SoNoRo: cinci mari concerte în festivalul muzicii de cameră
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-cinci-mari-concerte-in-festivalul-muzicii-de-camera/

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo începe pe 1 noiembrie, în trei oraşe din ţară. Dintre concertele de la Bucureşti, Ziarul Metropolis a ales cinci care nu trebuie ratate.

Un articol de Adina Scorţescu|27 octombrie 2013

Festivalul internaţional de muzică de cameră SoNoRo, cel mai important eveniment muzical al lunii viitoare, va avea loc între 1 și 19 noiembrie, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Ediţia de anul acesta, cea de-a VIII-a, are tema „UP” şi prezintă concerte cu titluri sugestive: Văzduh, Aurora, Divin en détail, Golden Birds and Black Angels, De peste munţi, Letters from the Sky.

Pe lângă artiştii binecunoscuți publicului din edițiile trecute, anul acesta vor debuta pe scenele festivalului violoniștii Ilya Gringolts și Alissa Margulis, violistul Maxim Rysanov, violonceliștii Sonia Wieder Atherton și Marcin Sieniawski, Ansamblul Niguna din Paris și Cvartetul Engegard din Oslo.

Ziarul Metropolis a făcut o selecţie a concertelor Sonoro de la București pe care nu trebuie să le rataţi.

1. Concertul de deschidere

Soliști: Diana Ketler (pian), Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă), Monika Leskovar (violoncel), Olivier Darbellay (corn)

Temperamentală, îndrăgostită de folclor și de muzică țigănească, Alissa Margulis a venit pentru prima oară în România luna trecută, când a cântat în cadrul Festivalului Enescu. Într-un interviu publicat de ziarul Adevărul, violonista spunea: „Muzica e ca un fel de drog. Poate că miracolul nu se întâmplă de fiecare dată, iar a analiza complet ce se întâmplă cu un muzician pe scenă e foarte greu. Sigur că pregătirea este foarte importantă, dar nu poţi prevedea totul. În concert apare ceva unic, care nu se întrevede la repetiţii.”

Născută în Germania, într-o familie de muzicieni ruși, Alissa Margulis a studiat la Köln, Bruxelles și Viena. Este o interpretă entuziastă de muzică de cameră, iar printre partenerii ei de scenă se numără Martha Argerich, Yuri Bashmet, Julian Steckel, Ivry Gitlis, Gidon Kremer, Mischa Maisky, Lilya Zilberstein.

Când: vineri, 1 noiembrie, ora 19.00

Unde: Palatul Cotroceni

Bilet: Accesul se face doar pe bază de abonament sau invitație.

Program: Olivier Messiaen – 
Appel interstellaire pentru corn solo; Ernst von Dohnányi – Serenade pentru vioară, violă și violoncel în do major, op.1; Antonín Dvořák – Trio cu pian în mi minor, op.90, Dumky

2. Chants D’est

Soliști: Sonia Wieder-Atherton (violoncel), Ensemble Niguna

Violoncelista americană de origine franceză Sonia Wieder-Atherton fost invitată să-și prezinte proiectele pe care le-a conceput și pe care le-a pus în scenă în cadrul mai multor festivaluri și săli de renume din întreaga lume precum Opera Comică din Franța, Cité de la Musique, Théâtre de la Ville.

De curând, Sonia a pus bazele Ansamblului Niguna alături de care pune în scenă mare parte din creațiile sale.

Când: sâmbătă, 2 noiembrie, ora 19.00

Unde: Palatul Cercului Militar Național

Preț bilet: 50 de lei (25 de lei, preț redus)

Program: Sergei Rachmaninov – 
Vespers, op.37; Ernst von Dohnányi – 
Ruralia Hungarica; Jewish Traditional, Chanson 
Dans le souvenir de Franz Schubert; Alexander Tcherepnin – 
Dans tătar; Franck Krawczyk – 
Seven Childs’ Games; Sergei Prokofiev – 
The Field of the Dead; Bohuslav Martinů -
Variațiuni după un dans popular slovac; Gustav Mahler – 
Ich bin der Welt abhanden gekommen

3. Golden Birds & Black Angels

Soliști: Konstantin Lifschitz (pian), Andrej Bielow (vioară), Alexander Sitkovetsky (vioară), Răzvan Popovici (violă), Maxim Rysanov (violă), Monika Leskovar (violoncel), Adrian Brendel (violoncel), Engegård Quartet. Andu Dumitrescu va fi VJ.

razvan popovici

Răzvan Popovici, violist și director al Festivalului SoNoRo

Răzvan Popovici, inițiatorul și directorul Festivalului SoNoRo, s-a născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său.
 În calitate de solist a interpretat pe scenele Teatrului Champs-Elysées din Paris, Filarmonicii din Köln, la Festspielhaus din Baden-Baden, dar și la Musashino Hall din Tokio, Konzerthaus și Musikverein din Vienna și la Carnegie Hall in New York. A participat ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Berlin și a fost prim violist invitat al mai multor orchestra din Europa precum Filarmonica din Essen, al orchestrelor de cameră din München, Köln, Kobe și al Orchestrei Festivalului din Gstaad.

,,Dacă ești deschis și curios, muzica de cameră ți se poate întâmpla și ție. Iar o astfel de relație, să știți, se leagă pe viață. Așa că, privirea sus din ecranele compturelelor, din laptop-uri și din televizoare (UP!) și haideți la concertele live SoNoRo!”

Răzvan Popovici

Când: vineri, 8 noiembrie, ora 20.00

Unde: Palatul Bragadiru

Preț bilet: 100 de lei (50 de lei, preț redus)

Dress code: gold & black

Program: Luigi Boccherini – Cvintet de coarde în re major, op.11 nr. 6, L’ucceliera; Leonid Desyatnikov – Wie der alte Leiermann; Edward Elgar – Chanson du matin & Chanson de nuit; George Crumb – Black Angels pentru cvartet de coarde electric

4. Chiaroscuro

Soliști: Diana Ketler (pian), Konstantin Lifschitz (pian), Andrej Bielow (vioară), Maxim Rysanov (violă), Monika Leskovar (violoncel), Adrian Brendel (violoncel), Engegård Quartet

diana ketler

Diana Ketler,  pianistă și consultant artistic al Festivalului SoNoRo

Diana Ketler provine dintr-o familie renumită de muzicieni din Riga. A început studiul pianului la vârsta de cinci ani şi a debutat la 11 ani sub bagheta cunoscutului dirijor Vassily Sinaisky.
 Ca solistă şi muziciană de cameră a avut concerte în aproape toate ţările europene, Japonia, Canada, America şi Rusia. Din 2001 este profesoară de pian la Royal Academy of Music din Londra.

Când: sâmbătă, 9 noiembrie, ora 19.00

Unde: Muzeul Național de Artă al României

Preț bilet: 50 de lei (25 de lei, preț redus)

Program: Benjamin Britten – 
Cvartet de coarde nr. 2 în do major, op. 36; Johannes Brahms – Trio pentru pian, clarinet și violoncel, în la minor, op. 114; Maurice Ravel – Trio cu pian în sol minor

5. Letters from the sky

Soliști: Diana Ketler (pian), Andrej Bielow (vioară), Alexander Sitkovetsky (vioară), Alissa Margulis (vioară), Vlad Maistorovici (vioară), Răzvan Popovici (violă), Maxim Rysanov (violă), Monika Leskovar (violoncel), Adrian Brendel (violoncel)

Violoncelista croată de origine germană, Monika Leskovar, a urmat cursurile Școlii de Muzică Hanns Eisler din Berlin cu David Geringas căruia i-a fost asistentă între 2006 și 2011. 
A câștigat mai multe premii internaționale precum Competiția Internațională Ceaikovski pentru muzicieni tineri, Antonio Janigro, Roberto Caruana “Stradivari” sau International ARD.

În calitate de solistă, violoncelista a colaborat cu orchestre precum Orchestra Simfonică de Radio din Bavaria, Filarmonica din Moscova, Filarmonica Slovenă, Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg. Din octombrie 2012, Monika este profesoară de violoncel la Academia de Muzică Lugano din Elveția.

Când: duminică, 10 noiembrie, ora 19.00

Unde: Ateneul Român

Preț bilet: 100 de lei – categoria I (50 de lei, preț redus), 70 de lei – categoria II (35 de lei, preț redus)

Program: Pablo Casals, 
Song of the Birds pentru violoncel solo; Johannes Brahms,
Cvartet cu pian în la major, op. 26; Robert Schumann, 
Cvartet cu pian în si bemol major, op.47; Felix Mendelssohn Bartholdy,
 Octet în mi bemol major, op.20

INFO

La toate concertele de mai sus de poate intra pe baza abonamentului „5 concerte”, care costă 250 de lei (preț întreg) sau 125 de lei preți redus (pentru elevi, studenți și pensionari).

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro, în librăriile Humanitas și Cărturești și în magazinele Germanos, Orange, Vodafone si Domo.

Biletele se pot cumpăra și de la casele de bilete ale sălilor, în seara concertului.

Foto: Sonoro, Șerban Mestecăneanu

01
/06
/16

În perioada 1-4 iunie 2016, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, în cadrul căreia sunt programate o serie de activități în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentele au loc în Parcul Herăstrău, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, fiecare zi din festival fiind completată cu un nou eveniment.

31
/05
/16

După un frumos recital cu sonatele lui Beethoven susţinut la finalul lunii mai, tânărul muzician MATEI VARGA, considerat a fi unul dintre cei mai mari pianişti români ai momentului, cu o frumoasă carieră internațională, vă invită din nou la Sala Radio, vineri, 3 iunie (19.00) la un concert 100% Brahms, pe care îl va prezenta alături de Orchestra Naţională Radio.

31
/05
/16

În perioada 1-4 iunie 2016, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, în cadrul căreia sunt programate o serie de activități în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

26
/05
/16

“Ca să fiu sincer, sunt foarte emoționat că voi cânta în București, consider că scoala românească de vioară este una dintre cele mai importante și știu că publicul are standarde înalte. Vreau să fac deci un concert foarte bun și sunt fericit că am această ocazie,” spune Ara Malikian. Peste doar câteva ore vom avea bucuria să-l vedem la Sala Radio pe  celebrul violonist spaniol de origine libaneză.

25
/05
/16

Apreciat peste hotare ca unul dintre cei mai mari pianişti români ai momentului, considerat de presa internaţională ca un continuator al tradiţiei stabilite de artişti de renume ca Dinu Lipatti sau Radu Lupu, MATEI VARGA este invitat marți, 31 mai (19.00) la Sala Radio, unde va prezenta o SEARĂ BEETHOVEN!

25
/05
/16

Astăzi, 25 mai, este ziua națională a Argentinei, această dată marcând finalul Revoluției din Mai (Revolución de Mayo, 1810), care a condus la separarea de Spania imperială.

24
/05
/16

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că o va numi pe Beatrice Rancea în funcţia de manager interimar la Opera Naţională Bucureşti şi că va demara procedurile de separare ale ONB de Teatrul Naţional de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”.

23
/05
/16

În această seară, cea dintâi montare a „Oedip”-ului enescian prezentată în Marea Britanie va avea premiera la Opera Regală Covent Garden, una dintre cele mai celebre scene muzicale ale lumii. Melomanii britanici, dar nu numai, vor avea astfel ocazia să descopere una dintre capodoperele incontestabile ale muzicii moderne într-un spectacol ce beneficiază de evoluția unor staruri internaționale de primă mărime.

20
/05
/16

Vineri, 20 mai 2016, în toate ţările Europei cei mai buni tineri muzicieni se vor întâlni pentru a cânta imnul Uniunii Europene ca simbol al susţinerii lor pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene şi pentru viitorul viitorul culturii europene. În România, evenimentul va avea loc în fața Ateneului Român, de la ora 15.00. Dirijorul Gabriel Bebeșelea va asigura pregătirea şi conducerea orchestrei pentru acest eveniment.

19
/05
/16

EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale - jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 23. Un eveniment mult așteptat, Gala EUROPAfest, va avea loc sâmbătă, 21 mai, la Teatrul Odeon, începând cu orele 19:00.

18
/05
/16

Trei dintre formațiile muzicale Radio România – Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… și dincolo de ele!).

17
/05
/16

O suită de evenimente de promovare a creației și personalității lui George Enescu, precum și a Concursului „George Enescu”, organizat în toamna acestui an, la București, vor avea loc la Institutul Cultural Român de la Varșovia pe data de 17 mai.

16
/05
/16

Dirijorul Vladimir Jurowski, noul director al Festivalului Internațional George Enescu, va avea, la inițiativa Institutului Cultural Român de la Viena, un dialog cu Ursula Magnes, coordonatoarea redacţiei muzicale a postului vienez radio klassik Stephansdom, pe 22 mai, începând cu ora 17.00, la Musikverein din Viena, în sala Horst Haschek Auditorium / Steinerner Saal.