Solidaritate cu Teatrul Evreiesc de Stat și actrița Maia Morgenstern
https://www.ziarulmetropolis.ro/solidaritate-cu-teatrul-evreiesc-de-stat-si-actrita-maia-morgenstern/

În urma ameninţărilor primite zilele trecute de actriţa Maia Morgenstern, lumea teatrală din România şi-a declarat solidaritatea.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2021

UNITER – Uniunea Teatrală din România își exprimă îngrijorarea și revolta cu privire la situația teribilă cu care a fost și este confruntată artista Maia Morgenstern, membră a uniunii noastre, actriță de prim rang a teatrului românesc, director al Teatrului Evreiesc din București. „Suntem alături de Domnia Sa”, se arată într-un comunicat de presă.

Având în vedere escaladarea situației cu care s-a confruntat doamna Morgenstern, de la replici antisemite la mesaje de amenințare, Senatul UNITER – reunit în ședință de urgență – a hotărât să se adreseze în mod oficial organelor de specialitate pentru a declanșa o anchetă specifică acestui tip de atacuri rasiale care nu sunt conforme cu Constituția și legile din România.

„Apreciem și solidaritatea în această privință a colegilor noștri din teatrele din întreaga țară și a managerilor lor. Orice formă de rasism este intolerabilă!” se mai arată în comunicatul transmis de UNITER.

Teatrul Evreiesc de Stat, în calitatea sa de instituție publică de cultură, răspunde atacurilor din ultima vreme printr-un demers cultural.

Marți, 30 martie, de la ora 19.00, va transmite gratuit, în regim online, pe paginile oficiale de Facebook (https://www.facebook.com/teatrulevreiesc/) și YouTube (https://www.youtube.com/teatrulevreiesc), spectacolul „O lecție de bune maniere” de Jean-Claude Grumberg, regia și scenografia Alexandru Berceanu (https://www.youtube.com/watch?v=SgwMU18AMHw).

„Acest spectacol, a cărui premieră a avut loc în toamna anului 2017, este interzis tuturor celor care îndeamnă la ură, de orice natură ar fi ea. Tuturor celor care îndeamnă la xenofobie și la ostilități. Tuturor celor care au uitat de umanitate. Tuturor celor ce au uitat sa râdă, să facă haz de necaz”, se arată în comunicatul TES.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.