Seară Brahms, la 125 de ani de la moartea compozitorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-brahms-la-125-de-ani-de-la-moartea-compozitorului/

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influenţat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost aşezat de celebrul dirijor şi pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalţi doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2022

De la trecerea sa în neființă se împlinesc în această primăvară 125 de ani și Sala Radio îl omagiază printr-un concert ce îi este dedicat integral.

Vineri, 18 martie 2022, la ora 19.00, Seara Brahms prezentată de Orchestra Națională Radio se va derula sub bagheta dirijorului bulgar  Nayden Todorov și cu participarea pianistului Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio.

Veți asculta  Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră și Simfonia nr. 1.

După premiera simfoniei, același Hans von Bülow i-a adresat lui Brahms poate cel mai frumos compliment pe care acesta ar fi putut să îl primească, numindu-i creația: „a zecea”, o trimitere la ideea că lucrarea lui Brahms ar fi o continuare a celor nouă simfonii beethoveniene.

Nayden Todorov a fost distins cu numeroase premii precum: Crystal Prize  (în 2005 şi 2006), Premiul Rotary Club Viena, Premiul Slovak Music Found, Premiul Portativul de Aur pentru promovarea muzicii bulgare, Premiul Fundaţiei Georg Wechter – Elveţia. A studiat dirijatul la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena și – în perioada 1996-1997 – a participat la cursuri de pregătire profesională, în calitate de invitat al Fundaţiei Leonard Bernstein din Ierusalim. A fost dirijor permanent al Israel Northern Symphony Orchestra Haifa și consultant artistic al Festivalului internaţional de muzică de cameră din Los Angeles. În perioada 2004-2005 a ocupat poziția de dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii din Sofia, între 2005-2017 a fost director al Operei de Stat din Ruse, iar din 2017 este director al Filarmonicii din Sofia.

După 14 ani de studii în România, pianistul Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra ș.a.

Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și consilier pe probleme de cultură al Primăriei Municipiului Brașov. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, se poate plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.