Spectacolul ”Plastic” de Marius von Mayenburg a deschis stagiunea 2019 la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-plastic-de-marius-von-mayenburg-a-deschis-stagiunea-2019-la-arcub/

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a redeschis porţile sălii mari de spectacole, la ]nceputul acestei săptămâni, cu spectacolul ”Plastic”de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. 

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2019

Comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda” regizată de Mariana Cămărășan se va juca în data de 19 ianuarie, ”Artists Talk” în regia Gianinei Cărbunariu – una dintre cele mai originale și bine primite producții de la ARCUB va fi prezentată pe 21 ianuarie, iar spectacolul de teatru înțesat cu momente pline de umor, ”Schneider și Schuster” va fi readus în atenția publicului pe 27 ianuarie, la Sala Mare din str.Lipscani nr.84-90.

Plastic îi are în distribuție pe Ioana Mărcoiu, una dintre cele mai apreciate actrițe ale noii generații, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul Vilma din „Nefericiţii” în regia Zsuzsannei Kovacs și pe Bogdan Dumitrache, cunoscut publicului din filmul Poziția Copilului de Călin Peter Netzer și câștigător al titlului de „Cel mai bun actor”, la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian 2017, pentru rolul din Pororoca de Constantin Popescu. Distribuția este completată de Cristina Toma (Premiul Criticii pentru cel mai bun debut, în Privește înapoi cu mânie, 1996), Istvan Teglas (Între noi totul e bine de Radu Afrim, TNB, Hedwig and The Angry Inch, la Point) și tânărul actor Ciprian Nicula, care s-a făcut remarcat odată cu spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii de Bobi Pricop, la TNB.

Așa cum declară regizorul, „Plastic” este o satiră ce trage din toate pozițiile în toate direcțiile. Viața unor oameni bine intenționați din clasa mijlocie, acest acvariu frumos/ kitchos, pare un tăvălug ce nivelează, fără să vrea, orice relație ce ar trebui, în teorie, să funcționeze. Căci ei au renunțat la orice raport de forță în familie, în profesie, în artă. Iar această condiție duce la întrebări complexe: de felul: „E omul capabil să-și creeze un mediu funcțional, nedestructiv? De ce nu merge nimic din ceea ce încercăm decât parțial, chinuit, ridicol?””.

PlasticÎn producția de la ARCUB, regizorul decupează atent, într-un decor inedit și elegant realizat de scenografa Velica Panduru, teme contemporane, dozând eficient impactul fiecărei noi scene asupra publicului. Muzica semnată de Lucian Ban, pianistul new-yorkez de origine română, punctează fin trecerile personajelor de la o stare la alta, urmărind gradual transformarea unei lumi realiste într-o instalație artistică atipică.

Cu Plastic, pe textul scris de Marius von Mayenburg în 2015, Theodor-Cristian Popescu este la șasea montare a textelor dramaturgului german, după Perplex, la Teatrul Clasic din Arad, Martiri și Piatra, la Târgul Mureș, Urâtul, la Teatrul German din Timișoara, Chip de foc, la Teatrul Prospero din Montréal.

Mai toate temele societății contemporane se regăsesc în această nouă piesă a dramaturgului german, în avangarda unei generații cu atitudine […] radicală față de zisele progrese ale civilizației moderne și postmoderne. Predominantă e tema uzurii relațiilor maritale în condițiile în care profesia și parvenirea în carieră sunt mai importante. („Viață de plastic” de Doina Papp, în Revista Teatrală Radio)

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și http://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.
Prețuri: 35 lei (Categoria I) și 25 lei (Categoria II).

Foto: Plastic – facebook

28
/10
/15

Într-o zi de 29 octombrie (1930) se năştea, la Bacău, intr-o familie din mica burghezie evreiască, scriitorul Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), unul dintre cei mai apreciati scriitori români contemporani. Tot pe 29 octombrie avea loc premiera operei "Don Giovanni" , de Mozart, la Teatru Național din Praga, zi în care, în Olmsted County, Minnesota, venea pe lume actriţa americană Winona Ryder.

28
/10
/15

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Nottara continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul programului ,,Spectacolul începe cu o lectură,” program cultural asumat prin proiectul de management al directorului teatrului. Ediţiile anterioare au impus două texte care s-au concretizat în producţii teatrale: Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi Poker Face de Petr Kolečko, regia: Adela Biţică.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.

27
/10
/15

Douăsprezece dintre filmele pentru publicul tânăr care s-au întors cu trofee și mențiuni speciale de la Cannes, Berlinale sau Toronto IFF pot fi văzute pentru prima dată în România între 13 și 18 noiembrie, în cadrul secțiunii competiționale Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Biletele și abonamentele pentru Kinodiseea au fost puse în vânzare.

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

27
/10
/15

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Național din București, pe pereți atârnă niște tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt niște semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoști, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horațiu Mălăele.

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.