Serile Incantesimo – muzică clasică și tango, la Clubul Țăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-incantesimo-muzica-clasica-si-tango-la-clubul-taranului/

Joi, 2 octombrie, de la ora 20.00, în Clubul Țăranului (Șoseaua Kissellef nr. 3), va avea loc un concert clasic şi, în încheiere, un miniprogram de coveruri, muzică din filme. Alexandra Popescu va cânta la pian şi Elida Tîrţopan la flaut.

Un articol de Liliana Matei|30 septembrie 2014

Alexandra Popescu a urmat studiile Liceului de muzică „Dinu Lipatti”, continuându-le la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa profesorului Vlad Dimulescu. În acest an a absolvit cursurile de Master în aceași instituție. A obținut numeroase premii la concursuri precum: Concursul “Victor Giuleanu”, București; Concursul “George Gergescu”, Tulcea; Concursul Internațional “ Pro Piano”, București, Concursul Național de Interpretare Muzicală “W. A. Mozart”. A susținut o serie de recitaluri atât în țară, cât și în străinătate: Germania, Irlanda, Italia. Alexandra Popescu este membră a fundației “Remember Enescu”.

Elida Tîrțopan a fost implicată în numeroase proiecte artistice și a susținut concerte cu orchestra Liceului ,,‚,Dinu Lipatti’ la Radiodifuziunea Română, cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica din Ploiești, cât și numeroase recitaluri solo și camerale în București, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Sibiu, Constanța și peste hotare (Germania, Cehia).
Din programul serii: Georg Philipp Telemann, Claude Debussy, Luigi Boccherini, Johann Sebastian Bach.

În incheiere – miniconcert tango și muzică din filme: Astor Piazzolla – Libertango și Oblivion;
piese din repertoriul lui Elvis Presley, Dean Martin, Frank Sinatra.

Concertele Incantesimo serile clasice, din prima joi a fiecărei luni, în Clubul Țăranului din București, poartă publicul într-un periplu muzical de excepție, într-o abordare nonconformistă și aduc pe scenă artiști extrem de talentați, atât la început de carieră, cât și consacrați ai genului.
Definitorie este irepetabilitatea, dată fiind varietatea instrumentelor și formulelor. De la harfă și flaut, la chitara clasică și brass.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.