Splendida ucidere ritualică a lui Gorge Mastromas
https://www.ziarulmetropolis.ro/splendida-ucidere-ritualica-a-lui-gorge-mastromas/

Sunt puţine spectacole de teatru care ajung, fie că îşi propun sau nu, la un adevăr atât de radical: există creaturi care ar trebui omorâte nu o dată, ci de mai multe ori, şi tot nu ar fi de ajuns. “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” merge până la acest capăt.

Un articol de Andrei Crăciun|15 mai 2015

O introducere ceva mai lungă, din care se va afla unde, când și de ce? 

Sunt la Arad, la Festivalul de Teatru Nou (ajuns la ediția a treia – și Aradul își dorește să fie capitală culturală europeană în 2021, și așa se explică explozia de festivaluri de pe cuprinsul țării noastre).

Este joi, 14 mai 2015, înainte de Apocalipsă. Ora 19. E timpul când Aradul intră în amurg. La cafenele, la terase, în restaurante e muzică de dans. Orașul respiră în ritmul apropierii de Vest. E un turn Babel cu o arhitectură cândva glorioasă, aici poți să auzi – atât de firesc – limba română împletindu-se cu limba maghiară și cu limba germană.
Intru în Teatrul Clasic “Ioan Slavici”. Îmi place să știu pe unde pășesc. Știu: Teatrul s-a înălțat între 1872 și 1874, deși, ca să fim onești cu istoria, lucrările au început în 1869. Dincolo de Carpați nici nu se obținuse independența față de turci! Mai erau încă șapte ani până când Principatele Unite aveau să devină Regat.

La inaugurare – era un septembrie târziu – avea să vină însuși Împăratul Imperiului Austro-Ungar, Franz Iosef. A fost mulțumit Împăratul de ce a văzut. Istoricii au consemnat că a elogiat frumusețea edificiului, numind-o demnă de orice capitală. S-a retras, totuși, după primul act. Franz Iosef avea să mai domnească alți 42 de ani. S-a săvârșit în noiembrie 1916, la 86 de ani, în plin Război Mondial. Mai era, totuși, mult până atunci – aproape jumătate de veac! 1874 era un an din “La Belle Epoque” a unui Imperiu care avea să dispară, așa cum obișnuiesc să dispară imperiile, lăsând în urma lor clădiri mărețe, ceva cultură, mult sânge și o salbă de nedreptăți.

Teatrul avea să supraviețuiască unui incendiu groaznic, în 1883 și să fie botezat, într-o epocă de redeșteptare a identității naționale românești, cum spune orice clișeu, cu numele marelui clasic Ioan Slavici – îl cunoașteți, prieten bun cu Mihai Eminescu. Ioan Slavici avea să moară în 1925, după 77 de ani de viață, lăsând în urmă o splendidă colecție de nuvele rurale.

Ioan Slavici (născut în Șiria, lângă Arad), strălucit om de litere românești, a fost, însă, și un antisemit feroce – era de părere că evreii ar trebui aruncați în Dunăre, până la ultimul, să le dispară sămânța. La drept vorbind, singurul nostru mare clasic care nu era nici rasist, nici xenofob și nici nu se închina la icoana sfântului țăran român a fost Ion Luca Caragiale, urban atroce, cetățean al întregii lumi, mort în exil, la Berlin, cu treisprezece ani înaintea lui Slavici.

Astăzi, ca să intri în Sala Mare a teatrului din Arad, treci, inevitabil, pe lângă o statuie din care Ioan Slavici se uită ferm înspre viitor, încruntându-se. O mustață severă îi temperează acvilinitatea nasului.

Merg să văd “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, spectacol al Teatrului “Regina Maria” din Oradea. La intrare mi se dă, ca tuturor celorlalți spectatori, o cagulă. E neagră și cu ea ar trebui să îmi ascund chipul în următoarele două ore. Spectatorii își trag sau nu cagulele și se așază în lateralele scenei. Spectacolul acesta nu este unul obișnuit.

Un fragment ceva mai scurt, din care se va afla cine și ce

Dennis Kelly s-a născut într-o familie catolică, în nordul Londrei, în 1970. Patruzeci și trei de ani mai târziu, la “Royal Court Theatre” se juca pentru prima dată această piesă care arată, fără rest, ce poate să devină un om. Când a scris “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Dennis Kelly era deja celebru și bogat. Cunoscuse succesul și în teatru, și în televiziune. Îl putem suspecta că n-a scris acest text pentru glorie, ci pentru a spune un adevăr – adevărul radical.

Povestea este așa: un om, Gorge Mastromas, are de ales, cum am avut fiecare dintre noi, încă din copilărie, între bunătate și lașitate. Va veni o zi în care își va spune că amândouă înseamnă același lucru. Se schimbă, se lasă corupt de bani și de putere, își întemeiază regatul pe minciuni, se căsătorește din minciună, își vinde familia mințind, își ucide fratele, iar la finalul vieții ajunge să spună că adevărul însuși este o minciună și apoi…
Desigur, apare și un pistol în scenă și știm de la Cehov ce se întâmplă în astfel de situații.

Gorge Mastromas se va sinucide, târziu, când tot răul era deja făcut.

Dacă aș fi fost regizorul acestui spectacol, le-aș fi dat spectatorilor nu doar o cagulă ci și o armă deloc albă. Și i-aș fi invitat pe fiecare să îi tragă un glonț în cap lui Gorge Mastromas și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Regizorul “Uciderii ritualice” este însă Bobi Pricop. Bobi are douăzeci și nouă de ani. El regizează curajos, dincolo de granițe și cu o mare sensibilitate la munca scenografei Irina Moscu – scenografia este spectaculoasă, una dintre cele mai bune din cât teatru am văzut în România astăzi.

Bobi Pricop începe spectacolul impunându-le actorilor să poarte cagule. Doar Gorge Mastromas însuși e fără. Personaje-narator cu chipurile acoperite îi deșiră, astfel, firul copilăriei și primei tinereți. Sunt scene teribile și alerte. Gorge Mastromas este un personaj dezgustător și devine imposibil pe măsură ce renunță la toate atributele care fac din om o specie cât de cât suporabilă. Richard Balint îl joacă și nu îl joacă deloc rău, deși – dacă mi se îngăduie observația – intră cam lent în rol.

În devenirea sa grotescă, Gorge Mastromas calcă în picioare mai mulți oameni. Iată-i: un afacerist (Martin), jucat de Pavel Sîrghi (actor care nu excelează la dicție, dar suplinește prin expresie – o posibilă explicație aici), femeia pe care, teoretic, o iubește – Louise (jucată de Mihaela Gherdan, o actriță dăruită), propriul frate – Gel (jucat de Sorin Ionescu, un actor care merită unele elogii aparte).

Gorge Mastromas ucenicește în ticăloșie pe lângă A., reprezentanta unei bănci (excelent întruchipată de Ioana Gajdo, o altă actriță despre care veți mai auzi), pentru a încheia, bătrân și cinic și bogat și înfrânt, cu o întâlnire cu Pete (Alin Stanciu, foarte bun). Iar finalul…

Finalul cade ca o ghilotină. Spectatorii își predau cagulele, uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas s-a încheiat. Înapoi în realitate!, unde victoria nemernicilor este, totuși, ceva mai categorică.



04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]

04
/10
/12

1873 – S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)   1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. […]

03
/10
/12

Competiţia de aplicaţii şi platforme ReStart România îşi strânge rândurile la sfârşitul săptămânii, înscrierea de proiecte online care pot schimba România mai putând fi făcută pe www.restartromania.ro până pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat.   Până pe 7 octombrie, cei interesaţi mai pot propune pe www.restartromania.ro platforme sau aplicaţii online care pot face mai bună […]

03
/10
/12

Cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” va avea loc vineri şi sâmbătă, în municipiul Ploieşti, în finala festivalului urmând să participe 18 concurenţi (12 grupuri şi şase solişti) din 15 oraşe ale ţării. Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti remis, miercuri, presei, […]

03
/10
/12

SPRE DAMASC de August Strindberg Workshop condus de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzica) şi Darie Alexandru (video).   UNITER – Uniunea Teatrală din România invită studenţi, actori, masteranzi să participe la workshop-ul susţinut de Cătălina Buzoianu pe textul piesei „Spre Damasc” de August Strindberg. Înscrierea la workshop se face la adresa […]

03
/10
/12

              Marti 2 octombrie, orele 19.00 TREI FEMEI INALTE după Edward Albee (Producție ArCuB și UnTeatru) cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca scenografia: Vladimir Turturica regia: Andrei și Andreea Grosu Duminica 7 octombrie, orele 19.00 ZORBA dupa N.Kazantzakis cu: Silvian Valcu, […]

03
/10
/12

TARA UNDE INGERII VIN DEGEABA Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 – PREMIERA Sambata, 6 octombrie, ora 19.00 Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un satuc populat de personaje care amintesc de nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez si de picturile Friedei Kahlo. Un Inger poposeste in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figura ignoranta si autoritara […]

03
/10
/12

Opera Naţionala Bucureşti (ONB) va găzdui, între 12 şi 14 octombrie, o serie de evenimente, organizate cu prilejul închiderii proiectului european studiOpera, informează Biroul de presă al ONB, într-un comunicat transmis, miercuri. Astfel, în datele de 12 şi 13 octombrie angajaţi din instituţii de spectacol din ţară şi străinătate au fost invitaţi să ia parte […]

03
/10
/12

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.   „Ca toată lumea, şi noi căutăm soluţia magică”, afirmă Alison Smale, […]

03
/10
/12

Carmina Burana – una dintre cele mai cunoscute partituri din toate timpurile – revine, vineri seară, pe scena Sălii Radio în concertul extraordinar de deschidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta noului dirijor principal al orchestrei, Tiberiu Soare.   Din distribuţia celebrei cantate scenice Carmina Burana de Carl Orff fac parte soprana Irina Iordăchescu, […]

03
/10
/12

1938 – A încetat din viaţă Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913), la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); a fost prim-ministru (ianuarie – martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 […]

02
/10
/12

Duminicã, 30 septembrie, în sectorul 3 a avut loc lansarea Casei Artelor. Acest proiect a luat naştere sub patronajul primarului Robert Negoiṭã şi se doreşte a fi un loc de promovare şi dezvoltare al abilitãṭilor artistice. Lansarea a mai gãzduit atât un vernisaj de artã modernã, cât şi o expoziṭie de fotografie. Printre invitaṭi s-au […]

02
/10
/12

Profesorul universitar Zoe Petre, fost consilier prezidenţial în mandatul de preşedinte al lui Emil Constantinescu, a fost propusă de grupul senatorial al PNL pentru funcţia de membru al Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Biroul permanent al Senatului a primit o serie de propuneri pentru posturile de membri ai Consiliului ICR şi a […]

02
/10
/12

Biblioteca Academiei Române organizează sâmbătă Noaptea Porţilor Deschise, între orele 18,00-01,00, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare. Potrivit unui comunicat, deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în prezenţa conducerii Academiei Române cu vernisarea unei valoroase expoziţii patrimoniale de carte veche românească, urmată de un concert aniversar de muzică bizantină, oferit de […]