Smida Jazz Festival, între 25 și 27 august 2017, în Parcul Natural Apuseni
https://www.ziarulmetropolis.ro/smida-jazz-festival-intre-25-si-27-august-2017-in-parcul-natural-apuseni/

Cea de-a doua ediţie a Smida Jazz Festival, eveniment internaţional open-air dedicat jazz-ului contemporan, va avea loc între 25 şi 27 august 2017, în inima Parcului Natural Apuseni

Un articol de Petre Ivan|11 iunie 2017

Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate diverse activități educative și recreative, urmând ca odată cu lăsarea serii festivalierii să ia parte la cele 9 concerte susținute de: GoGo Penguin – Marea Britanie (pentru prima oară în România), Bugge Wesseltoft’s New Conception of Jazz – Norvegia și Tingvall Trio – Germania, Eric Vloeimans’ Gatecrash (în premieră în România) – Olanda, The Kandinsky Effect (în premieră în România) – Franța, Sickpicnic – Ungaria, Iordache, JazzyBIT și Trompetre – România.

“Smida Jazz Festival este un proiect cultural unic în România și în Europa de Est, care își propune să susțină jazzul contemporan și abordările inovatoare în acest gen muzical. Totodată, țintește să contribuie activ la dezvoltarea regiunii Transilvaniei, prin promovarea Parcului Natural Apuseni, locul de desfășurare. Astfel, festivalul se adresează tuturor consumatorilor de cultură, muzică live și natură.”, Asociația Transylvanian Cultural Development – organizator.

Smida (Beliș, Cluj) se află la 90 de kilometri asfaltați de Cluj-Napoca și 130 de Oradea, accesul făcându-se din drumul european E60, prin Huedin (pe traseul Răchițele, Doda Pilii și Smida). Zona dedicată festivalului, la 1.100 de metri altitudine, va avea: parcare, food court, baruri, camping cu toate facilitățile necesare (dușuri, toalete, spălătoare, electricitate, pază ș.a.) și vor fi puse la dispoziție mijloace de transport în comun dinspre Cluj-Napoca spre Smida și invers.

Festivalul se află la cea de-a doua ediție, în 2016 având loc ediția-pilot, ce a adunat, pe parcursul celor două zile, 3.000 de persoane. În timpul zilei, acestea au luat parte la activități în aer liber, iar pe parcursul serii au participat la concertele susținute de Ilhan Ersahin’s Istanbul Sessions – Suedia-Turcia, Studnitzky Quartett – Germania, Loop Doctors – Ungaria, Uptake Quartet – Franța, Sebastian Spanache Trio, Arcuș Trio, Exit Oz și Essential Notes – România.

Abonamentele la festival și camping, precum și biletele pentru o zi, pot fi cumpărate atât on-line, de pe www.eventbook.ro, www.biletmaster.ro și www.eventim.ro , cât și off-line, de la partenerii acestora.

***Smida Jazz Festival este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

INFO

www.smidajazz.ro

www.facebook.com/smidajazz

www.instagram.com/smidajazz

www.twitter.com/smidajazz

09
/02
/16

Nominalizat de șapte ori la Premiile Grammy, Omar Sosa este un artist exact așa cum e Cuba. O insulă între trei continente ale muzicii, care reușește să-și definească o identitate distinctă. Va concerta pe 30 iunie, la București, în cadrul Jazz Night Out.

05
/02
/16

Cea dintâi premieră a anului 2016, "Hapciu în RE major", adaptare după celebra operetă "Mam'zelle Nitouche" (de F.R. Hervé, libret de Henri Meilhac și Albert Millaud), marchează un moment unic în istoria Operei Comice pentru Copii: este pentru prima dată când pe scena instituției se montează un spectacol de operetă. Premiera are loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 17.00, și duminică, 21 februarie, de la ora 11.00.

05
/02
/16

Un frumos recital conceput în jurul a doi mari compozitori ai repertoriului german – Beethoven și Brahms – este ceea ce ne propun miercuri, 10 februarie (19.00) la Sala Radio violonista Cristina Anghelescu (solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio) și pianistul Daniel Goiţi.

05
/02
/16

„Aphonopelma johnnycashi” se va numi păianjenul care a împrumutat numele cântăreţului Johnny Cash. Creatura cu opt picioare este neagră în întregime, așa cum se îmbrăca regretatul artist, decedat în 2003 și care cânta cu chitara sa mai ales "Man in Black", unul din hiturile sale.

02
/02
/16

Filarmonica “George Enescu”  şi  asociaţia “Clasic e fantastic” anunţă cel de-al doilea concert al anului 2016, din ciclul educativ „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”. Duminică, 21 februarie, la orele 10 şi 12.30, copiii sunt invitaţi să afle povestea Bărbierului din Sevilia, capodopera de teatru muzical semnată  de compozitorul Italian Gioacchino Rossini.

01
/02
/16

Așa cum și-a obișnuit publicul și în stagiunile precedente, Orchestra de Cameră Radio îi aduce în fața publicului pe câțiva dintre tinerii muzicieni români care vor „scrie” mai departe istoria scenelor de concert din țară și din străinătate: laureaţii competiţiei naţionale anuale „DRUMUL SPRE CELEBRITATE”. 

23
/01
/16

Mai este loc de noi interpretări pentru Brahms și Beethoven? Mi-am pus întrebarea înainte de a asculta două discuri apărute recent pe piață, semnate de nume importante ale artei interpretative contemporane: violonista olandeză Janine Jansen și dirijorul austriac Manfred Honeck, directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh. Și am descoperit, nu neapărat cu surprindere, ci cu încântare, că Brahms și Beethoven au încă (foarte) multe de spus.

22
/01
/16

Super! Pet Shop Boys lansează un nou album, cel de-al 13-lea al grupului care a cunoscut gloria cu hituri ca "West end girls", "It's a sin", "Domino Dancing" sau "Go west". Noul album, ce urmează să apară pe piaţă pe 1 aprilie, se numeşte, desigur, "Super".

20
/01
/16

Vineri, 22 ianuarie (19.00), Orchestra Națională Radio îi invită pe iubitorii muzicii la un concert MOZART / BEETHOVEN, eveniment ce se va desfășura la Sala Radio sub bagheta dirijorală a lui MĂDĂLIN VOICU - fiul marelui violonist Ion Voicu - și cu participarea apreciatului violonist ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de interpreta pe vioara Stradivarius, instrument pe care a cântat și Ion Voicu.