„Share Shakespeare”, un nou proiect online al Teatrului Național Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/share-shakespeare-un-nou-proiect-online-al-teatrului-national-iasi/

Proiectul „SCENA 5”, derulat de Teatrul Naţional Iaşi chiar de la începutul perioadei suspendării spectacolelor cu public, a oferit spectatorilor ocazia de a interacţiona neîntrerupt cu actorii Naţionalului ieşean prin intermediul nenumăratelor evenimente online organizate până la această dată.

Un articol de Liliana Matei|23 aprilie 2020

În această săptămână, în cadrul „SCENEI 5”, Teatrul Național ieșean marchează printr-un nou proiect, trei evenimente importante ale lunii aprilie: 465 de ani de la nașterea lui William Shakespeare,  404 ani de la moartea sa (23 aprilie) și Ziua Internațională a Cărții, sărbătorită tot pe 23 aprilie.

Cu această ocazie, sub titlul „SHARE SHAKESPEARE – Doar versul meu prin vremi se mai aude”, actorii Teatrului Național Iași vor aduce emoția celor mai frumoase Sonete în casele tuturor iubitorilor de teatru și poezie, în perioada 23-30 aprilie. Înregistrările realizate de actori vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a Teatrului Național Iași.

Shakespeare a compus 154 de sonete, majoritatea fiind alcătuite din trei strofe a câte patru versuri și un cuplet în metru iambic. După toate probabilitățile, primele sonete au apărut în perioada 1592 – 1593, când teatrele londoneze se închideau din cauza epidemiei de ciumă. Scrise la persoana I, Sonetele aduc operei shakespeariene o umanitate caldă și concretă absolut unică.

#scena5 Online mai aproape de tine.

 

29
/07
/13

18.000 de bilete au fost vândute în cele trei zile de desfăşurare a Festivalului ,,Sighişoara Medievală", încheiat duminică, însă organizatorii estimează un număr dublu de participanţi, în condiţiile în care elevii, studenţii şi copii sub 14 ani au avut acces gratuit.

29
/07
/13

CRONICĂ DE FILM „Deturnarea”, regizat de danezul Tobias Lindholm, este cronica neromanţată şi anti-eroică a unui tensionat război psihologic între două lumi. Pretextul îl constituie capturarea unei nave daneze de către piraţi.