„Singură la nunta mea”, coprodus de Ada Solomon, în selecția programului ACID Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/singura-la-nunta-mea-coprodus-de-ada-solomon-in-selectia-programului-acid-cannes/

Pelicula „Singură la nunta mea/ Seule a mon mariage”, coproducţie Belgia-România, regizată de Marta Bergman, a fost selectată în programul ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion) al Festivalului de Film de la Cannes 2018.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2018

Evenimentul va avea loc în perioada 9-18 mai 2018, iar filmul va fi proiectat în premieră mondială.

Produsă de compania belgiană Frakas, pelicula filmată în România și Belgia, îi are în rolurile principale pe românca Alina Șerban și belgianul Tom Vermeir.

„Singură la nunta mea / Seule a mon mariage” este lungmetrajul de debut al Martei Bergman, născută la București, autoarea unor documentare despre comunitatea romă și problematica femeii în societatea contemporană. Producțiile sale au fost prezentate în festivaluri ca Visions du Réel și Leipzig Film Festival.

„Singură la nunta mea / Seule a mon mariage” este povestea Pamelei, o tânără din comunitatea romă, o femeie spontană și amuzantă. Trăiește cu copilul ei în vârstă de doi ani și cu bunica într-o casă dărăpănată unde împart același pat. Ea visează la libertate și se îmbarcă spre necunoscut, renunțând la tradițiile care o sufocă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul,dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.

Alina Șerban, născută într-o familie de romi din România, joacă rolul Pamelei. Actriță și regizoare, studiile ei de artă dramatică au dus-o de la București la Royal Academy of Dramatic Art din Londra și la Tisch School of the Arts din New York. Angajată în a sprijini comunitatea romă, ea a devenit cunoscută prin one woman show-ul „I Declare at My Own Risk”, fiind atât autoare cât și interpretă.

Pamela din „Singură la nunta mea” este primul ei rol principal într-un lungmetraj.

Tom Vermeir este actor de teatru și televiziune și muzician. În film este cunoscut din producția „Belgica” (2016), de Félix van Groeningen, prezentată la festivalul Sundance.

Din distribuție mai fac parte Rebeca Anghel, Marie Denarnaud, Marian Șamu, Viorica Tudor, Johan Leysen, Karin Tanghe și Jonas Bloquet.

Scenariul filmului este semnat de Marta Bergman, Laurent Brandenbourger, în colaborare cu Boris Lojkine și Katell Quillévéré, scriptul, de Andra Bărbuică, iar decorurile, de Marina Obradovic și Igor Gabriel. Muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea.

Programul ACID a fost înființat în urmă cu 25 de ani și reprezintă o secțiune paralelă a festivalului de la Cannes care prezintă zece filme pe care Asociația le susține după lansare. Selecția făcută de cineaștii membri ai ACID cuprinde lungmetraje franceze și străine, de ficțiune și documentare, alese din sute de filme înscrise din întreaga lume.

Printre cei care au participat în secțiunea ACID se numără Kaouther Ben Hania („Le Challat de Tunis”), Olivier Babinet („Swagger”), Serge Bozon („L’Amitié”), Alain Gomis („L’Afrance”), Ursula Meier („Des épaules solides”), Yolande Moreau și Gilles Porte („Quand la mer monte”) și Justine Triet („La Bataille de Solférino”).

În 2009, în selecția ACID a fost inclus și filmul „Cea mai fericită fată din lume”, lungmetrajul de debut semnat de Radu Jude.

„Singură la nunta mea” este o producție a companiei belgiene Frakas Productions, în asociere cu Hi Film (Ada Solomon) din România, în coproducție cu Avenue B Productions și Zélila Films (Caroline Bonmarchand și  Sophie Leclercq), cu susținerea Rouge International (Julie Gayet și Nadia Turincev) din Franța.

Filmul este susținut de Centre du Cinéma et de l’Audiovisuel de la Fédération Wallonie Bruxelles, RTBF (Televiziunea Belgiană), Proximus, Wallimage (Wallonie), Screen.Brussels, Casa Kafka Pictures, Provinci Liège și Centre National du Cinéma et de l’Image Animée.

„Singură la nunta mea / Seule a mon mariage” este cea de-a treia colaborare dintre Frakas Productions și Hi Film Productions, după lungmetrajele„Felicia, înainte de toate” și „Soldații. Poveste din Ferentari”.

Foto: Singură la nunta mea -Jonathan Ricquebourg, Marie-Hélène Boutin

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.