Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline“, în premieră la Teatrul Foarte Mic
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-de-teatru-educational-familia-offline-in-premiera-la-teatrul-foarte-mic/

Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline”, care tratează fenomenul copiilor lăsaţi singuri acasă după plecarea părinţilor la muncă în străinătate, va avea premiera sâmbătă, de la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic din Capitală.

Un articol de |2 iulie 2013

Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline”, care tratează fenomenul copiilor lăsaţi singuri acasă după plecarea părinţilor la muncă în străinătate, va avea premiera sâmbătă, de la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic din Capitală.

Potrivit studiilor realizate în ultimii ani, în România există peste 350.000 de „copii ai migraţiei”. Spectacolul „Familia Offline” face parte din proiectul de teatru educaţional „Copiii migraţiei”, care îşi propune să dezbată – prin mijloace teatrale – problematica migraţiei forţei de muncă, din perspectiva copiilor rămaşi în ţară.

„Familia Offline“, prezentat pe scena Teatrului Foarte Mic (Bd. Carol 21, Sector 1) este spectacolul maturizării în absența părinților. Este spectacolul copiilor care se transformă în oameni mari, așteptând să fie din nou alături de mama și de tata. Maturizarea lor naște întrebări inocente, tandre și cinice, despre lumea în care trăim: Când suntem destul de mari ca să putem avea grijă de noi și de cei care ne sunt aproape? Când devenim mama? Și când mama nu e, cine e mama?

Nouă copii pe scenă

Distribuţia spectacolului include un grup de nouă copii, care evoluează alături de actori profesionişti – Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu -, în regia lui Radu Apostol, pe un text de Mihaela Michailov.

Fiecare reprezentaţie este urmată de discuții moderate de psihologul Mugur Ciumăgeanu, discuții axate pe fenomenul migraţiei și pe efectele sale asupra psihologiei copilului, precum și pe posibile soluții de prevenție și reducere a abandonului școlar prin activități artistice.

„În cazul migraţiei forţei de muncă, putem vorbi de paradoxurile familiei de supravieţuire: pe de o parte, părinţii pleacă să muncească în străinătate pentru a le putea asigura copiiilor o viaţă mai bună. Pe de altă parte, copiii se bucură o vreme de această viaţă mai bună, după care îşi doresc un singur lucru: să fie din nou alături de părinţii lor. Binele pentru care părinţii pleacă se transformă într-o angoasă de abandon pe care copiii o resimt extrem de dureros”, declară Mihaela Michailov, dramaturg.

Echipa proiectului este formată din Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuţ Roşca, Mario Ştefan, Andreea Baraitan, Georgiana Elena Moise, Anca Denisa Negoiţă, Roberta Parascan, Ana Maria Zaincovschi, Viorel Cojanu, Mihaela Rădescu, Radu Apostol, Bogdan Burlăcianu, Maria Mandea, Mihaela Michailov, Raluca Simion, Delia Pîrvu, Mugur Ciumăgeanu.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Spectacolul se va mai juca şi duminică, 7 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic.

„Copiii migraţiei” este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi iniţiat de Asociaţia Culturală Replika.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.