Sebastian, ceilalţi şi un câine, romanul de debut al jurnalistul Mihai Radu
https://www.ziarulmetropolis.ro/sebastian-ceilalti-si-un-caine-romanul-de-debut-al-jurnalistul-mihai-radu/

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu – Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2014

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu – Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

Invitaţi: Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Bogdan-Alexandru Stănescu

Sebastian este burlac, funcţionar la primărie, scriitor aspirant şi potenţial infractor. Graţiela e mamă, soţie înşelată, prezentatoare TV şi încearcă o afacere în agricultura eco.

Vieţile celor doi se intersectează de mai multe ori, în cele mai neaşteptate moduri, dar între ei nu pare să se înfiripe o relaţie cu adevărat serioasă.

El este prins între problemele cu legea, un tată singur şi morocănos, un căţel bolnav pe care nici măcar nu şi l-a dorit şi pornirea aproape compulsivă de a analiza orice detaliu din viaţa lui, ajungând deseori la concluzii absurde.

Ea îşi împarte cu greu timpul între carieră şi fiică, încercând în acelaşi timp să uite o căsnicie în ruine, ceea ce se va dovedi foarte dificil.

Poveştile lor, împreună cu cele ale părinţilor, ale prietenilor şi ale colegilor se reunesc în Sebastian, ceilalţi şi-un câine, o carte despre temerile personale care trebuie să fie depăşite, despre aspiraţii şi nereuşite, despre dragostea neîmplinită şi viaţa reală ce nu se potriveşte niciodată cu fanteziile tinereţii.

Sebastian

Mihai Radu, 36 de ani, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi

Jurnalist la săptămânalulCaţavencii. În anul 2013 a publicat, împreună cu Simona Tache, cartea Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut.

Foto cu Sebastian, ceilalţi şi-un cîine şi Mihai Radu – Polirom

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.