Stagiunea Teatrului Excelsior s-a deschis cu „Zâna Zorilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/stagiunea-teatrului-excelsior-s-a-deschis-cu-zana-zorilor/

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului Excelsior s-a deschis luni seară cu premiera spectacolului „Zâna Zorilor”, un basm scris de Ioan Slavici în urmă cu 160 de ani. Premiera reprezintă un omagiu adus memoriei maestrului Ion Lucian, cel care a înfiinţat Teatrul Excelsior şi datorită căruia există edificiul din strada Academiei nr. 28. Invitaţii au fost întâmpinaţi […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului Excelsior s-a deschis luni seară cu premiera spectacolului „Zâna Zorilor”, un basm scris de Ioan Slavici în urmă cu 160 de ani.

Premiera reprezintă un omagiu adus memoriei maestrului Ion Lucian, cel care a înfiinţat Teatrul Excelsior şi datorită căruia există edificiul din strada Academiei nr. 28.

Invitaţii au fost întâmpinaţi la intrare şi conduşi în sală de „cei şapte pitici” îmbrăcaţi în costume din recuzita teatrului iar copiii au primit şi bomboane oferite de „Scufiţa roşie”.

Cei şapte proaspăt colaboratori vor putea fi văzuţi atât la viitoarele premiere ale teatrului cât la matineele de duminică.

 
Timp de o oră şi 20 de minute spectatorii au intrat în lumea fanteziei şi a aventurii unde s-au întâlnit cu Murgul (Robert Radoveneanu), cu teribila Sfânta Vineri (Paula Sorescu-Lucian), cu cei trei feciori ai Împăratului (Ştefan Velniciuc) – Petru, Luca şi Matei (Dan Clucinschi, Ciprian Cojenel şi Ovidiu Uşvat), cu balaurul năprasnic, cu duhul pădurii şi al florilor şi cu cea mai frumoasă dintre făpturile cereşti şi pământeşti, Zâna Zorilor (Raluca Botez), şi însoţitoarele ei (Cosmina Dobrotă, Vera Popescu şi Iulia Diana Samson).

Pentru Dan Clucinschi spectacolul a reprezentat debutul pe scena de la Excelsior, în sală fiind prezent şi profesorul său de actorie, Eusebiu Ştefănescu.

Dramatizarea îi aparţine Ilincăi Stihi, cea care semnează şi regia spectacolului. Din echipa de creaţie mai fac parte scenografa Luana Drăgoescu, compozitorul şi creatorul versurilor originale George Marcu, coregrafa Andreea Duţă, light-designerul Gheorghe Jipa şi sound-designerul Mihnea Chelariu.

„Zâna Zorilor” este un spectacol care, spun realizatorii, se adresează copiilor între 7 şi 80 de ani. Cei mici vor putea participa în luna octombrie la reprezentaţiile de pe 23 şi 31, de la ora 10,00, în cadrul programului dedicat grădiniţelor şi şcolilor.

 

Sursa: Agerpres

13
/07
/23

Artiștii Teatrului de Balet Sibiu dansează pentru prima dată în acest an pe scena unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Cetatea Alba Iulia - „Sărbătoarea Muzicii”, eveniment organizat de mai bine de zece ani de Primăria Municipiului Alba Iulia. Baletul sibian va dansa în premieră la Alba Iulia, sâmbătă, 15 iulie 2023, de la ora 21:00, pe scena din Piața Cetății, spectacolul de dansuri spaniole „În numele bucuriei”, coregrafia Ángel Martínez Sánchez.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.