Scrisoare către Yukio Mishima
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-yukio-mishima/

Cartea „Confesiunile unei măşti” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2017


Scumpe domnule Mishima, încep prin a-mi face o mea culpa. Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX. Nu mulți și-au găsit puterea unui seppuku în 1970. Cât despre incidentul Mishimamai bine să nu deschidem subiectul.

Auzisem ceva: cărțile dumneavoastră, cu sexualitatea lor explicită, debordantă, mistuitoare, aparte, au călătorit întreg pământul fascinând, revoltând și uluind (chiar dacă acum, în mileniul al III-la, homosexualitatea și-a pierdut misterul, banalizându-se ca într-o nouă Antichitate).

Cu toate acestea, cu toate acestea, domnule Mishima, cu toată enorma dumneavoastră faimă, îmi erați mai degrabă străin.

Prima dată v-am întâlnit numele la bunul dumneavoastră prieten Yasunari Kawabata, cel care vă socotea un geniu care se naște o dată la trei secole și vă cântărea talentul găsindu-l mult superior celui cu care fusese hărăzit el însuși.

Nu sunt un fin cunoscător al operei domnului Kawabata (care v-a urmat și în moarte), nu dețin, deci, termenii unei comparații lămuritoare, dar tind să îi dau dreptate. V-am citit o singură carte. Cea care v-a impus ca mare scriitor japonez: Confesiunile unei măști.

Am citit-o ca sub o vrajă. E imposibil, mi-am spus, e imposibil ca aceasta să fie cartea unui om la douăzeci și patru de ani! Cum, cum e posibil să scrie cineva așa la douăzeci și patru de ani?

Citesc în fiecare zi de zeci de ani. Și n-am mai întâlnit pe nimeni care să fie atât de intim cu angoasa și cu eroismul și cu moartea la acea etate. Poate doar Truman Capote, dar nici măcar el…

Nu mi-a luat, deci, mult să îmbrățișez ipoteza Kawabata: ați fost un geniu, domnule Mishima! Desigur, nu lipsit de o nebunie, deloc oarecare.

Domnule Mishima, cartea dumneavoastră are o frumusețe răscolitoare, iar acum, sfârșind-o, mă simt foarte melancolic, și aș vrea să o recitesc iar și iar și iar, la nesfârșit.

M-a înnebunit. Cu tot cu pofta de sânge din ea. Cu tot cu torsul efebilor la care se visează îndelung în paginile sale.

Și nici măcar nu aș ști să o povestesc unui om. Ce să-i spun? Că va găsi în ea un adolescent nipon care se masturbează imaginându-și martiriul Sfântului Sebastian? Și că nu e nimic grotesc în scrisul dumneavoastră? Că va găsi în ea un adolescent nipon cucerit de masculinitatea repetenților singuratici? Un tânăr nipon care încearcă și nu reușește să iubească o femeie din datorie? Un tânăr nipon în război, așteptând moartea, care nu se grăbește să se sinucidă deoarece condamnații la moarte nu se sinucid?Un tânăr nipon gata să străbată pământul de sub cerul plin de bombardiere sedus de iluzia iubirii normale? Un Don Quijote la Tokio, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, înainte de Hiroshima? Totul ar fi prea puțin.

Cartea aceasta, domnule Mishima, este poezie de la primele la ultimele cuvinte . De la „Vreme îndelungată obișnuiam să susțin că mi-am văzut scena propriei nașteri” până la „Scaunele goale zăceau în soarele dogoritor, iar picăturile de băutură vărsate pe masă răspândeau reflexe orbitoare”.

Domnule Mishima, nu se cuvine să faci ierarhii între poeți, dar iată că fac. Oricât de mare romancier ați fi socotit (și sunteți), pentru mine veți fi pentru totdeauna unul dintre marii poeți ai omenirii – atât de crud și de tandru și de înfiorat de greutatea vieții.

Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).