Scrisoare către Roberto Bolaño
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-roberto-bolano/

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

Un articol de Andrei Crăciun|14 septembrie 2016

Scumpe domnule Bolaño, vă scriu pentru prima dată, știu cât este târziu. Uneori visez că dacă v-aș fi scris mai devreme ne-am fi putut cumva întâlni. Știu prea bine că este o nebunie, dar niciodată nu am lăsat o nebunie să mă oprească din a spune adevărul, cum nici dumneavoastră nu ați lăsat.

Scumpe domnule Bolaño, în România sunteți citit puțin, dar sunteți citit sălbatic. Eu aveam – imaginați-vă! – deja treizeci de ani când mi-ați fost descoperit. Și mă simțeam atât de bătrân încât…

Cel mai bun prieten al meu mi-a vorbit despre dumneavoastră. Și dumnealui este scriitor. Este un scriitor octogenar, născut în Interbelic, v-ar fi plăcut. Am încredere în cuvântul domniei sale. Mi-a vorbit mult despre “Detectivii săbatici”, mi-a spus că sunteți din altă ligă, iar eu am alergat în toamna aceea, căci toamnă era, prin toate librăriile orașului ca să vă citesc. V-am citit realismul visceral și am plecat mai departe pe străzi înjurându-vă de mamă. Sunt de atunci convins că dumneavoastră, domnule Bolaño, ați fost cel mai important și mai neînțeles scriitor de la sfârșitul secolului XX. Nimic nu mi-a clintit încă această convingere.

Sunt ziarist liber, aici, în România, așadar sunt un om foarte sărac. “2666” a apărut, la noi, în trilogie, iar volumele erau acoperite ca un corp delict, într-o țiplă, nu puteau fi nici măcar răsfoite. Le adulmecam furios. Aș fi vrut să ucid un librar sau măcar să vă fur.

Gândurile acestea niciun folos nu mi-au adus. Tot îmi lipseau cei 150 de lei – asta e masa mea pe trei zile. Așa că am făcut tot ceea ce putea fi făcut într-o asemenea situație: am stat trei zile înfometat și v-am cumpărat cartea.

V-am citit și v-am blestemat din nou, de nenumărate ori, căci eu nu am mai cunoscut o asemenea forță a cuvintelor de a crește în idei și în fraze, eu nu am mai cunoscut pe nimeni care să folosească așa cuvântul “sau”, oferind, de fiecare dată, atât de multe opțiuni fiecărui personaj.

Și mai e ceva, domnule Bolaño: felul cum totul pleacă la dumneavoastră de la un text sau de la o sumă de texte, de la o carte. Uite un om obsedat de literatură, mi-am spus. Și dacă v-aș mai putea întâlni, domnule Bolaño, dacă nu ne-ar despărți această moarte…

Uite, v-o spun direct: “2666” este cea mai importantă construcție textuală de la începutul secolului nostru. Nu mă interesează părerile împărțite ale criticilor. Să fie sănătoși. “2666” vă supraviețuiește și vă va supraviețui multe secole de-acum înainte. O asemenea carte e o răscruce. Iar eu stau la această răscruce, domnule Bolaño, și nu pot să vă înțeleg. Sunteți peste puterea mea de înțelegere. Aveam orgoliul unei inteligențe. Și nu pot să vă înțeleg! Cum ați dobândit această ficțiune ca un uragan? Așa ceva se poate dobândi?

Mă gândesc la acel pictor care și-a tăiat un braț pentru a-l așeza în centrul picturilor sale, mă gândesc la acel patrulater amoros între critici literari (de unde vă vin, domnule?!), mă gândesc la acea carte lăsată pe sârmă, la uscat, cu paginile lovite ușor de vânt, mă gândesc la acel ultim comunist din acel colț de New York, căci, orice ar fi, celula trebuie să rămână operativă… Mă gândesc la deșertul atâtor crime și mă mai gândesc că s-a scris enorm despre Holocast, dar niciodată, niciodată…

Domnule Bolaño, disprețuiesc patetismul, deși poate că nu ar trebui. Nu voi fi, deci, patetic. Voi fi cinstit.

Și mai târziu, v-am citit, pe internet, câteva poezii. Mi-a plăcut mai ales aceea în care lumea arde și piere, și singurul om care a supraviețuit acestei apocalipse, pentru a o admira, e Franz Kafka însuși. Cât Kafka admira, în cer, titanii se luptau de moarte…

Și abia atunci, puțin, am crezut că aș putea cândva să vă înțeleg.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.