Seri de Film UrbanEye la Anuala de Arhitectură București
https://www.ziarulmetropolis.ro/seri-de-film-urbaneye-la-anuala-de-arhitectura-bucuresti/

În ediţia din 2016 a Anualei de Arhitectură de la Bucureşti (4 iulie 2016 – 4 mai 2017), UrbanEye va proiecta trei filme în grădina Casei Universitarilor (strada Dionisie Lupu, nr. 46).

Un articol de Liliana Matei|9 iulie 2016

El barri s’ha de defensar urmărește lupta locuitorilor unuia dintre cele mai pitorești cartiere ale Barcelonei împotriva dezvoltatorilor imobiliari și a invaziei de turiști, 74m2 spune povestea unui experiment social despre integrare și înțelegere care a avut loc în Valparaiso, Chile, iar Frei Otto: Spanning the future reconstruiește viața și munca unuia dintre cei mai importanți arhitecți ai secolului nostru, prin ochii și vorbele sale, dar și ale contemporanilor săi. Proiecțiile vor avea loc în zilele de 12, 13 și 14 iulie, de la ora 21:30.

El barri s’ha de defensar (Cartierul se va apăra – Spania, 2013, 53’), regizat de Neus Ràfols și Cristina Mora, face o cronică a luptei împotriva dezvoltatorilor imobiliari pe care locuitorii pitorescului cartier Barceloneta o duc din 2005. Într-un oraș vizitat anual de milioane de oameni, păstrarea farmecului local, dar și a unui ritm de viață liniștit a devenit scopul acestor spanioli. Spunem NU marilor hoteluri, apartamentelor de vacanță și iahturilor scumpe – acesta e mesajul clar transmis de liderii locuitorilor din Barceloneta, fie că sunt bărbați și femei care locuiesc în cartier de 50 de ani, pescari sau activiști tineri din diferite mișcări sociale. Tema El barri s’ha de defensar depășește granițele Barcelonei și este extrem de actuală pentru toate orașele secolului nostru. Pot locuitorii acestora să își păstreze stilul de viață tradițional? Filmul are subtitrare în limba engleză și va fi proiectat marți, 12 iulie.

Documentarul 74m2 (Chile, 2013, 67’), regizat de Paola Castillo și Tiziana Panizza, urmărește evoluția unui experiment social care a avut loc în Valparaios: 150 de familii de la perifieria orașului au fost relocate într-un complex imobiliar construit în centrul unui cartier al clasei de mijloc. Iselsa și Cathy, două prietene și lideri ai comunității, au lucrat împreună în acest proiect pentru integrarea într-un cartier care le respinge constant și le vede ca niște posibili delicvenți. 74m2 e o poveste despre lupta pentru o casă și pentru integrare. Care va fi deznodământul? Filmul are subtitrare în limba engleză și va fi proiectat miercuri, 13 iulie.

Frei Otto: Spanning the Future (2016, 60’), regizat de Joshua V. Hassel, este un film despre viața și munca lui Frei Otto, povestite de el și de cei pe care i-a inspirat. Documentarul include unul dintre ultimele interviuri acordate de Zaha Hadid și Frei Otto înainte de dispariția lor și poartă privitorii într-o călătorie de-a lungul istoriei arhitecturii care inspiră lumea de mâine. Înțelegerea relației dintre forțele naturii și arhitectură pe care o avea Frei Otto stă la baza arhitecturii de astăzi. Pe măsură ce tehnologia avansează, metodele lui devin din ce în ce mai răspândite în mediul construit, la fel ca și conceptele lui filozofice despre rezolvarea celor mai presante probleme globale. Filmul este vorbit în limba engleză și va fi proiectat joi, 14 iulie.

Documentarul de joi va fi precedat de o prezentare adresată publicului larg, nu doar arhitecților, ținută de Vlad Moraru. Frei Otto si suprafețele minimale explică relația dintre structurile de tensiune folosite de Frei Otto și modelele geometrice numite “suprafețe minimale”, care stau în spatele acestori structuri. Acestea “suprafețe minimale” au o foarte lungă si fascinantă istorie, ele reprezentând modele teoretice în nenumărate situații practice, precum: structurile de tensiune în arhitectură, membranele celulare în biologie și găurile negre în astrofizică.
Proiecțiile vor avea loc în zilele de 12, 13 și 14 iulie, de la ora 21:30.

Cele trei proiecții fac parte din Serile de Film UrbanEye, care au loc de-a lungul anului în București și în țară. Cea de-a patra ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în noiembrie, la București.

INFO

Proiectul UrbanEye a fost inițiat în 2014 ca platformă de discuție prin intermediul filmului, pe tema arhitecturii și a orașului, atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru publicul larg. Activitatea principală este organizarea primului festival de film din România care promovează discuția despre mediul construit și viața urbană. UrbanEye încurajează realizarea de filme inspirate din realitatea arhitectural-urbană românească, printr-o secțiune specială în cadrul festivalului.

Festivalul de film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog. A treia ediție a festivalului este un Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București – Orașul in-vizibil și co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.

 

04
/10
/15

Un grup de artiști din domenii diferite vă prezintă lansarea EXOD 2.0 #jocdesocietate – o instalație performativ-documentară despre situația mamelor românce plecate la muncă în Italia.

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

30
/09
/15

La parterul Muzeului Suțu puteți vedea expoziția de fotografie “Începuturile fotografiei la București. Maeștri și imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.

25
/09
/15

Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United, anunță vernisajul expoziției “În câmp electric”, eveniment care va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19.00, în Galeria Teatrului Odeon din București (Calea Victoriei 40-42).

18
/09
/15

Pe data de 15 septembrie, în incinta Manasia Hub din Bucureşti, Asociaţia VIRA a dat startul seriei de evenimente culturale desfăşurate sub titulatura „Serile Housing Stories” din proiectul „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi”.

08
/09
/15

50 dintre fotografiile premiate la Sony World Photography Awards 2015, cea mai mare competiție de profil din lume, sunt expuse zilele acestea (7-16 septembrie) la Muzeul Țăranului Român. Printre acestea se număra și cele ale fotografilor români Cosmin Bumbuț și Auraș Mihaiu, premiați în competiție

01
/09
/15

Între 10 şi 27 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti invită bucureștenii să facă un altfel de tur vizual prin Bucureşti, cu ocazia celui mai nou eveniment de la Hanul Gabroveni: expoziția foto NU PARCAȚI! semnată de artista poloneză Maja Demska.

28
/08
/15

Până pe 1 octombrie, în capitală, în primul muzeu privat din România, PostModernism Museum, poate fi văzută expoziţia “De la propaganda politică la baby boom”. Aceasta se opreşte la cinci creatori: Ary Murnu, Jules Perahim, Eugen Taru, Val Munteanu, Nell Cobar, urmărind cariera lor în pictură şi grafică, cu precădere în domeniul ilustraţiei de carte şi al caricaturii.

28
/08
/15

Între 3 și 7 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București participă cu proiectul multimedia interactiv FEED ME semnat de artiștii români Saint Machine și Noper la POST CITY – Habitate ale Secolului XXI, Festivalul de artă, tehnologie și societate ARS ELECTRONICA 2015 din Linz.