#Selfie69, sequelul filmului „#Selfie, se lansează în toamnă, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/selfie69-sequelul-filmului-selfie-se-lanseaza-in-toamna-in-cinematografe/

Noul film „#Selfie69”, sequel-ul filmului regizoarei Cristina Iacob, „#Selfie”, o comedie romantică ce continuă povestea celor şase personaje din filmul anterior, se lansează în această toamnă, în cinematografe.

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2016

După succesul spectaculos înregistrat cu #Selfie, care a fost cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi cel mai bun debut regizoral de după 1989, Cristina Iacob revine în toamna aceasta cu #Selfie 69, o comedie romantică ce continuă povestea celor şase personaje din „#Selfie”, care de data aceasta caută confirmarea dragostei… prin căsătorie.

Ce se întâmplă când mixezi pragmatica filosofie de viaţă a lui „born-to-porn” cu mood-ul poetic al lui „made-for-loving-you”? Îţi rezultă o super-poveste-de-iubire plină de adrenalină, senzualitate şi blasfemie.

Fetele fac un pariu video, ce devine viral pe Facebook: care dintre ele se marită prima în trei zile? Tinerele vor afla că uneori iubirea poate fi chiar sub nasul tău, deşi tu ai căutat-o în cele mai neobişnuite locuri, în cele mai neaşteptate momente şi la cele mai ciudate persoane! Şi încă ceva foarte important: nu fă pariu cu iubirea pentru că tu vei pierde…

Din distribuţia filmului fac parte actorii din „#Selfie”: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu).

„#Selfie69” vine acum cu personaje insolite, interpretate de Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, Tolea Ciumac, alături de o serie de actori la început de drum sau consacraţi, printre care Silvia Busuioc, Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

Foto: #Selfie69 – facebook

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.