Spectacolul literaturii. Primele reacții după FILIT 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-literaturii-primele-reactii-dupa-filit-2017/

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT, desfăşurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanţi.

Un articol de Liliana Matei|9 octombrie 2017

Anul acesta, FILIT a însemnat peste 300 de invitați din întreaga lume, 150 de voluntari implicați și peste 100 de evenimente incluse în program, dimensiunea mare a evenimentului fiind remarcată de către invitați și public. Evenimentul s-a bucurat și de prezența jurnaliștilor de la publicații din străinătate, printre care Charlie Hebdo și El País.

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Gao Xingjian, a declarat: „Este o adevărată plăcere să descopăr un oraș cultural, primitor. Pentru mine, era greu de imaginat… Și acest festival, FILIT, în acest oraș, este important. Găzduiește sute de scriitori, editori, traducători din lumea întreagă. Mi se pare un adevărat miracol pe care nu mi l-am putut imagina înainte să ajung aici”.

Este cel mai bun festival la care am participat. Și am fost la multe din întreaga lume. Este cel mai bine organizat și pus la punct, a fost o experiență minunată pentru mine”, a spus Jeff Lindsay, creatorul celebrului personaj Dexter.

Scriitoarea Olga Tokarczuk a declarat: „Venind aici, îmi imaginam că este vorba despre un festival prestigios, dar mic. Nu m-am așteptat să fie un festival atât de bine organizat, festival de talie europeană. Îl voi recomanda tuturor prietenilor mei din alte țări să vină aici, doar să fie aici. Sunt și puțin geloasă, noi organizăm în Polonia un festival mic, local, și îi voi întreba pe organizatori cum pot face și eu asta, să organizez un festival atât de grozav”. De asemenea, Mircea Cărtărescu a spus: „Aici este un festival de talie internațională. Eu am văzut multe astfel de festivaluri la viața mea, și în Occident, și prin alte părți, și e perfect comparabil cu oricare dintre ele. ”

Bucuriile noastre, ale organizatorilor, sunt suma bucuriilor oaspeților noștri și ale publicului, care a venit, la această ediție, într-un număr impresionant. Am simțit, cu adevărat, că suntem o comunitate care iubește literatura. Și la fel au simțit invitații noștri, aproape fiecare dintre cei cu care am discutat au ținut să sublinieze asta. Așa încât nu pot să spun decât că suntem, toți cei implicați în FILIT, mândri de Iași și de ieșeni.”, a declarat Lucian Dan Teodorovici, managerul FILIT.

„FILIT a demonstrat și în acest an că este cel mai important festival de literatură din Europa de Est, așa cum a fost catalogat de publicațiile străine. Felicit echipa Muzeului Național al Literaturii Române pentru profesionalismul de care a dat dovadă în organizarea evenimentului și putem spune că, săptămâna trecută, Iașul a fost capitala culturală internațională”, a precizat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

În cadrul ultimului eveniment FILIT, la Teatrul Național din Iași, scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2016“ pentru cartea „Inocenții”, oferit de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Juriul a fost format din 16 elevi din Iaşi coordonați de profesorii lor de limba şi literatura română. În competiţie au intrat cinci romane scrise de autori români, şi anume Veronica D. Niculescu – „Spre văi de jad şi sălbăţie“, Ioan T. Morar – „Sărbătoarea Corturilor“, Radu Pavel Gheo – „Disco Titanic“, Ioana Pârvulescu – „Inocenţii“, Vlad Zografi – „Efectele secundare ale vieţii“.

FILIT este un proiect finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Mai multe detalii se regăsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro, iar pe canalul YouTube FILIT Iași se pot urmări înregistrări video de la evenimentele din festival și declarații ale invitaților.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.