-->

Serile Incantesimo – muzică clasică și tango, la Clubul Țăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-incantesimo-muzica-clasica-si-tango-la-clubul-taranului/

Joi, 2 octombrie, de la ora 20.00, în Clubul Țăranului (Șoseaua Kissellef nr. 3), va avea loc un concert clasic şi, în încheiere, un miniprogram de coveruri, muzică din filme. Alexandra Popescu va cânta la pian şi Elida Tîrţopan la flaut.

Un articol de Liliana Matei|30 septembrie 2014

Alexandra Popescu a urmat studiile Liceului de muzică „Dinu Lipatti”, continuându-le la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa profesorului Vlad Dimulescu. În acest an a absolvit cursurile de Master în aceași instituție. A obținut numeroase premii la concursuri precum: Concursul “Victor Giuleanu”, București; Concursul “George Gergescu”, Tulcea; Concursul Internațional “ Pro Piano”, București, Concursul Național de Interpretare Muzicală “W. A. Mozart”. A susținut o serie de recitaluri atât în țară, cât și în străinătate: Germania, Irlanda, Italia. Alexandra Popescu este membră a fundației “Remember Enescu”.

Elida Tîrțopan a fost implicată în numeroase proiecte artistice și a susținut concerte cu orchestra Liceului ,,‚,Dinu Lipatti’ la Radiodifuziunea Română, cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica din Ploiești, cât și numeroase recitaluri solo și camerale în București, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Sibiu, Constanța și peste hotare (Germania, Cehia).
Din programul serii: Georg Philipp Telemann, Claude Debussy, Luigi Boccherini, Johann Sebastian Bach.

În incheiere – miniconcert tango și muzică din filme: Astor Piazzolla – Libertango și Oblivion;
piese din repertoriul lui Elvis Presley, Dean Martin, Frank Sinatra.

Concertele Incantesimo serile clasice, din prima joi a fiecărei luni, în Clubul Țăranului din București, poartă publicul într-un periplu muzical de excepție, într-o abordare nonconformistă și aduc pe scenă artiști extrem de talentați, atât la început de carieră, cât și consacrați ai genului.
Definitorie este irepetabilitatea, dată fiind varietatea instrumentelor și formulelor. De la harfă și flaut, la chitara clasică și brass.

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.

03
/10
/24

Publicul bucureștean este așteptat în număr cât mai mare pentru a sărbători, de ziua lui Munteanu, facerea de bine. Și pentru a susține prin participarea la festival construirea primului teatru din istoria României exclusiv din donații - Grivița 53.

03
/10
/24

Ministerul Culturii susține prezența României în Village de la Francophonie / Satul Francofoniei, în contextul Summitului Francofoniei de la Paris, participare care se va centra în jurul marilor festivaluri internaționale de muzică, artele spectacolului și cinematografie.

27
/09
/24

Dincolo de limitele convenționale ale muzicii, într-un cadru remodelat vizual, recitalul Multicello :: J O Y al violoncelistei austriece Ana Topalovic este o fuziune dintre cele mai originale între armoniile clasice și cele contemporane. Evenimentul se va desfășura pe data de 5 octombrie 2024, ora 20.00, (acces de la 19:30) la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (Str. Păcurari nr. 4). Biletele sunt disponibile online.

27
/09
/24

Pe 27 și 28 septembrie, Mega Mall îi invită pe toți pasionații de muzică la două seri de concerte cu Grasu XXL, AMI, Mario Fresh și Alexandra Căpitănescu. Evenimentele vor avea loc la ultimul nivel al parcării de la etajul 2B, iar intrarea este gratuită în baza brățării de acces, obținută prin aplicația SPOT. Accesul se face începând cu ora 18.00.

24
/09
/24

Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra – pentru a scrie un nou și incitant capitol al călătoriei sale prin repertoriul muzicii clasice, reimaginând lucrări binecunoscute de Beethoven, Bartók, Enescu și alți compozitori, în noi și curajoase interpretări vocale.