El este peste tot… La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii şi şi-a închipuit-o.
Un articol de Monica Andronescu|12 aprilie 2019
La fel și l-a închipuit și pe bătrânul rege Lear luptându-se cu propria orbire, pe Hamlet, „prințul melancoliei”, luptându-se cu setea de dreptate și ordine, pe Othello prins în capcana geloziei, pe o „scorpie” îmblânzită de un reprezentat caraghios al „sexului tare”, sau pe Prospero, magicianul dintr-o insulă îndepărtată, unde amenință „Furtuna”.
O furtună este totul în viața Marelui Will. Și tot cu o furtună începe și romanul „Viața secretă a lui William Shakespeare” de Jude Morgan, publicat recent la Editura Nemira, invitație seducătoare la o întoarcere în timp și la un exercițiu de imaginație. Cine și, mai ales, cum a fost geniul Shakespeare? Sau, mai bine zis, de unde geniul adolescentului timid, care, ispitit de o trupă de actori ambulanți, pleacă dintr-o orășel liniștit, unde toate viețile sunt la fel, la Londra, să-și croiască un rost, în vremea când teatrul e divertisment în piețe și la curți domnești?
Gestul din chiar prima pagină a cărții echivalează cu o trezire: la Stratford-upon-Avon, în casa mănușarului care îi este tată, Will se trezește. Furtuna îi deschide, am putea spune, ochii. Și astfel începe să vadă, printr-o întâmplare de mai presus el, aparent banală, că „lumea întreagă e o scenă”. Da, și viața lui e o scenă pe care se perindă personaje pestrițe, chipuri trecătoare și personalități de neuitat, prinți și cerșetori, prințese și femei ușoare în care se ascund uneori… prințese. Viața lui începe cuminte, ca o viață oarecare dintr-un loc oarecare, azi loc de pelerinaj pentru milioane de oameni care vin să vadă casa mănușarului și domeniul pe care Shakespeare avea să-l cumpere târziu, când, condus poate de o nostalgie a originilor sau de chemarea cercului care vrea să se închidă, avea să se întoarce acolo unde văzuse prima dată lumea.
Biografia imaginară pe care o propune Jude Morgan, care a scris, de asemenea, un roman de succes pornind de la surorile Brontë, se construiește în jurul unui personaj ce rămâne, așa cum sugerează și coperta ediției în limba română, un mare necunoscut, ba chiar unul dintre marii necunoscuți din istorie. Așezat de dragul comparației lângă Mozart, de exemplu, Shakespeare ni se arată, nu fără ironie, în acest amplu exercițiu de imaginație, tot ca o enigmă ce rămâne fără dezlegare. A existat el în care și oase? Nu cumva a fost eruditul conte de Southampton, pe care-l descoperiți în romanul tradus acum și la noi, cu tot cu plăcerile lui „turcești”? Nu cumva a fost însăși Elisabeta, regina cu „inimă și stomac de bărbat”, cum s-a numit ea însăși și cum susține una dintre teoriile conspirației despre identitatea Marelui Will? Nu cumva a fost un grup de actori-dramaturgi care, scriind piese împreună, și-au spus „William Shakespeare”, cum afirmă o altă teorie cunoscută? Nu cumva…?
Nu cumva, dacă ne luăm după jucăușul romancier Jude Morgan, a fost chiar un băiat de provincie, crescut într-o casă fără cărți, unde miroase tot timpul a piele, căci tatăl face mănuși, și plecat apoi în marele oraș, în lumea pervertită a artei, să devină altcineva? Căci, pe măsură ce-l urmărim în parcursul său tumultuos, în drumurile sale spre o glorie la care n-a visat niciodată, devine tot timpul altcineva. Pentru cititor, iată una dintre provocările din „Viața secretă a lui William Shakespeare”: să-l urmărească pe acest necunoscut, al cărui chip real ne rămâne tot timpul invizibil, și să și-l închipuie. El, „diamantul infinit”, cum îl numește la un moment dat autorul, și cum îl vede, potrivit acestuia, și soția Anne Hathaway, unul dintre cele mai ofertante personaje ale romanului, reușește să-și păstreze misterul, în ciuda tuturor ipotezelor despre identitatea geniului care a scris „Hamlet” sau „Furtuna”. Iată una dintre reușite romancierului. După ce am citit ultima pagină, întrebările rămân: Cine a fost, de fapt, William Shakespeare? Cum se explică geniul lui?
Îndrăzniți, așadar, să trageți cu ochiul după cortină! Viața lui secretă e doldora de măști și travestiuri, la propriu și la figurat, desigur. Doamne seducătoare din Franța cea rafinată și țărănci din Anglia cea directă îi ies în cale lui Will, tineri cu ochi migdalați, cu punga plină de aur și capul doldora de vise îndrăznețe și obscure. Gândurile păcătoase sunt la tot pasul, zeițele coboară din Pantheon la Londra, unde le joacă pe scenă actori, căci femeile încă nu au voie să facă teatru. Duhurile pădurii se ascund peste tot și, la The Globe sau The Rose, cum se numesc două dintre teatrele londoneze din epocă, trag căruțașii asudați și neveste zdravene să mai vadă câte o poveste. Dacă nu le place, n-au decât să arunce cu halba de bere și cu roșii în actorii care nu reușesc să-i facă să se desprindă de realitate. Iar suferințele omenești nu se lasă duse cu niciun chip din viața închipuită a lui Will. Iată-le acolo pe toate: boala și apoi dragostea care vine, face ravagii, uneori și minuni, iar pe urmă pleacă, trufia, ambiția fără măsură și, desigur, nenumita dorință de a fi altcineva.
Nu Dumnezeu, ci Shakespeare a făcut lumea, scria acum câteva decenii Marin Sorescu într-o poezie celebră. „În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești”, spune primul vers și ne trimite direct la patimile cele mai întunecate așternute pe hârtie de un dramaturg fără de care teatrul și arta ar fi arătat, cu siguranță, cu totul altfel. Ei bine, în prăpastia sufletească a geniului vizionar pătrunde cu delicatețe autorul romanului, punându-ne în fața unei piste înșelătoare, în fața unor piese de puzzle pe care le-am putea asambla: Shakespeare ar fi putut fi așa, dar a fost el așa?
Să-l reinventăm, așadar, pe Marele Will? Da, e singura cale și e o joacă de nerefuzat, poate mai ales acum, când trăim sub dominația imaginii. La teatru este reinventat mereu, odată cu fiecare spectacol. Asta, pentru că Shakespeare este… „cum vă place”. „Viața secretă a lui William Shakespeare” îi aruncă mănușa fiecărui cititor: Aveți o enigmă! Dezlegați-o cum puteți! Clovni, mulți clovni trăiesc în paginile romanului, alături de personaje inspirate de oameni care au existat cândva, printre care, desigur, și Christopher Marlowe, rivalul lui Will, alături de nenumărați oameni cu două sau mai multe fețe. Așa cum teatrul îi reinventează mereu, căci fiecare epocă și-i are pe ai ei, tot astfel și romanul, tradus excepțional de Adriana Voicu, îi închipuie așa încât să și-i poată închipui și cititorul din mileniul XXX, încă însetat de poveste.
