ShortsUP, ediția de primăvară, aduce New York-ul la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/shortsup-editia-de-primavara-aduce-new-york-ul-la-bucuresti/

Pe 26 şi 27 aprilie, ediţia de primăvară ShortsUP evocă spiritul oraşul New York, despre care se spun milioane de poveşti.

Un articol de Ziarul Metropolis|13 aprilie 2014

Eleganța Manhattan-ului, agitația din Brooklyn, hip hop-ul din Bronx, spectacolele fabuloase de pe Broadway: citim despre ele, le vedem în filme, le trecem pe lista de vacanțe. Evenimentul ShortsUP via New York are loc la CinemaPRO din capitală și prezintă o selecție de scurtmetraje premiate ce aduc la viață pulsul metropolei cosmopolite.

Filmele din program sunt producții americane recente, dar și pelicule europene care evocă New York-ul. Documentare ce-și extrag inspirația din trecutul și prezentul orașului, ficțiuni care pun la încercare imaginația sau romance-uri cu happy-end. Ghidați de scurtmetraje, spectatorii vor călători prin cartierele agitate ale New York-ului contemporan, acolo unde fiecare colț ascunde un posibil personaj și orice întâlnire banală poate fi pretext pentru aventură.

Când abandonezi un televizor vechi pe stradă, toate amintirile adunate de ecranul prăfuit se vor revolta. În Pixeli (Franța, 2011), viața din Big Apple e invadată de nori colorați care riscă să transforme orașul într-un uriaș joc video. Bijuteria animată a francezului Patrick Jean a luat premiul cel mare la Annecy Animated Film Festival.

Tot din programul ShortsUP via New York face parte și docudrama Aaron Burr (r. Dana O’Keefe, SUA, 2012), o reinterpretare a duelului istoric dintre celebrii politicieni americani Alexander Hamilton si Aaron Burr. Filmul combină ficțiunea cu documentarul și a impresionat publicurile numeroaselor festivaluri americane printr-o coloană sonoră impecabilă și prin narațiunea vizuală inovatoare. A fost inclus în programul San Francisco Film Festival, Philadelphia Film Festival, SXSW (South by Southwest) și HotDocs, cel mai prestigios festival din SUA dedicat filmului documentar.

ShortsUP via New York va fi găzduit la CinemaPRO, sâmbătă, 26 aprilie și duminică, 27 aprilie, începând de la ora 21:00. În ambele zile va rula același program de filme, deci cinefilii bucureșteni pot alege una dintre serile de weekend pentru a vedea programul de filme, conceput de Alexandra Safriuc, Selecționerul de Film al proiectului. Pentru unul din spectatorii ShortsUP, călătoria se va prelungi și dincolo de ecranul cinema-ului, printr-un bilet de avion cu destinația New York ce va fi oferit ca premiu de Austrian Airlines, prin tragere la sorți.

Biletele pentru ShortsUP Via New York costă 25 de lei pe seară și pot fi achiziționate în avans din rețeaua MyTicket sau Eventim, sau direct de pe website-ul www.shortsup.ro. Plata se poate face online, iar printarea biletului acasă. Biletele pot fi achiziționate și direct la CinemaPRO, în limita locurilor disponibile, pe 26 și 27 aprilie.

Foto: docudrama Aaron Burr

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).

02
/07
/16

Sâmbătă, pe 2 iulie, are loc Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul care pune pe acelasi ecran scurtmetraje premiate la Oscar, Cannes, Sundance sau Cesar, mai exact 28 de povești din 15 colțuri ale lumii. În București maratonul va aduce la viață Pavilionul Central Romexpo, devenit astfel cel mai mare spațiu cinematografic neconvențional, cu 10.000 de metri pătrați dedicați filmelor scurte. Accesul la eveniment se face începând cu ora 20.00 iar proiecțiile încep la ora 21.00.