Scrisori de la spectatori. Cum a fost „Lectia de violoncel“
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisori-de-la-spectatori-cum-a-fost-lectia-de-violoncel/

Spectacolul „Lecţia de violoncel“ se reia la Teatrul Metropolis din Bucureşti pe 13, 14, 19, 20 şi 21 ianuarie, de la ora 19.00. Ziarul Metropolis publică scrisoarea unei spectatoare care i-a văzut pe scenă pe Radu Beligan şi pe Marius Manole.

Un articol de Adriana Filip|11 ianuarie 2014

Din fotoliul de spectator şi cu emoţiile de rigoare, Adriana Filip, studentă la Jurnalism la Universitatea Bucureşti, a scris pentru Ziarul Metropolis o cronică la spectacolul „Lectia de violoncel“, regizat de Felix Alexa, după o piesă de Mona Radu. Spectacolul se reia la Teatrul Metropolis pe 13, 14, 19, 20 şi 21 ianuarie, de la ora 19.00.

„Lecţia de violoncel“ reprezintă revenirea lui Radu Beligan într-un nou rol, la 95 de ani, alături de Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa.

„Cinci actori și o lecție. Lecția de violoncel. După mine, această lecție se aseamănă izbitor cu momentul când viața te pune să alegi. Da. Să rămâi cum ești, ceea ce ești, să ții la principiile tale sau să-ți dorești altceva, să te gândești la altcineva. La acel cineva al altcuiva.

Și atunci te întrebi: Ce rămâne de făcut? Cum e bine să reacționezi? Sau nu mai iei în calcul binele? Dar de fapt… ce e binele? Sau ce e răul? Și care e lucrul greșit în toată această ecuație care include iubirea, familia, încrederea, respectul?

Sunt teme asupra cărora reflectezi în timp ce ești martorul «Lecției de violoncel». Ești spectatorul Teatrului Metropolis și urmărești cuminte din sală o comedie inteligentă, cu nuanțe și cu subtilități.

Se derulează prin fața ochilor tăi o lume aparent cunoscută, cu care ai putea să te identifici, pentru că prezintă aspecte reale ale vieții de zi cu zi. Firescul piesei și naturalețea actorilor te fac să uiți că ești într-o sală de teatru și că urmărești un spectacol.

Te fac să crezi că asiști la scene adevărate, că tragi cu urechea la ce se întâmplă în «curtea» vecinului. Te simți ca un intrus în viața a două familii în care un «el» și o «ea» se bucură, își spun ofurile și necazurile, sunt panicați și încordați, entuziaști și îngrijorați sau… cu capu-n nori, cu fluturi în stomac…

Pe de o parte, avem o familie mai neobișnuită (sau poate destul de normală pentru secolul XXI), în care el, George (Radu Beligan) este cu mult mai în vârstă decât Eva (Lamia Beligan), soția sa. În care ea e actriță și-și dorește să exceleze în acest domeniu și el e soțul înțelept, care face orice s-o țină lângă el.

Pe de altă parte, vorbim despre o familie normală (sper că nu și neobișnuită pentru secolul în care trăim) în care el, Radu (Marius Manole) și ea, Gabriela (Rodica Ionescu) au doi copii și, chipurile, o căsnicie fericită. El – profesor de violoncel, ea – fană a trupei Sting.

Și… nu! Să nu credeți c-o să vă dezvălui mai mult decât ar trebui despre ceea ce se întâmplă în piesă. Este prea profundă și prea frumoasă pentru a spune mai mult.

Cu replici inteligente, scrise de Mona Radu și cu o regie de excepție realizată de Felix Alexa, piesa încântă până în cele mai mici detalii. E o fuziune de stări, de întrebări, de reflecții.

E, pe de o parte, un cumul de liniște și de noblețe și, pe de cealaltă parte, un zbucium lăuntric, o neliniște firească. E ca un suflet ce se zbate să-și găsească armonia și echilibrul. Un suflet care-și pune mii de întrebări și care rezonează cu câteva vibrații ale corzilor unui violoncel.

O metaforă a ceea ce ni se întâmplă zi de zi. Așa pot descrie această piesă. Și cum nimic nu e întâmplător și partitura vieții se scrie în funcție de noi și de alegerile noastre, contează ce notă alegem. Pentru că «do»-ul ne va duce undeva, «mi»-ul altundeva și tot așa… până ne vom scrie, fiecare, propria gamă.

De la vibrația sufletului trec la emoția transmisă de personaje. Am vorbit, ce-i drept, despre multe, mai puțin despre actori. Pentru că, sincer, nici nu știu dacă e ceva de zis. Sau dacă e de zis, nu știu cum să zic. Că Radu Beligan joacă în această piesă am precizat deja. Cum joacă? Ca un profesionist, așa cum ne-a demonstrat în toți cei 75 de ani pe care și i-a dedicat scenei și teatrului.

Citiţi şi: CRONICĂ DE TEATRU Lectia de violoncel, lecţia de teatru a lui Radu Beligan

Sunt mândră că am fost la avanpremiera acestei piese și că l-am putut admira cum, la 95 de ani, este o lecție de mare clasă, de seninătate, de firesc și de naturalețe. Este un Om adevărat și un maestru cu un caracter desăvârșit!

Marius Manole m-a surprins plăcut ca de fiecare dată când am avut ocazia să-l văd jucând și mă determină să îl admir neîncetat pentru talentul și pentru verticalitatea sa.

Oricum, cuvintele sunt de prisos. Aplauzele din finalul piesei au spus totul. Au fost câteva minute de emoție pe care nu le trăiești la orice spectacol. Ci doar la acelea cu adevărat reușite. E și aceasta, o lecție, până la urmă. O lecție pe care o descoperim și o trăim alături de actori și actorii, la rândul lor, o deslușesc alături de noi, publicul lor.

Întotdeauna m-am întrebat ce simte el, actorul, atunci când vede o sală întreagă aplaudându-l, felicitându-l și admirându-l… Sau mai degrabă, la ce intensitate simte ceea ce simte? Ce-i spune sufletul lui?“.

Foto din Lectia de violoncel – Maria Ştefănescu

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.