Sergei Loznitsa, câștigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard Cannes 2018, invitat special la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/sergei-loznitsa-castigator-al-premiului-pentru-regie-un-certain-regard-cannes-2018-invitat-special-la-anonimul/

Câştigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard la Cannes 2018 cu filmul „Donbass”, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa este invitatul special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2019

Sergei Loznitsa va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. O retrospectivă care include 7 titluri din filmografia sa va fi prezentată publicului, proiecțiile fiind urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sergei Loznitsa va susține un masterclass, sâmbătă, 10 august.

Considerat drept una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei contemporane, Sergei Loznitsa a realizat în principal documentare, având 20 de astfel de producții în portofoliu, precum și patru filme de ficțiune.

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, spectatorii vor putea vedea șapte dintre filmele sale: „My Joy”, „In the Fog”, „A Gentle Creature”, „Donbass”, „Maidan”, „Austerlitz” și „The Trial”.

„My Joy”, primul lungmetraj de ficțiune regizat de Sergei Loznitsa, selectat în competiție la Cannes 2010, la fel ca și „In the Fog”, care a și câștigat Premiul FIPRESCI în 2012, îl au în distribuție pe actorul român Vlad Ivanov, de asemenea invitat special al ANONIMUL 16.

Pentru „A Gentle Creature” și „Donbass”, celelalte două filme de ficțiune ale lui Loznitsa, prezentate la Cannes în 2017 și 2018 – ultimul dintre ele și câștigător al premiului pentru regie -, regizorul ucrainean a lucrat cu actorul Valeriu Andriuță („Dragoste 1. Câine”, „După dealuri”). Un alt colaborator constant al lui Sergei Loznitsa este și operatorul de imagine român, originar din Republica Moldova, Oleg Mutu, care a semnat imaginea celor patru filme de ficțiune ale acestuia.

Realizator consacrat de documentare, Sergei Loznitsa a ajuns în atenția publicului larg în 2014, cu „Maidan”, o cronică a protestelor din Ucraina 2013 – 2014, soldate cu moartea a peste 100 de persoane și fuga președintelui de atunci, Viktor Ianukovici. Filmul a fost prezentat la Cannes, în cadrul secțiunii Séances Spéciales. Doi ani mai târziu, acesta atrăgea atenția publicului și a presei de specialitate cu „Austerlitz”, un documentar observațional despre turiștii care vizitează Auschwitzul.

Cel mai recent documentar al său, „The Trial”, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția 2018. Filmul reface unul din numeroasele procese de “vânătoare de vrăjitoare” în Rusia stalinistă a anilor ’30.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.

Detalii pe pagina festivalului, cât si pe Facebook și Instagram.

15
/03
/21

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.

11
/03
/21

CRONICĂ DE FILM Difuzat la 4 martie de postul de televiziune Cinemaraton, dar programat în aceeaşi seară şi la Cinematograful Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, „Mai presus de orice” (1977) este o docudramă mai puţin ştiută, realizată de Dan Piţa şi Nicolae Mărgineanu, despre cutremurul din 1977.

07
/03
/21

Poți spune o poveste bună în mai puțin de 4 minute? Atunci e momentul să te înscrii în competiția românească a Festivalului internațional de foarte scurt metraj TRÈS COURT, coordonat de Institutul Francez din România!

05
/03
/21

Festivalul Internațional Film O'Clock, eveniment gândit ca o mișcare culturală și interculturală cinematografică, dar și de socializare internațională, prin care oameni iubitori de cinematografie din toate colțurile lumii să poată trăi și împărtăși experiențe comune interesante, și-a încheiat prima ediție pe 3 martie, cu decernarea premiilor pentru competiția de scurtmetraje.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

02
/03
/21

CRONICĂ DE FILM După o serie de filme care investigau trecutul, Radu Jude revine cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), un lungmetraj polemic care atacă în primul rând ipocrizia societăţii româneşti prezente, mai ales în privinţa sexualităţii.

26
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Problema dureroasă a tăierilor ilegale de păduri din România, pusă în legătură cu situaţii asemănătoare din alte ţări, devine în sfârşit subiectul unui documentar de cinema care îşi aşteaptă în acest an întâlnirea cu publicul larg, „Lemn” (2020), realizat de Monica Lăzurean-Gorgan împreună cu alte două cineaste, Ebba Sinzinger din Austria şi Michaela Kirst din Germania.