Spectacolul „Anna Karenina“ se va juca în premieră la Teatrul Naţional din Timişoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-anna-karenina-se-va-juca-in-premiera-la-teatrul-national-din-timisoara/

Premiera spectacolului „Anna Karenina“ este programată duminică, 2 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara.

Un articol de Andrada Văsii|8 mai 2013

Premiera spectacolului „Anna Karenina“ este programată duminică, 2 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara. 

Teatrul Naţional din Timişoara a început repetiţiile pentru un nou proiect. Este vorba despre „Anna Karenina“, adaptare de Helen Edmundson a uneia dintre capodoperele literaturii universale semnate de Lev Tolstoi. Spectacolul Naţionalului timişorean poartă semnătura regizorală a Adei Lupu.

Povestea unui drum

„Anna Karenina“ este povestea unei metamorfoze. Karenina descoperă în sine o lume complet nouă, o lume a pulsiunilor esenţiale, descoperindu-se pe sine şi aflând că ceilalţi nu sunt „tot ce avea ea“. Drumul cu sens unic al cunoaşterii de sine este un drum al efervescenţei spiritului, dar şi un drum al distrugerii şi al singurătăţii absolute.

Coregrafia lui Răzvan Mazilu

Echipa care participă la realizarea acestui proiect este alcătuită din actorii Claudia Ieremia (foto sus), Ion Rizea, Matei Chioariu, Victor Manovici, Victor Bucur, Ana Maria Cojocaru, Victoria Rusu, Cătălin Ursu, Daniela Bostan, Mălina Petre, Doru Iosif, Mirela Puia, Paula Maria Frunzetti, Iuliana Crăescu şi Ana-Maria Pandele. Acestora li se alătură scenografele Rodica Arghir (decoruri) şi Alina Lăţan (costume), compozitorul Tibor Cári, coregraful Răzvan Mazilu, light-designul spectacolului fiind semnat de Lucian Moga.

Info:

Biletele au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate de la agenţiile Teatrului Naţional (Agenţia „Mărăşeşti” – str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2” – Parcul Civic) sau online, pe www.tntimisoara.com.

Foto credit: Teatrul Naţional din Timișoara

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.