Spectacolul „Terapie de grup” are premiera la Arad
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-terapie-de-grup-are-premiera-la-arad/

„Terapie de grup”, „o comedie muzicală despre suflet, greşeli, dor şi căutări”, va avea premiera pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2020

„Deschidem stagiunea 2020–2021 cu un spectacol special. Este vorba despre un musical în premieră națională, o coproducție  Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszínház și Teatrul Jókai, Békéscsaba din Ungaria. Ne bucură că această primă întâlnire cu publicul din noua stagiune înseamnă și întâlnirea cu cele mai noi nume din colectivul artistic al Teatrului Clasic. Sunt actori pe care spectatorii noștri nu i-au cunoscut încă și de talentul cărora se pot bucura acum”, spune Bogdan Costea, manager al TCISA

„Terapie de grup” de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila, în regia lui Tapasztó Ernő, îi reunește în distribuție pe: Marina Palii, Ștefan Gheorghe Dogaru, Alexandra Gîtlan, Alex Popa, Bogdan Neciu și Diana Ioana Licu.

Muzica este compusă de Bolba Tamás, iar versurile sunt semnate de Alexandra T. Gîtlan, Tapasztó Ernő, Éder Enikő și Fekete Réka. Coordonator muzical este Éder Enikő.

Decorul și costumele sunt realizate de Irina Păun Chirilă și Tapasztó Ernő. Echipa spectacolului este completată de: Timea Laslavic (traducerea textului),  Fekete Réka (asistent regie), Ioan Horga, Cosmin Harbei și Lucian Chîrlan (light design), Cosmin Harbei și Lucian Chîrlan (sound) și Cosmin Blaga (regie tehnică).

Biletele – în limita locurilor disponibile – se achiziționează online de pe platforma www.biletmaster.ro sau de la agenția de bilete a TCISA. Orarul agenției este: marți, joi și vineri: 10.00-16.00, miercuri: 10-14, sâmbătă și duminică: 10.00-12.00 și 17.00-18.30 În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate de la casieria TCISA doar până la ora 18:30.

08
/09
/14

Ştiaţi că astăzi se împlinesc zece ani de când cel supranumit lordul muzicii româneşti, Dan Spătaru, a plecat dintre noi? Cântăreţul a murit la 8 septembrie 2004, în urma unui atac de cord, la nici 65 de ani. În memoria lui Dan Spătaru este organizat anual, la Medgidia, festivalul care îi poartă numele.

08
/09
/14

De ce preferă artiștii tineri să lucreze în sistemul teatral independent, care sunt riscurile meseriei din această sferă și dacă beneficiile suplinesc în totalitate nevoia de expresie artistică, am aflat de la Chris Simion, Ionuț Grama și Mariana Cămărășan.

06
/09
/14

Teatrul Nottara pregăteşte pentru noua stagiune, premiere ale unor regizori de succes, ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, expoziţii, aniversări şi alte evenimente inedite. O parte dintre producţiile teatrului vor participa în acest an, la festivaluri în ţară sau vor avea turnee în străinătate. 

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.