Spectacole pentru copiii bucureşteni la Teatrul „Stela Popescu” – Lampio și grăuntele de lumină şi Revolta poveştilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-pentru-copiii-bucuresteni-la-teatrul-stela-popescu-lampio-si-grauntele-de-lumina-si-revolta-povestilor/

Pe 31 octombrie şi 7 noiembrie, două spectacole pentru copii de mare succes ale Teatrului Stela Popescu revin pe scenă.

Un articol de Petre Ivan|26 octombrie 2021

Lampio și grăuntele de lumină este un spectacol de Tony Adam, scenografia  Cristian Marin, coregrafia Ioana Macarie, o poveste terapeutică despre uraj, hotărâre, talent și descoperirea propriei valori pe care îl puteţi vedea împreună cu copiii sau nepoţii pe 31 octombrie, de la ora 11, la Sala mică a Palatului naţional al copiilor.

          Revolta poveştilor, un spectacol de Tony Adam după o poveste de Sânziana Popescu, scenografia Cristian Marin, coregrafia Ioana Macarie, se joacă pe 7 noiembrie, de la ora 19, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

 

În Lampio și grăuntele de lumină este vorba despre un licurici care și-a pierdut lumina. Nu știe unde și când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumină? Și uite așa apar miracolele, magia, prietenii, provocările, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu își descoperă adevărata chemare. Esențiale sunt lecțiile de viață pe care fermecătorul nostru prieten trebuie să le învețe ca să ajungă în Cetatea Viselor, locul unde va afla care îi este menirea în viață. ”Poți străluci doar atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat!”. Vă invităm să vedeți o poveste delicată și plină de sensibilitate, să descoperiți un altfel de supererou.

În distribuţie : Lampio – Alexandru Ivănoiu, Stela – Ștefania Dumitru, Luciano – Tudor Cucu Dumitrescu, Zâna – Crina Matei, Spot – Andrei Dogaru, Flash – Florentin Munteanu, Ray – Alexandru Obretin, Noctilunga – Cosmin Vasile, Pasărea Hope – Cristina Marin Neagu, Țup – Silvia Maurițiu, Zdup – Alexandra Dogaru, Yup – Denisa Ispir.

Acces 3 +, Durata: 60 minute, fără pauză

Premiera: București, 16 octombrie 2017 – Palatul Național al Copiilor, Sala Mică

 

Revolta poveştilor, este un spectacol care ne aminteşte că poveștile sunt determinante pentru educația noastră, ne deschid ușa către lumea cărților și ne dezvoltă universul vieții adulte. Vremurile sunt în continuă schimbare, copiii se adaptează din mers vitezei și tehnlogiei actuale, părinții sunt și ei copleșiți de virtual, timpul s-a comprimat, iar magia unei povești pierde teren pe an ce trece.

Spectacolul vorbește despre pierderea plăcerii de a răsfoi în tihnă o carte și de a închipui povești pline de magie, personaje și culoare. Într-o lume dominată de tablete și jocuri video riscă să se piardă cel mai important prieten al copilului – imaginația, cea care îi face pe micuți să aibă curaj să viseze și să lupte cu determinare pentru a-și împlini visele.  „Revolta poveștilor” vrea să transmită că poveștile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate și iubite. Altfel, toate personajele îndrăgite din basmele copilăriei noastre se revoltă, se urâțesc și devin anacronice.

În distribuţie : George –  Marian Sas, Mihai – Alexandru Ivănoiu, Mama Vitregă – Manuela Hărăbor / Ana Maria Ivan, Lupul / Balaurul / Pitic (Înțeleptul) – Sorin Aurel Sandu, Făt Frumos / Vrăjitorul din Oz / Pitic (Morocănosul) – Cătălin Frăsinescu, Hänsel – Cristi Neacșu, Gretel – Anca Pascu, Capra / Cenușăreasa / Pitic (Hapciu) – Silvia Stanciu, Scufița Roșie / Mutulică – Ștefania Dumitru, Oglinda – Magda Condurache, Albă ca Zăpada – Mădălina Mihai, Sora / Pitic (Somnorosul) / Căpcăun – Silvia Maurițiu, Sora / Pitic (Rușinosul) / Căpcăun –  Alexandra Dogaru,

Măgar / Pitic (Bucurosul) – Andrei Dogaru.

Acces 4 +, Durata: 60 minute, fără pauză

Premiera: București, 31 martie 2019, ora 19:00 – Palatul Național al Copiilor, Sala Mică

 

Biletele se pot achiziționa pe www.mystage.ro

IMPORTANT

Dragi spectatori,

Având în vedere reglementările legale în vigoare cu toate modificările la zi, desfășurarea activității cu publicul în cadrul Teatrului Stela Popescu se face în condiții speciale:

Sala de spectacol va fi utilizată la capacitatea maximă admisă de dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării evenimentului, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar participarea în public este permisă doar persoanelor care prezintă certicatul verde dovedind că: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.