Spectacole străine invitate la Festivalul Național de Teatru 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-straine-invitate-la-festivalul-national-de-teatru-2019/

Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru aduce şi anul acesta în Capitală, între 18 şi 27 octombrie 2019, producţii internaţionale de prestigiu, în buna tradiţie de a prezenta mari spectacole ale lumii la Bucureşti în cadrul FNT, iniţiată în 2006 de criticul Marina Constantinescu, în primul mandat de Director al Festivalului.

Un articol de Petre Ivan|30 august 2019

Spectacolele străine selecționate de Marina Constantinescu pentru FNT 2019 sunt:

MAY B

Coregrafia: Maguy Marin

Costumele: Louise Marin

Coproducție: Compania Maguy Marin și Maison des Arts et de la Culture de Créteil, Franța

Spectacolul a fost prezentat în premieră absolută în data de 4 noiembrie 1981, la Théâtre Municipal d’Angers – Franța.

Cu peste 500 de reprezentații în 25 de ani de succes internațional, „MAY B” reprezintă un fenomen rarisim pentru un spectacol de dans contemporan care se joacă de aproape 40 de ani, în peste 40 de țări din întreaga lume. Creația celebrei coregrafe Maguy Marin, dincolo de faptul că este un bestseller pentru dansul contemporan, se constituie într-un reper istoric, o saga tragică a unei umanități înspăimântătoare.

„«May B» este o bucățică de umanitate: un cor arhaic de personaje modelate parcă din argilă, martori atemporali ai unei infinite rătăciri.” – mărturisea Maguy Marin, adăugând: „La Maurice Béjart, corpurile erau venerate. Totul era tinerețe, virtuozitate, sclipire. Mă gândeam ce-o fi cu celelalte corpuri, împiedicate, împietrite, corpurile stângace care abia reușesc să se țină pe picioare…”.

Opera lui Samuel Beckett a inspirat-o pe Maguy Marin să creeze aceste vieți fisurate care celebrează o formă unică de burlesc sfâșietor.

Spectacolul de Teatru-Dans „MAY B” este programat în FNT miercuri, 23 octombrie, de la ora 21.00, la Sala Studio a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

În cadrul FNT 29, longeviva producție scenică a coregrafei Maguy Marin va fi ilustrată și printr-o expoziție de fotografie cu 22 de imagini, semnate de Jean Louis Fernandez și Laurence Danière, care va fi deschisă publicului în perioada 18 – 27 octombrie 2019, în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Național București.

Richard al III-lea. Foto: Livia Vișănescu

De asemenea, din dorința de a crea o viziune cât mai cuprinzătoare a fenomenului pe care acest spectacol-reper al dansului contemporan îl reprezintă, Festivalul Național de Teatru programează pe 24 octombrie, de la ora 12.00, în HUB FNT, la Sala Mare ARCUB, o proiecție a filmului semnat de cineastul David Mambouch intitulat „Maguy Marin – L’urgence d’agir / Nevoia de a acționa”. Motto-ul de pe afișul peliculei explică pe deplin importanța acestui eveniment cultural european: „Care este acel moment al istoriei lumii pe care-l trăim împreună?”

Spectacolul de Teatru-Dans „MAY B”, expoziția de fotografie și filmul pe care le veți putea vedea în această ediție conturează principalul eveniment al Festivalului Național de Teatru. De altfel, Marina Constantinescu, directorul Festivalului, a schimbat noua imagine a FNT plecând tocmai de la acest spectacol pe care l-a văzut în iarna acestui an la Théâtre de la Ville Paris, cu ocazia sărbătorii a 50 de ani de existență a instituției.

În foaierul prestigiosului teatru putea fi admirată această expoziție unică de fotografie a artiștilor în procesul lor de pregătire pentru „MAY B“. Una dintre fotografii, realizată de Jean Louis Fernandez, a devenit imaginea FNT 2019, Marina Constantinescu fiind impresionată de mesajul ei. „A fost exact ceea ce căutam. «May B» este acel spectacol care vorbește despre școală, tradiție, model, rigoare. Ceea ce și teatrul românesc o face cu excelență și în anii de după căderea cortinei de fier, în libertate”, spune Marina Constantinescu.

CE QUE LE JOUR DOIT À LA NUIT / WHAT THE DAY OWES TO THE NIGHT / CEEA CE ZIUA ÎI DATOREAZĂ NOPȚII

Un spectacol de: Hervé Koubi

Producător: Compania Hervé Koubi, Franța

Ce-que-le-jour-doit-à-la-nuit. FOTO Liliana Mora

Premiera absolută: 31 ianuarie 2013, la Pavilion Noir d’Angelin Preljocaj – centru de excelență în arta dansului din Aix-en-Provence, Franța.

Creația coregrafică „Ce que le jour doit à la nuit” semnată de Hervé Koubi este un excepțional exemplu de artă dedicată memoriei ancestrale a omului – ca parte a unei comunități, dar și a fiecărui individ în parte. Pentru a vorbi despre originile sale algeriene, coregraful Hervé Koubi – nativ francez – alege Dansul. Dacă titlul face referire la romanul omonim al Yasminei Khadra, țesătura artistică pe care coregraful o folosește pentru a se reconecta la origini revelează accente dinamice tulburătoare, aflate la intersecția dintre hip-hop, street-dance și dans contemporan.

Doisprezece dansatori maghrebieni (originari din Algeria și Burkina Faso) evoluează spectaculos pe scenă. Sub bagheta lui Koubi – un dirijor ferm care se declară „fratele lor” – ei conferă o energie extraordinară acestui spectacol profund, inspirat din pictura orientală sau din filigranurile în piatră ale arhitecturii islamice. Hervé Koubi își retrasează propria devenire, o țesătură complexă și plină de noduri semantice. „Ceea ce ziua îi datorează nopții” este o poveste despre rădăcini, legături, timp, umanitate.

E ca și cum un orientalist din secolul al 19-lea ar veni în Algeria pentru a da viață viselor lui. Eu însumi, copil născut în Franța, descoperindu-mi cu mare întârziere adevăratele origini, originile părinților mei algerieni prin naștere, am căutat să dau carne viselor mele”. – Hervé Koubi

Spectacolul „Ceea ce ziua îi datorează nopții” este programat în FNT vineri, 18 octombrie, de la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

În ajunul reprezentației de la București, în data de 17 octombrie, coregraful Hervé Koubi invită 25 de coregrafi și dansatori români la o prezentare teoretică a demersului său artistic și la un exercițiu de lucru asupra unor fragmente din spectacol.

EUGENE ONEGIN / EVGHENI ONEGHIN

Bazat pe romanul în versuri de Alexander Pușkin

Coregrafia: Boris Eifman

Producător: Eifman Ballet, Saint-Petersbourg, Rusia

Eugene Onegin. Credit photo Dmitry Sobolev

Spectacolul este versiunea dansată a romanului în versuri al lui Alexander Pușkin, în care Boris Eifman, unul dintre cei mai mari coregrafi contemporani, numit în New York Post „theatrical magician extraordinary”, combină elementele dansului clasic și ale celui modern,  într-un univers sonor în care muzica lui Ceaikovski alternează cu rock-ul lui Alexander Sitkovetski. Versiunea Eifman a istoriei lui „Evgheni Oneghin”  este o ingenioasă și rafinată interpretare contemporană a cunoscutei intrigi clasice imaginate acum două secole de inegalabilul Pușkin.

Boris Eifman este fondatorul și directorul artistic al companiei Eifman Ballet din Sankt Petersburg, Rusia. Născut în 1946, în Siberia, a studiat la Conservatorul din Leningrad, apoi la Academia de Balet Vaganova. Din 1977, anul în care a început să creeze pentru dansatorii ansamblului său de balet, redenumit ulterior teatru de balet. Această modificare a numelui reflectă formula esențială a creațiilor lui Eifman, care urmăresc și reușesc din plin să transmită, prin limbajul trupului, prin actori, costume, lumini și decoruri, în care se împletesc tradițiile baletului rus cu tehnologia modernă, adevărate fluvii de emoții, energii, idei.

„Atunci când gândesc un balet pornind de la marea literatură, o fac din dorința de a produce, prin mijloacele artei coregrafice, un impact emoțional al înțelepciunii și al forței creatoare a marilor noștri predecesori. Limbajul meu, cel al corpului, cel mai vechi mod de exprimare, proiectează valori spirituale universale, la care oricine are acces. Astfel, mă folosesc de o resursă literară pentru a aduce în atenție problemele cu adevărat importante pentru contemporanii mei, acelea care pot fi transmise doar prin marea artă a dansului, cea care poate da expresie misterului spiritului uman.” – Boris Eifman.

Spectacolul „Evgheni Oneghin” este programat în FNT vineri, 25 octombrie, de la ora 21.00, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

RICHARD III SAU DESPRE PUTERE ȘI FORȚA EI DE MANIPULARE

Pentru prima dată într-un festival, în același decor, două variante de spectacol teatral aparținând aceluiași creator, realizate pe scene diferite ale Europei la aproape un an distanță, două trupe diferite, același concept. Regizorul este Andrei Șerban, iar textul dramatic este celebrul „Richard al III-lea” de William Shakespeare.

Versiunile scenice aparțin teatrelor„Radnóti Miklós” din Budapesta, Ungaria și „Lucia Sturdza Bulandra” din București.

Richard al III-lea aduce la lumină o lume pe care autorul aproape a fotografiat-o, ca un document al timpului. Dar acest reportaj minuțios și profund nu e doar politic și social. E o altă oglindă a sufletului și evidențiază aspecte noi, șocante ale motivelor care au provocat dezastrul, nu doar pe plan individual, ci al unei țări ajunse în ruină” – Andrei Şerban.

III. RICHARD / RICHARD AL III-LEA – de William Shakespeare

Traducerea și adaptarea: István Vas, Andrei Șerban, Daniela Dima

Regia: Andrei Şerban

III Richard. Credit photo Domolky Daniel

Costumele: Nagy Fruzsina

Light design: Baumgartner Sándor

Producător: Teatrul „Radnóti Miklós” Budapesta, Ungaria

Data premierei: 17 februarie 2018

Spectacolul „III. Richard” al trupei din Budapesta este programat în FNT marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, tot la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, București

*

RICHARD AL III-LEA – de William Shakespeare

Traducerea și adaptarea: Daniela Dima

Regia și decorul: Andrei Şerban

Costumele: Fruzsina Nagy

Light design: Andrei Şerban

Producător: Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București

Data premierei: 15 martie 2019

Spectacolul „RICHARD AL III-LEA” al trupei bucureștene este programat în FNT duminică, 20 octombrie, de la ora 19.00, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, București

Cele două spectacole vor fi urmate de o DEZBATERE provocatoare, plecând de la subiectul și temele abordate de textul lui Shakespeare și de regizorul Andrei Șerban, sub numele de „RICHARD III SAU DESPRE PUTERE ȘI FORȚA EI DE MANIPULARE“, dezbatere care va avea loc miercuri, 23 octombrie, de la ora 11.30, la sala  „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra din București.

Vor fi prezenți protagoniști ai celor două companii de teatru (Radnóti și Bulandra), alături de Andrei Șerban.

Foto: FNT 2019 – facebook

 

 

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).