Soțul tău rămâne-al meu, la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/sotul-tau-ramane-al-meu-la-centrul-cultural-nicolae-balcescu/

Vineri, 24 noiembrie şi sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, va avea loc premiera spectacolului „Soţul tău rămâne-al meu”, adaptare scenică după textul “Nu-nţeleg ce se-ntâmplă” de Mihai Ignat.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2017

Conceptul regizoral îi aparține lui Daniel Iordan, iar distribuția este formată din actrițele Gabriela Hamzescu și Dana Piroiu.

Spectacolul este o producție a Asociației Energizart, finanțat din Fondul Timbrului Teatral al UNITER și realizat în parteneriat cu Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu”, beneficiind de sprijinul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și Kangoo Club România. Partener media: Chic-Elite

Textul dramaturgului Mihai Ignat (câștigător al Concursului de creaţie dramatică din cadrul Festivalului de Teatru Scurt, Oradea, 2011) incită prin conflictul puternic al celor două femei (Tânăra și Femeia) care își dispută iubirea față de același bărbat. Deși s-au scris foarte multe texte plecând de la clasicul triunghi conjugal și inevitabila confruntare dintre soție și amantă, textul în cauză se diferențiază prin replica scurtă, intensitatea mesajului conținut al replicilor și răsturnările neașteptate de poziție ale celor două personaje aflate în conflict.

“Spectacolul este o încercare de explorare a zonei insalubre din mintea noastră” spune regizorul Daniel Iordan care a imaginat desfășurarea conflictului dintre cele două femei în “subsolul conștiinței umane”.

De departe, poate cel mai important mesaj al spectacolului, rămâne identificarea propriei ipocrizii. Ce anume ne-ar putea determina să facem acest lucru? Numai o oglindă care să reflecte cu precizie realitatea de care ne temem cel mai mult.

Miza spectacolului va fi ridicată și de atingerea subtilă a unei teme mai puțin discutată în peisajul cultural românesc, dar prezentă în realitatea internațională: inteligența artificială – un fenomen care va lua o amploare din ce în ce mai mare în anii care urmează și care ne face să ne întrebăm: ce dimensiune vor căpăta relațiile inter-umane în era virtuală și în prezența roboților casnici care nu cer nimic în schimbul serviciilor oferite? De ce s-ar mai confrunta cineva cu problemele unei relații reale când are la dispoziție o multitudine de “gadget-uri” gata să-i satisfacă orice plăcere?

Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, de la ora 19.00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile și numai pe bază de rezervare!

 

Foto: Soțul tău rămâne-al meu – facebook

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

26
/07
/23

Toamna se numără... serialele audio, bineînțeles. În perioada 15.09.2023 – 30.10.2023, Asociația Șangri-La Artistic Ground în co-producție cu Societatea Română de Radiodifuziune - Teatrul Național Radiofonic lansează Orbis, serial audio care spune povestea unui grup de jurnaliști ce luptă împotriva unui sistem corupt, înțesat de mistere și întorsături neașteptate de situație.