Spectacolul „Stupid Fucking Bird” are premiera la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-stupid-fucking-bird-are-premiera-la-tnb/

Joi, 16 septembrie, şi vineri, 17 septembrie, la ora 19.30, la Sala Pictura a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti este programată premiera oficială a spectacolului „Stupid Fucking Bird” de Aaron Posner, în regia lui Răzvan Oprea. Producţia face parte din programul TNB „Uşi deschise pentru toţi”.

Un articol de Liliana Matei|12 septembrie 2021

Piesa a fost adusă în scenă mai întâi în 2013 la Compania de teatru Woolly Mammoth în Washington, D.C., iar în 2016 și la Arden Theatre Company’s, regia fiind semnată chiar de autor. În continuare, piesa a intrat în atenția altor companii de teatru și universități din Statele Unite (SUA) și din alte părți. În 2015 ajunge să fie una dintre cele mai des montate zece piese; a fost produsă pe alte 150 de scene din afara Statelor Unite.

Piesa cu titlu voit ireverențios a dramaturgului american Aaron Posner, câștigătoare a unui Premiu Helen Hayes pentru dramaturgie, păstrează temele cehoviene din „Pescărușul”, ca dragostea neîmpărtășită, visele spulberate sau căutarea unor noi forme de artă teatrală, dar le amplasează pe fundalul frenetic al secolului XXI.

Autorul este dramaturg, profesor universitar, dar și un incitant regizor care a câștigat câteva ediții ale Premiilor Helen Hayes pentru cea mai bună regie. Cu această adaptare, el „transformă un scriitor clasic, tratat adesea cu respect formal, într-o oglindă care arată în detalii clare tot ceea ce este nou în nefericirea oamenilor de astăzi”, consemnează The New York Times, apreciind piesa drept „un Cehov pentru secolul XXI”.

Drumul parcurs de autorul american până la acest „Pescăruș” posner-cehovian, pe care sunteți invitați să-l descoperiți în jocul actorilor TNB, a început cu câteva romane asupra cărora și-a concentrat atenția, dorind să le adapteze pentru teatru. Iar mai târziu, a creat noi variante ale pieselor clasice, inclusiv Shakespeare și Cehov.

Posner a fost cofondator al Arden Theatre Company din Philadelphia și, între 2006-2010 – director artistic al Two River Theatre. A regizat peste 100 de producții la cele mai importante companii de teatru din întreaga țară. El este, de asemenea, profesor asociat de actorie și regie la Universitatea Americană în Washington DC.

Pescărușului îi aduce un reglaj fin și modern. Am putea spune că ia o operă de artă celebră și o redimensionează, adăugându-i mulți pixeli. Nu se aventurează departe de intriga de bază a Pescărușului și, dacă nu cunoașteți sau nu țineți minte piesa, vă puteți bucura de Stupid Fucking Bird ca de o piesă complet nouă”,  apreciază Newsworks.

Următoarea reprezentație va avea loc pe 24 septembrie, de la ora 19.30. Biletele se găsesc la Casa de bilete TNB și online, pe www.mystage.ro

21
/09
/12

La data de 21 septembrie 1391 a încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun. 1832    – A încetat din viaţă Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez (“Ivanhoe”, “Rob Roy”)  (n. […]

21
/09
/12

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George […]

20
/09
/12

România a confirmat prezenţa în calitate de invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Paris (Salon du Livre), care se va desfăşura în perioada 22-25 martie 2013. Participarea României la cea de-a 33-a ediţie a Salon du Livre de la Paris, în 2013, care a fost pusă până acum sub semnul întrebării […]

20
/09
/12

Opt dintre cele mai cumpărate 10 titluri din România sunt cărţi care privesc transformarea personală, motivaţia şi resorturile psihologice, potrivit unei analize a datelor generate de librăria www.elefant.ro pentru primele opt luni ale acestui an. Printre titlurile preferate de cei care au achiziţionat cărţi de la librăria Elefant.ro se numără „Cele 50 de vicii ale […]

20
/09
/12

Publicistul şi editorul Alexandru Dobrescu a fost numit, joi, în funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) de la Paris, înlocuind-o astfel din funcţie pe Katia Dănilă. „În vederea consolidării reţelei de institute din sfera Institutului Cultural Român, conducerea ICR l-a desemnat în funcţia de director al Institutului Cultural Român de la Paris pe […]

20
/09
/12

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, şi pianista germană Magdalena Mullerperth vor susţine, joi, între orele 19.00 şi 21.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un concert în memoria Mihaelei Ursuleasa, care a decedat pe 2 august, la vârsta de 33 de ani. Concertul simfonic „In Memoriam Mihaela Ursuleasa” va avea loc […]

20
/09
/12

O expoziţie foto cu titlul „Marin. Fotografii 1908-1940” se va deschide joi seară la Instituto Cervantes din Bucureşti, informează instituţia gazdă, într-un comunicat. Primul eveniment cultural organizat în noul său sediu din centrul Capitalei, expoziţia – care călătoreşte în mai multe centre Cervantes din toată lumea – este realizată în colaborare cu Fundaţia Pablo Iglesias […]

20
/09
/12

La data de 20 septembrie 1974 a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară: 2.045 m. 1459    – Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor într-un hrisov al lui Vlad Tepeş, domn al Tării Româneşti. 1842    – S-a născut […]

20
/09
/12

Ovidiu Ioncu – Kempes – fostul solist vocal al trupei Cargo, revine alături de trupa Rezident Ex pe scenă, într-un concert care va avea loc vineri, la Arenele Romane din Capitală. Adi Popescu, unul dintre chitariştii trupei şi, totodată, producătorul muzical al acesteia, afirmă că starea de spirit şi energia lui Kempes au rămas neschimbate. […]

19
/09
/12

Marcel Iureş este invitat cu one man show-ul ‘Absolut!”, după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, la Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’, potrivit informaţiilor furnizate de Teatrul ‘Maria Filotti’, gazda evenimentului. Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’ este programat în perioada 6-14 octombrie, iar organizatorii promit […]

19
/09
/12

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.   Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un […]

19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]