Spectacolul „Năpasta” de I. L. Caragiale în regia lui Radu Afrim va inaugura Sala Media a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-napasta-de-i-l-caragiale-in-regia-lui-radu-afrim-va-inaugura-sala-media-a-tnb/

Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti va fi inaugurată, probabil, la începutul lunii noiembrie, cu spectacolul „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Radu Afrim, a declarat, joi, Ion Caramitru, directorul TNB. El a precizat că noua sală, deşi nu este prevăzută în proiect ca fiind o sală de spectacol, va fi folosită totuşi […]

Un articol de |11 octombrie 2012

Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti va fi inaugurată, probabil, la începutul lunii noiembrie, cu spectacolul „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Radu Afrim, a declarat, joi, Ion Caramitru, directorul TNB.

El a precizat că noua sală, deşi nu este prevăzută în proiect ca fiind o sală de spectacol, va fi folosită totuşi în acest scop „cu locuri pe gradene”.

„Totul cu corectura următoare: Sala Media nu este prevăzută în proiect pentru a fi sală de spectacole curente. Ea este prevăzută pentru evenimente care pot avea loc – pot fi dezbateri, conferinţe, expoziţii şi aşa mai departe. Acum, pentru că nu avem sală unde să jucăm spectacolele noastre, până va apărea următoarea sală o vom folosi pe aceasta ca sală de spectacole cu locuri în gradene”, a spus directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

Miercuri seară, Naţionalul bucureştean a inaugurat Sala Mică, cu piesa „Două loturi”, în regia lui Alexandru Dabija.

„A fost excelent. Am inaugurat tot cu un spectacol Caragiale. Vreau să spun că noi suntem în Anul Caragiale, care este patronul Teatrului Naţional, şi am hotărât ca tot anul acesta să avem premiere Caragiale. Am avut până acum două – ‘D’ale noastre’ – spectacol de balet al lui Gigi Căciuleanu la Sala Mare şi ‘O scrisoare’, varianta lui Horaţiu Mălăele, după ‘Scrisoarea pierdută’, tot la Sala Mare. La Sala cea mică (aşa îi spunem acum), unde am inaugurat aseară spaţiul, a avut loc premiera cu „Două loturi”, o dramatizare după nuvela lui Caragiale făcută de Alexandru Dabija, care a asigurat şi regia, nu numai dramatizarea”, a precizat Ion Caramitru.

Tot în luna noiembrie, la Sala Mică va fi prezentată o nouă premieră – spectacolul „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, în regia lui Silviu Purcărete.

Directorul Teatrului Naţional nu a uitat nici de piesa care ar fi trebuit să deschidă Anul Caragiale – „D’ale Carnavalului”, în regia lui Tocilescu. „Din păcate, piesa cu care trebuia să inaugurăm Anul Caragiale, „D’ale Carnavalului”, în regia lui Tocilescu, nu am putut să o facem din cauza decesului lui, dar vom face o seară în care vom aduce aminte, împreună cu scenograful, compozitorul, cu actorii pe care i-a distribuit, cu luări de cuvânt ale prietenilor şi colegilor lui, să facem cunoscut cum ar fi dorit să fie”, a precizat Ion Caramitru.

Din Anul Caragiale nu avea cum să lipsească un recital Radu Beligan pe teme caragialeşti, a mai spus directorul TNB. „Până la urmă, o să avem tot repertoriul lui Caragiale. Nu ştiu când se va petrece, dar, de asemenea în Anul Caragiale, vom avea privilegiul unui recital Radu Beligan pe teme caragialeşti pe care îl aşteptăm să ne anunţe cum se va derula”, a afirmat Ion Caramitru.

Sursa: Agerpres

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

22
/10
/13

Printre ultimele noutăţi anunţate în programul FNT 2013se numără spectacolul-prelegere „Respiraţia poeziei'', susţinut de actorul Ion Caramitru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti – sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar şi spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie UNITER 2012, „Nostalgicii călători'' de Liviu Lucaci, în regia lui Vlad Cristache – vineri, 1 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Mică a TNB.

22
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere” este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

22
/10
/13

Aura Corbeanu, directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013), organizat între 25 octombrie şi 3 noiembrie în Bucureşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul pentru ediţia din acest an a evenimentului este de 2.300.000 de lei.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

21
/10
/13

Ediția din acest an a unui eveniment de amploare, Festivalul de Literatura Timisoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.