„Soldaţii. Poveste din Ferentari” va avea premiera mondială la Toronto IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/soldatii-poveste-din-ferentari-va-avea-premiera-mondiala-la-toronto-iff/

Producţia „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va avea premiera mondială în cadrul secţiunii „Discovery” a celei de-a 42-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, care va avea loc în perioada 7 – 17 septembrie 2017.

Un articol de Petre Ivan|23 august 2017

Secțiunea „Discovery”, necompetițională, este dedicată regizorilor care se află la primul sau al doilea lungmetraj și care reprezintă viitorul cinematografiei mondiale.

Anul trecut, aici au fost prezentate pelicule precum „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki/ The Happiest Day in the Life of Olli Mäki”, de Juho Kuosmanen, „Maria/ Marija”, de Michael Koch, și „Godless”, de Ralitza Petrova.

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

Pelicula, o adaptare liberă după romanul cu acelaşi titlu scris de Adrian Schiop şi publicat la editura Polirom în 2013, îi are în rolurile principale pe Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai.

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele – de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este o producţie Hi Film Productions (România) în coproducţie cu Film House Bas Celik (Serbia) şi Frakas Productions (Belgia), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Film Center Serbia, Ministerul Culturii şi Informaţiei Serbia, Tax Shelter of Belgian Federal Government, Casa Kafka Pictures prin Belfius şi Eurimages. A fost finanţat de Proximus Belgia şi Living Pictures Serbia, dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Cinelink Sarajevo şi cu sprijinul Mobra Film.

„Soldații. Poveste din Ferentari”, a fost selectat și în competiția oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián 2017, care va avea loc între 22 și 30 septembrie.

Foto: Soldații. Poveste din Ferentari – Hi Film Productios

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.