„Sicario“. Bestia
https://www.ziarulmetropolis.ro/sicario-bestia/

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 septembrie 2015

Prezentat în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, „Sicario”, regizat de canadianul Denis Villeneuve, este în acelaşi timp un film de gen, asumat şi expus ca atare, şi o operă de autor.

Nu îi e dat oricui să împace, fără rateu, cele două direcţii, judecate deseori în logica maniheistă. Şi, chiar dacă Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici auterismul, noul său lungmetraj, realizat în SUA, este spectacol pur.

Ideea de start nu e deloc originală: o trupă de şoc americană, formată special pentru o misiune în nesfârşitul război împotriva cartelurilor drogurilor de o parte şi de cealaltă a frontierei dintre SUA şi Mexic, cooptează o aparent naivă femeie-agent FBI (Emily Blunt), pusă să lucreze cu un presupus reprezentant al Departamentului de Justiţie (Josh Brolin) şi un colaborator dubios al acestuia (Benicio Del Toro).

Aşa cum e de aşteptat, metodele folosite de cei doi, despre ale căror origini şi scopuri reale tânăra are tot mai mari bănuieli, se dovedesc, cum  spune clişeul, neortodoxe. Justificarea lor (şi a superiorilor) e că o astfel de luptă, care nu ar putea fi câştigată oricum până la capăt, a schimbat limitele a ceea ce este permis sau nu, a ceea ce este legal sau în afara legii.

Kate (Blunt) este conturată ca fiind destul de slabă şi de speriată pentru postul ei, chiar dacă nu ezită să-şi folosească arma la nevoie şi să împuşte în cap un posibil mafiot, într-un moment de tensiune la capătul unei incursiuni în Mexic. Felul în care e construit personajul ei de către Villeneuve şi scenaristul Taylor Sheridan e tributar unul model conservator, masculin şi uzat, departe, de exemplu, de agenta mai credibilă jucată de Jessica Chastain în „Zero Dark Thirty”.

E înconjurată numai de bărbaţi albi, violenţi şi cinici (singura excepţie fiind un partener de-al ei din FBI, nu întâmplător un tip de culoare). Justificarea pentru folosirea unor astfel de tipare caracteriologice (în cazul ei, dar şi al celorlalţi colegi care primesc o mai mare atenţie) ar putea fi că filmul urmează tropii unui thriller. Ceea ce, până la urmă, e de înţeles.

Şi nu aici stă punctul tare al filmului (deşi Emily Blunt şi Josh Brolin fac ceea ce trebuie, iar Benicio Del Toro, şi ceva pe deasupra). La fel cum nu este un atu nici modul în care este înfăţişat inamicul. Nu lipseşte nimic din latura senzaţionalistă a ceea ce livrează media mainstream despre cartelurile drogurilor din Mexic: cadavre ascunse în pereţi sau atârnate în locuri publice, după ce li s-a tăiat capul sau membrele, supunerea poliţiei mexicane, violenţe continue în zonele pe care le controlează, stil de viaţă luxos în cazul liderilor, feţe apriori îndoielnice.

Totuşi, în ciuda acestor mărci bătătorite, Villeneuve propune o abordare vizuală şi sonoră mai puţin uzuală a confruntării. Mafia mexicană este prezentată ca un monstru colectiv violent, pe care nu îl vezi aproape deloc, dar a cărui proximitate produce ravagii (inclusiv pe teritoriul SUA).

Este bestia (aşa cum spune la un moment dat un personaj), un soi de Godzilla invizibilă. Iar momentele în care trupa specială americană se apropie de ea sunt atent stilizate şi dominate de o temă muzicală (Jóhann Jóhannsson) menită a sugera grandoarea confruntării celor două părţi, descrise ca două forţe uriaşe.

Experimentatul director de imagine Roger Deakins (colaborator, printre alţii, al fraţilor Coen) foloseşte multe cadre aeriene în timpul pătrunderii americanilor pe teritoriul mexican, iar relieful pe care camera sa îl surprinde aduce uneori cu suprafaţa unei monstru neidentificabil, dar ameninţător.

Iar o altă acţiune, ce are loc noaptea, aminteşte de incursiunea unor cowboy: orizontul este sângeriu, iar militarii nu sunt decât forme proiectate pe un cer întunecat.

Distribuit de Freeman Entertainment, „Sicario” rulează în cinematografe de la 18 septembrie.

Sicario (SUA, 2015)

Regie: Denis Villeneuve

Distribuţie: Emily Blunt, Josh Brolin, Benicio Del Toro

Rating: ●●●○○

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.