Spectacolul „Năpasta“, regizat de Radu Afrim, se difuzează în week-end!
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-napasta-regizat-de-radu-afrim-se-difuzeaza-in-week-end/

Programul TNB – online, în săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2020.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2020

Începând din această săptămână, programul Conferințele TNB-online se modifică.

Conferințele vor fi difuzate zilnic, de luni până joi, câte un titlu, începând cu ora 14.00. Conferințele TNB on-line  rămân însă disponibile pentru vizionare pe canalul de youtube al TNB și după încheierea transmisiei live.

Din data de 24 aprilie, Teatrul Național București a lansat programul Spectacole TNB on-line. Pentru ca spectatorii să aibă mai multe șanse de a viziona spectacolele din arhiva Teatrului Național București, vom difuza câte un titlu în fiecare săptămână. Spectacolul săptămânii va fi difuzat, însă, în sistem live streaming în fiecare dintre cele trei zile de final de săptămână: vinerea, începând cu ora 16.00, iar sâmbăta și duminica, la ora 18.00. Spectacolele TNB on-line vor putea fi vizionate doar la orele anunțate, nemaifiind disponibile on-line după încheierea transmisiei live.

  • Conferințele pe care le puteți vedea în această săptămână : 

27 aprilie :  Radu Penciulescu – Lungul drum al textului către scenă (susținută în 13 iunie 2010)

28 aprilie : Alex Ștefănescu – Cine mai are nevoie azi de literatură?  (susținută în 22 martie 2015)

29 aprilie : Constanța Vintilă-Ghițulescu – Desfătare și Petrecere în Bucureștiul fanariot (susținută în 2 aprilie 2017)

30 aprilie : Gheorghe Florescu – Ceaușismul citit în zațul ceștii de cafea  (susținută în 20 septembrie 2009).

  • Năpasta de I.L.Caragiale este spectacolul din acest week-end, difuzat pe canalul de Youtube TNB (http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti). 

NĂPASTA clasicului, în regia inovatorului Radu Afrim, încheia în forță  programul de mare succes, 2012 – Anul Caragiale la TNB.

La 7 ani de la premieră, spectacolul care a inaugurat Sala Media, una dintre sălile cu care s-a îmbogățit teatrul după reconfigurare, se pregătește pentru o nouă ieșire în lume.

Cu același decor suprinzător, la acest sfârșit de săptămână, Năpasta va mai da o… premieră, trecând din spațiul unei săli de teatru în spațiul virtual. Noua… premieră se datorează imaginilor înregistrate de operatorul Mihai Bodea și editării îngrijite de Radu Stancu.

Năpasta, de văzut acum: online! Un spectacol puternic senzorial, ieșit din tipare, care intrigă, poate, dar cu siguranță nu va trece neobservat nici de această dată.

Crina Semciuc, Marius Manole, Mihai Călin și Emilian Oprea creează o lume efervescentă, căreia muzica compusă de Luiza Zan şi Valentin Luca îi aduce un fior straniu.

Un decor al cotidianului citadin, dar încărcat cu detalii telurice, semnat Vanda Maria Sturdza, prelungit într-o paradă suprarealistă a costumelor lui Cosmin Florea întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.

Vă recomandăm și noi, alăturându-ne regizorului, să citiți sau să recitiți drama lui Caragiale înainte să vedeți spectacolul. Veți înțelege mai bine intențiile și viziunea creatorului de spectacol, precum și declarația lui de la vremea premierei :

”Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la Năpasta (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?!”  Radu Afrim

Din  1 până în 3 mai, cu câte o singură reprezentație, vineri – de la ora 16.00, sâmbătă și duminică – de la ora 18.00, pe canalul Youtube al Teatrului Național, NĂPASTA !

23
/04
/14

ARCUB prezintă publicului bucureştean o abordare inedită a piesei Richard III, în spectacolul montat de renumitul regizor Wang Xiaoying. În cadrul Festivalului Shakespeare, ediţia a IX-a, va putea fi văzut şi o adaptare a piesei Furtuna – un spectacol al Teatrului din Vilnius.

23
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ în urmă cu 450 de ani se năştea William Shakespeare, cel mai mare scriitor şi poet de limbă engleză? Curios este că William Shakespeare s-a stins din viaţă tot într-o zi de 23 aprilie, zi în care a pierit şi cel mai important scriitor de limbă spaniolă, Miguel de Cervantes.

22
/04
/14

Acting in English by James Longshore, Academia americană de Actorie, înfiinţată acum 2 ani în Bucureşti de actorul american James Longshore şi de producătorul Bianca Mina, anunţă cea de-a 7-a ediţie, Acting in English INTENSIVE.

22
/04
/14

Coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu a intrat în jocul propus de Ziarul Metropolis şi a alcătuit alfabetul propriei vieţi. Pornind de la fiecare literă din alfabet, el a ales cuvintele cheie care definesc cele mai importante momente din viaţa lui.

22
/04
/14

Mai întâi, sper că ați avut un Paste fericit! Un pic cam ciudat?… De ce să aveți niște „paste fericit(e)” și de ce să vă spun asta? Sau, poate, vreau să scriu „Paște fericit!”? Sau am vrut să spun că ați avut un „cal care paște fericit”? Poate o să aflăm „la Paștele Cailor” de ce am renunțat atât de ușor la diacritice.

21
/04
/14

Am fost la “Coada”, noul spectacol regizat de Iarina Demian. De data aceasta, întîmplător, știam despre ce este vorba în “Line”, piesa lui Israel Horovitz, celebru dramaturg american contemporan, prea târziu ajuns și în fața publicului românesc.

19
/04
/14

Zece premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 500 de invitaţi din Bucureşti şi Târgu Mureş sunt aşteptaţi să petreacă o seară imperială la Palatul Culturii din Târgu Mureş în 28 aprilie. Spectacolul-eveniment ce răsplăteşte performanţa în teatrul românesc va începe la ora 21.00 şi va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural şi online pe www.tvr.ro şi www.uniter.ro.

19
/04
/14

Marcel Iureș și George Mihăiță fac în „Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”, la Teatrul Act din Bucureşti, un Moromete și un Cocoșilă universali.

19
/04
/14

Cristi Puiu, unul dintre realizatorii filmului colectiv „Les ponts de Sarajevo", selectat la Cannes, a declarat pentru Mediafax că a regizat în cadrul acestui proiect scurtmetrajul „Das Spektrum Europas", cu Valeria Seciu şi Marian Râlea, în care vede Sarajevo de la distanţă, din România.

19
/04
/14

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.