Spectacolul „Carmen”, în regia Directorului de Casting al Operei de Stat din Praga
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-carmen-in-regia-directorului-de-casting-al-operei-de-stat-din-praga/

În luna iulie, la Opera Naţională Română Iaşi se desfăşoară repetiţiile pentru cea mai cunoscută operă romantică, „Carmen” de Georges Bizet. Premiera spectacolului va avea loc în luna septembrie iar regia o semnează Karel Drgac, director de casting al Operei de Stat din Praga.

Un articol de Petre Ivan|9 iulie 2015

Atras de fascinantul personaj al nuvelei lui Prosper Merimée, compozitorul Georges Bizet a compus o muzică pe cât de tulburătoare, pe atât de atrăgătoare, datorită ritmurilor de dans spaniole şi conturării unor personaje pline de viaţă şi adevăr.

Spre marea sa dezamăgire, premiera de la Opera Comique Paris din 3 martie 1875 a fost un eşec. Valoare operei s-a certificat în timp, „Carmen” atingând popularitatea „Traviatei” verdiene.

Premiera spectacolului va avea loc în luna septembrie iar regia o semnează Karel Drgac, director de casting al Operei de Stat din Praga.

Alături de regizorul Karel Drgac își va pune amprenta asupra spectacolului și Cristina Cotescu (Opera Națională București).

Karel Drgac

Karel Drgac s-a născut în Republica Cehă și a urmat cursurile Universității din Viena (Departamentul Muzica) în Management cultural.

A continuat studiile cu două masterate, unul în Teatru și Arte, precum și în Științele educației, la Universitatea din Ostrava, Republica Cehă, ca mai apoi să completeze cunoștințele cu studii de Regie Teatru (Departamentul Muzical) la Universitatea din  Viena, Austria.

În calitate de asistent de regie a lucrat cu Jean-Pierre Ponelle (Opera Lirică din Chicago, Metropolitan Opera, Festivalul Salzburg, Opera de Stat din Viena, Opera Zürich) și Frank Corsaro (Opera regală Covent Garden).

A fost asistent de regie și coordonator de spectacole și la Opera din Granz, Austria. În anii 1987-1990 a fost profesor al catedrei de Regie la Facultatea de Muzică din Amsterdam.

Din anul 1990 până în 1995 este  manager și director artistic al Operei de Stat din Praga, revenind la Opera pragheză în 2004 ca director de casting, funcție în care activează și în prezent.

Devine fondatorul Federației Wagner în Praga (1991), primește Premiul de apreciere pe regiunea Austriei Inferioare pentru realizare muzical-dramatică în 2001 iar patru ani mai târziu este distins cu Medalia Onorifică de Aur (Goldenes Ehrenzeichen) în aceeași regiune.

Foto: Opera de Stat din Praga, Karel Drgac, Carmen – wikipedia

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.

05
/07
/15

Ediția cu numărul 3 a festivalului timișorean de jazz, JazzTM, a început în forță. De la artiști locali, până la nume mari din industrie, toți au oferit publicului un spectacol pe cinste.

01
/07
/15

CORUL DE COPII RADIO, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”.