Sergiu Celibidache, Wim Wenders şi Emmanuelle Beart
https://www.ziarulmetropolis.ro/sergiu-celibidache-wim-wenders-si-emmanuelle-beart-14-august/

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă şi controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2017

În iulie 1962, pe când avea 50 de ani, apărea în ziarul „Frankfurter Allgemeine” un articol cu titlul „Înțelepții sunt greu de găsit”, în care se vorbea în detaliu despre budism, filosofie orientală de care dirijorul român s-a simţit foarte aproapiat.

În timpul concertelor sale, Celibidache îşi direcţiona atenția spre a crea condițiile optime pentru ceea ce numea el o „experiență transcedentală”.

În acest sens, a fost influențat de aspecte din Zen budism, precum „ichi-go ichi-e” („one time, one meeting”/ „once in a lifetime”), termen japonez care descrie un concept cultural ce se traduce prin „o singură şansă în viaţă”. Muzica era o formă de înţelepciune pe care Maestrul încerca să o împartă cu ceilalţi.

Atunci când Celibidache crea muzică, nu era numai el, ci şi muzicienii care, la rândul lor, trebuiau să se asculte unii pe alţii pentru ca, la final, să se regăsească împreună şi să creeze un sunet care să fie muzică, pentru că „Muzica eşti tu”, după cum spunea marele dirijor.

sergiu celibidache

Tot într-o zi de 14 august:

1893: În Franța este eliberat primul permis de conducere auto din lume

1916: (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei.

1980: Conduși de Lech Wałęsa, muncitorii de la Șantierele Navale din Gdańsk au declanșat grevele împotriva guvernului comunist, înființând sindicatul liber Solidaritatea.

1994: Teroristul internațional Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub numele de Carlos, este arestat în Sudan și extrădat în Franța.

2003: O pană de curent paralizează nord-estul Statelor Unite și părți ale Canadei. Aproximativ 50 de milioane de oameni nu au electricitate.

S-au născut:

1867: John Galsworthy, scriitor britanic, laureat Nobel (d 1933)

1945: Steve Martin, actor american de comedie

Wim Wenders, 69 de ani

Wim Wenders, 69 de ani

1945: Wim Wenders, regizor german

1954: Răzvan Vasilescu, actor român

1963: Emmanuelle Beart, actriță franceză

1966: Halle Berry, model și actriță americană

1983: Mila Kunis, actriță americană

S-au stins din viaţă:

1956: Bertolt Brecht, poet, dramaturg și regizor german (n. 1898)

1984: Vasile Lovinescu, eseist, dramaturg român (n. 1905)

1994: Elias Canetti, scriitor englezo-austriac, laureat Nobel (n. 1905)

1996: Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor român stabilit în Franța, membru de onoare (1992) al Academiei Române (n. 1912)

video: Emmanuelle Beart, 52 de ani.

Foto cu Sergiu Celibidache, Wim Wenders şi Emmanuelle Beart – wikipedia, facebook

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.