Miercuri, 30 mai, Serile Filmului Românesc îşi lansează cea de-a 9-a ediţie la Bucureşti, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”. Ediţia din acest an îi este dedicată actorului Victor Rebegiuc, invitatul special al conferinţei.
Un articol de Petre Ivan|29 mai 2018
Alături de Victor Rebengiuc, despre și cu filmul românesc, se vor mai afla:
Irina-Margareta Nistor – Cine-AmbasaDor SFR, Cătălin Saizescu – regizor, Georgiana Saizescu – actriță, Valeriu Andriuță – actor, Simona Bondoc – actriță, Daniel Sandu – regizor, Magda Catone – actriță, Ileana Popovici – actriță, Alexandru Giboi – directorul Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Andrei Giurgia – Director SFR, prof.univ.dr. Doru Tompea – Președintele Universității „Petre Andrei” Iași si Andrei Apreotesei – Managerul Ateneului din Iași
„Surpriza absolută a acestei ediţii este prezenţa din avanpremiera „Charleston”, în oglindă cu scena Cinei cea de taină din Pădurea spânzuraţilor – un dialog perfect al surzilor, al non-comunicării, care-l transformă pe Victor Rebengiuc într-un maestru al umorului de cea mai fină calitate”, a declarat Irina-Margareta Nistor despre rolul interpretat de Victor Rebengiuc în „Charleston”.
În cadrul SFR, editia a 9-a, va avea loc o discuție despre filmul românesc, actorii, regizorii și ambasadorii acestuia.