție, de grație, prea rară, în destinul oamenilor.

Domnule Oz, v-am citit Între prieteni și m-am simțit frate cu Tzvi Provizor, cel care nu suporta să fie atins și le dădea tuturor veștile proaste de pe întreg mapamondul. Incendii și inundații și cancerul la ficat al regelui Norvegiei – totul trebuie aflat și totul trebuie suferit, frate am fost și cu Moshe Yashar, băiatul de șaisprezece ani, cel slab, trist, cu ochii ascunși în spatele ochelarilor, vizitându-și tatăl muribund, găsind totuși în el și puterea pentru prima lecție de esperanto. Citeam despre tatăl lui Moshe Yashar și mă gândeam că moartea nu e decât rareori cea mai rea dintre posibilități și că viața încă nu m-a convins că merită trăită. Am rămas sceptic în ciuda tandreței cu care ne amăgiți că într-o viață de om ar putea să apară totuși Nina Sirota. Frate am fost și cu Martin Wandenberg murind, frate cu acel electrician căruia îi fuge fiica de acasă cu un profesor mai degrabă bătrân și cu siguranță afemeiat.

Dar cel mai mult m-am simțit frate cu măscăriciul Roni Shindlin și cu fiul său, Yuval-Pișoarcă, frate am fost cu acest tată care traversează noaptea pentru a snopi un copil în bătaie, un copil ales la întâmplare, nici măcar dintre cei care îl snopeau noaptea în bătaie pe fiul său și îi decapitau rața de jucărie. Copiii! Acești oameni cruzi dintru început, ca un semn pentru totdeauna că purtăm cu noi, pentru totdeauna, ceva rău.

Domnule Oz, îmi e foarte dor de dumneavoastră, adorm gândindu-mă la un sicriu acoperit de un nor mic de praf și la lopețile cu care s-a săpat o groapă înspre inima adâncului și știu că nimic în plus nu se poate spune despre femei și bărbați, mame, copii și tați și unchi, nimic altceva decât cuvintele din Între prieteni, și mai știu și greutatea singurătății dintr-un univers cu atâtea ziduri și mai știu și că omul trebuie iubit chiar și așa, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Adorm.

Adorm gândindu-mă cât de obosit trebuie să fie și Dumnezeu.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.