Scrisoare către Jonathan Safran Foer
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-jonathan-safran-foer/

Romanul „Iată-mă” (traducere şi note de Andra Matzal şi Cosmin Postolache) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în 2017.

Un articol de Andrei Crăciun|1 septembrie 2017

Scumpe domnule Foer, mă aflu în ingrata situație de a vă mărturisi că v-am ocolit în mod deliberat ani de zile. Am o prejudecată cu privire la instituția bestsellerului (și mai am o prejudecată și cu privire la romanele ecranizate la Hollywood). Am fost, carevasăzică, un dobitoc.

Domnule Foer, a ajuns și la noi, în Europa de Est, cartea „Iată-mă”. Am ocolit-o și pe ea. Nu cred în dramoletele de familie nici măcar atunci când sunt scrise de Cehov sau Tolstoi (deși nu sunt mulți pe care să îi iubesc așa cum îi iubesc pe Cehov și Tolstoi), nici măcar când sunt scrise de Arthur Miller sau când le văd pe scenă, în „Băiatul din Brooklyn”.

Mai departe, aflați domnule Foer că mă consider un filosemit și că îmi e tot mai greu să îmi păstrez intactă iubirea pentru Israel în condițiile politicii actuale a statului Israel. Ca să îmi păstrez intactă această iubire am tot recurs și la acest gest stupid: am ocolit și autorii de literatură cu teme evreiești din ultimele decenii.

Acestea sunt datele de la care am plecat în lectura dumneavoastră. Cred, totuși, chiar și în acest condiții, că am reușit să înțeleg: și de ce scrieți cărți care sunt citite de milioane de oameni și se traduc în zeci de limbi (scrieți simplu, și nimic nu e mai greu decât să scrii simplu, scrieți despre întâmplări din mileniul curent, și cine nu se regăsește în întâmplări de la el din mileniu?).

Domnule Foer, înțeleg că „Iată-mă” are și o bogată latură autobiografică și că ați traversat recent un divorț (n.r. – de o importantă scriitoare, Nicole Krauss). Îmi pare rău. De fapt, nu, nu îmi pare rău. Sunt ipocrit. Îmi pare bine. Căci, dacă acesta era prețul care trebuia plătit ca să vă dați capodopera, atunci salut divorțul dumneavoastră.

Domnule Foer, până la urmă am intrat între granițele familiei Bloch (aflată în plină destrămare). M-am simțit solidar cu Isaac, l-am detestat pe Irv, nu m-am omorât după Deborah, Tamir Julia, Jacob (firește că nu le-am putut fi în contra lui Max sau Benjy) și cel mai mult m-a înduioșat – dați-vă seama – sfârșitul câinelui Argus.

Nicole Krauss și Jonathan Safran Foer

Cred că finalul cărții dumneavoastră este unul dintre cele mai duioase (și acesta e un cuvânt pe cale de dispariție din vocabularul nostru, prea modern) din câte am citit.

Domnule Foer, cel mai mult m-a încântat titlul cărții dumneavoastră. Bineînțeles că nu l-am înțeles de la primele pagini (nu am atâta cultură veterotestamentară).

Îl credeam o dovadă de exhibiționism (altă prejudecată, iată!). Când ni l-ați explicat, l-am găsit, însă, profund. E biblic, dar mai ales e uman (aici e un paradox pe care nu vreau să îl adâncesc).

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă! El se încredințează, deci, cu totul voii Domnului. Și ce altceva este credința? (simt că trebuie să vă spun și asta: foarte bun și discursul pregătit de Sam pentru Bar Mitzvah, foarte bun și discursul rabinului, la moartea străbunicului lui Sam – mai ales accentul pe pioșenie).

Domnule Foer, eu nu găsesc în cartea dumneavoastră înțelepciune fast-food, de almanah, eu nu găsesc o exploatare comercială a evreității, nu (sunteți, cred, la curent cu aceste acuzații de superficialitate care vi se aduc).

Nu, eu găsesc în „Iată-mă” o căutare profundă a rostului omului pe lume – la tot acest preludiu de care e nevoie înainte de a spune cuvintele: „Sunt pregătit”.

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă!

Foto: The Talks, Paul Bruinooge/PatrickMcMullan.com, Humanitas Fiction



05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.