Simona Deaconescu, primul coregraf român emergent la Springboard Danse Montréal
https://www.ziarulmetropolis.ro/simona-deaconescu-primul-coregraf-roman-emergent-la-springboard-danse-montreal/

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezenţă românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal şi unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole şi instalaţii, alături de un grup internaţional de dansatori, aleşi printr-un proces lung de selecţie desfăşurat în SUA, Canada şi mai multe ţări din Europa.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2019

Simona Deaconescu va intra în competiție pentru premiul EMERGE, care presupune realizarea unei producții pentru Gibney Dance Company New York în 2020. Artista va prezenta, de asemenea, un fragment dintr-un spectacol anterior.

Programul Emerging Choreographers a devenit o tradiție a festivalului, de-a lungul timpului nume importante din industria internațională a dansului fiind invitate, la începutul carierei, să realizeze spectacole în cadrul acestei secțiuni.

Aflat la cea de-a 18-a ediție, Springboard Danse Montréal se desfășoară între 9 și 28 iunie și prezintă lucrări ale unora dintre cei mai recunoscuți coregrafi din lume: Sasha Waltz, Ohad Naharim, Cristal Pyte, Johannes Wieland și alții.

Simona Deaconescu a ales să danseze solo pentru prima oară unul dintre momentele sale preferate din spectacolul „Counterbody”, care i-a adus și nominalizarea de artist Aerowaves Twenty18. Evenimentul va avea loc pe data pe 14 iunie la Places des Arts.

Pe 28 iunie, Simona Deaconescu va prezenta la Usine C în Montreal, instalația performativă „Sons and Daughters” – o primă lucrare dintr-o trilogie inspirată de atmosfera post-punk a anilor ’70-’80 și începuturile cyberart. A doua parte a proiectului va fi realizată, în continuarea colaborării cu Centrul Național al Dansului București, la Sala „Stere Popescu”, în toamna acestui an, alături de compozitorul ucrainian Andrzej Hladyshevsky / Monocube și artista berlineză Amanda Kardinal, în cadrul unui proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

„Sons and Daughters” este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.*

Coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a prezentat spectacole, filme și a susținut ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Foto: Alina Ușurelu, Ciprian Ciuclea

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.