Între 7 şi 10 septembrie, trăim într-un oraş al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediţie.
Un articol de Alina Vîlcan|6 septembrie 2017
Scurtmetraje străine și românești, filme de ficțiune și documentare, invitați importanți, precum coregraful israelian Sharon Fridman, cu spectacolele sale care dau fiori, și toate acestea despre dans, în cadrul singurului festival de film de dans experimental din România, a cărui poveste o spune, în rândurile care urmează, chiar Simona Deaconescu, cea care în 2015 crea, alături de producătoarea de film Anamaria Antoci, Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF).
I.D.
Cine este Simona Deaconescu?
M-am născut pe 10 septembrie 1987, la Slatina, un oraș industrial în care omul și tehnologia depindeau unul de celălalt, o interdependență care nu favoriza tot timpul omul. De aici provine poate și pasiunea mea de a lucra interdisciplinar și mereu în contact cu tehnologia. După liceu am devenit studentă la Regie de Film, la Universitatea Media, și, un an mai târziu, la Coregrafie, în cadrul UNATC. Le-am facut pe ambele în paralel. În 2013 am înființat un colectiv artistic sub numele de Tangaj Dance, alături de care am realizat până acum patru spectacole, sub forma unor camere virtuale în care arta și știința se întâlnesc, care s-au jucat în București, provincie, New York, Viena, Linz, Istanbul etc. Tot în 2013, am început să fac și filme de dans, urmând un traseu stilistic care mă preocupă foarte tare și anume cel de filmare în regim de secvență cadru, căutând să surprind corpul în spații atipice. Pentru că imaginea joacă un rol foarte important într-o astfel de abordare, am ales să lucrez cu doi directori de imagine care pictează cu ajutorul camerei de filmat – cu Oleg Mutu am filmat Silent Places și cu Tudor Panduru am colaborat pentru Sonder. Ambele au fost selectate în festivaluri internaționale. În 2014 am avut oportunitatea de a beneficia de Bursa DanceWEB în cadrul festivalului ImpulsTanz și la finalul lui 2016 am primit Premiul CNDB pentru contribuția adusă dansului contemporan din România, prin crearea unui nucleu în care dansul, filmul și tehnologia se întâlnesc. Aceste două tipuri de recunoaștere mi-au dat încredere în mine și m-au ajutat să forez mai departe în ceea ce mă preocupă din punct de vedere artistic.
Festival
Cum a apărut Bucharest International Dance Film Festival?
Festivalul a fost o dorință comună a mea și a Anamariei Antoci, producătoare de film și manager cultural. Inițial am început cu câteva seri speciale cu proiecții de filme prezentate de festivaluri internaționale, proiecții care au devenit destul de populare. Astfel, am luat decizia de a organiza o primă ediție, un pilot, prin care să testăm impactul pe care ar putea să-l aibă filmul de dans asupra comunității autohtone. Prima ediție ne-a convins că trebuie să o facem și pe a doua și așa am ajuns în 2016 să realizăm BIDFF în mai multe locații, ca o rețea de evenimente interconectate între ele și cu o participare artistică internațională numeroasă.
Provocare
Ce a fost cel mai dificil până acum?
Cele mai dificile aspecte sunt de departe cele care țin de finanțarea festivalului și obținerea de aprobări. Sunt dificile, nu imposibile, dar cauzează un grad mare de stres în efortul de a respecta cerințele impuse de sistem. Este păcat ca un domeniu artistic, mereu în schimbare, să nu beneficieze de o dezvoltare normală într-un context flexibil.
Amintire
Care este cea mai frumoasă amintire din acești ani de festival?
Cel mai plăcut moment a fost când, după expoziția Digital Body din 2016, de la Galateca, ne-am așezat vreo 20 de artiști la masă – dansatori, regizori, artiști vizuali, compozitori, scriitori, unii profesori, alții încă studenți, din toate colțurile lumii, și am discutat despre artă și contextul în care trăim. Am stat ore întregi de vorbă, nu ca niște oameni care abia se cunoșteau, ci ca niște colegi care păreau că lucrează la același proiect de ani de zile. Este una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele în general, nu numai legată de festival. Este important să te conectezi cu exteriorul, dar mai ales să lași exteriorul să se conecteze cu tine, asta ne propunem pentru viitorul BIDFF.
Work
Cum arată lunile dinaintea BIDFF pentru tine și Anamaria Antoci, fondatoarele festivalului?
Procesul începe chiar la începutul anului, în luna ianuarie, când începem să ne gândim la direcția artistică, invitați, activități și proiectăm diverse forme în care ar putea să arate festivalul. În luna martie încep aplicațiile pentru obținerea de fonduri și obținerea de parteneriate și sponsorizări. O dată cu obținerea fondurilor și lansarea call-ului, începem să intrăm într-un ritm constant de vizionare de filme, discuții, selecție și implementarea proiectului în sine. Pentru un festival care durează patru zile muncim tot anul, nu în fiecare zi, dar constant, săptămânal. Pe măsură ce festivalul crește, și volumul de muncă devine mai mare.
Echipă
Cât de mare este echipa din spatele BIDFF și cum ai descrie-o?
Echipa de bază este formată din șase persoane care contribuie la dezvoltarea festivalului pe tot parcursul anului, la care se adaugă încă 10-15 persoane cu două luni înainte de începerea unei noi ediții. Ne place să lucrăm și cu voluntari, numărul lor crescând de la an la an. Cred că dacă ar fi să folosesc un cuvânt care să scoată în evidență o calitate pe care o au toți membrii echipei, acesta ar fi multitasking.
2017
Ce aduce nou ediția din acest an, a treia de BIDFF?
Ne bucurăm că aducem la București filme și spectacole noi pentru publicul local. Din acest punct de vedere prezentăm în premieră națională La Danseuse (foto) și WIM, un film de ficțiune și un documentar care scot la iveală destine determinante pentru schimbarea lumii din jurul lor. Unul plasat temporal în trecut, celălalt în prezent, cele două filme ne ajută să înțelegem ce importanță are dansul, atât în viața unui individ, cât și a unei societăți. Sharon Fridman ne pune față în față cu două spectacole care îți dau fiori, care îți „deranjează” atât calmul senzorial, cât și cel emoțional.
Alex Mirutziu prezintă o expoziție care ne trece prin traseul său ca artist până acum, un român al cărui nume se aude în cele mai importante și actuale platforme de artă contemporană. El completează peisajul festivalului cu lumea cognitivă, lumea analizei, lumea psihologică ascunsă în spatele sensului lingvistic. Desigur Selecția Oficială rămâne nucleul festivalului. Consider că Selecția Internațională este foarte puternică la nivel de subiecte abordate, am ales filme curajoase care își asumă riscuri semantice sau estetice. După proiecții stăm de vorbă cu o parte dintre creatorii lor într-o sesiune de întrebări și răspunsuri. Ca o noutate absolută aș menționa faptul că, pentru prima oară, organizăm o competiție dedicată filmelor românești, dublată de un atelier în care dezvoltăm 10 filme de dans de la stadiul de idee până la cel de scenariu și de prezentare a lui în fața unor specialiști. Tot în această ediție, publicul își poate vota favoritul selecției internaționale.
Film de dans
Ce i-ar spune o iubitoare a acestui tip de film unui necunoscător?
Filmul de dans este cea mai simplă, dinamică și necostisitoare modalitate de a înțelege lumea mereu în mișcare.
Așteptări
Ce așteptări ai de la publicul bucureștean, cum ți-ar plăcea să se dezvolte BIDFF?
Festivalul se dezvoltă deja în direcția în care am sperat, mult mai repede decât mi-am imaginat și anume una bazată pe pluridisciplinaritate, adresată deopotrivă specialiștilor, care au nevoie de cercetare și inovație, dar și publicului larg, dornic de cunoaștere și experiment. În plus, îmi doresc ca BIDFF să ajungă să sprijine producția unor filme, să comisioneze artiști și să dezvolte industria creativă românească, conectând-o și mai mult cu cea internațională.
Coregrafie & regie
Ce alte proiecte îți ocupă timpul în acest an?
Imediat după festival, pe 11 septembrie, mă deplasez la Timișoara cu o echipă de coregrafi și scriitori ca parte din proiectul dansliteratură, organizat de Fundația Gabriela Tudor și curatoriat de Cosmin Manolescu și Andra Rotaru. Începând cu luna septembrie ultimul meu spectacol – COUNTERBODY se va juca lunar la Centrul Național al Dansului București. Alte două proiecte dragi mie se derulează în această perioadă: Spații Vii în care realizez direcția coregrafică a performance-urilor, un proiect inițiat de KOTKI visuals și Exposing Movement, un laborator de creație, finalizat cu o expoziție, în care experimentez fotografia de dans pe film și aparate de mult uitate, intervenind atât în procesul de creație cât și în procesul chimic de developare și imprimare, un proiect inițiat de Asociația Developing Art. Apoi voi pleca la Suceava, unde colaborez cu regizoarea Catinca Drăgănescu pentru o montare a piesei Trei Surori. Tot în toamna asta voi călători la Santiago de Chile pentru a susține un workshop de film de dans în cadrul festivalului Bestias Danzantes.
Cotidian
Cum decurge o zi obișnuită pentru tine, cât dans și câtă cinematografie încap în 24 de ore?
Ca la orice artist independent depinde foarte mult de perioada anului. În mod obișnuit aș avea o repetiție de 4-5 ore în prima parte a zilei, după care câteva întâlniri pe proiecte și eventual participarea la un eveniment cultural pe seară, asta dacă nu este una din zilele în care predau sau sunt plecată din București. Zilele mele se desfășoară mereu într-o alertă creativă și se simte ciudat când nu e așa, nici nu ar putea să fie altfel, e singurul mod în care mă simt vie.
Ziarul Metropolis continuă campania editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?
Filmul de dans este cea mai simplă, dinamică și necostisitoare modalitate de a înțelege lumea mereu în mișcare. (Simona Deaconescu, coregrafă)
Foto: Robert Puteanu