-->

Știți cumva unde e „apa sâmbetei”?
https://www.ziarulmetropolis.ro/stiti-cumva-unde-e-apa-sambetei/

Să fie ea în ţărişoara noastră mică, ai cărei locuitori se lamentează cât e ziua de lungă şi nu mai prididesc a repeta „ca la noi, la nimeni”?

Un articol de Ziarul Metropolis|9 februarie 2023

Ori să fie în altă parte? Sau e doar o vorbă cu tâlc, pe care am preluat-o cu tot cu sens, fără să fim curioși în privința originii?

Să începem cu un mic tur al actualității. La noi, ceva se duce pe apa sâmbetei în permanență. Adică ceva eșuează, se face praf, se duce de râpă. Sursele de știri, în frunte cu posturile de televiziune, o anunță tot timpul. Website-ul www.bzi.ro publica pe 8 ianuarie 2020 următoarea știre: „S-a dus pe apa sâmbetei Spitalul. E gata, iar managerul visează să fie viceprimar”. Pe www.ziarelive.ro găsim următorul titlu, apărut pe 25 ianuarie 2023: „Încă o promisiune s-a dus pe apa sâmbetei. O parte din marele proiect de infrastructură «Traseul Regional Transilvania Nord» rămâne fără finanțare!”. Iar www.știrileprotv.ro anunța în 23 octombrie 2022: „«Prostie pe datorie». Miliarde de euro, bani europeni, care s-au dus pe apa sâmbetei din cauza autorităților incompetente”.

Sună deprimant de cunoscut, evident. Cel mai adesea, lucrurile merg prost la noi, o iau în jos, se duc pe apa sâmbetei. Dar unde se află ea, „apa sâmbetei”? Și de ce e sinonimă cu desființarea, cu sfârșitul?

DEX-ul, instrument indispensabil, dar insuficient, nu ne este de mare ajutor. De multe ori, în cazul expresiilor frazeologice, uneori din cele pe care le folosim tot timpul, informațiile din acest dicționar nu ne satisfac curiozitatea.  „Sâmbătă”, în DEX, este doar o anumită zi din săptămână, cea care precede duminica.

Atunci, trebuie să căutăm în altă parte. În mitologia de un fel sau altul, de exemplu. Iar mitologiile sunt și ele sintetizate în dicționare. Din mai multe aflăm că este vorba despre „Apa Sâmbetei”, nume propriu compus, deci nu despre „apa sâmbetei”. Aceasta izvărăște, potrivit mitologiei românești, de sub Pomul Vieții, aflat în Paradis/ Rai. În spațiul acela imaginar și idilic, ea este locul în care se varsă toate apele și desparte „lumea asta” de „lumea cealaltă”. Apa Sâmbetei e un vehicul spre lumea răpăsaților, a umbrelor, ea duce spre tărâmul de unde nimeni nu se întoarce. Inițial, potrivit credinței populare de a noi, povestește cunoscutul etnolog și folclorist Tudor Pamfile, expresia avea o conotație pozitivă: În universul rural, obiectele de uz religios, care nu se puteau da de pomană, fiind vechi, degradate ori incomplete (icoane vechi, candele rupte etc.), dar care trebuiau ferite de orice necurăție, țăranii le aruncau pe Apa Sâmbetei, pentru ca ele să ajungă „pe lumea cealaltă”. Apa Sâmbetei funcționa, deci, ca un purificator care face legătura cu viața veșnică.

În timp, pe măsură ce expresia s-a răspândit, sensul ei a ajuns să se schimbe. Astăzi, el este conotat exclusiv negativ, ideea de purificare și păstrare pierzându-se în timp. Prin urmare, „a se duce pe apa sâmbetei” se reduce la „a se pierde, a se distruge”. Să fi dus schimbarea sensului la dispariția majusculelor din „Apa Sâmbetei”? O legătură de care nu avem cum să fim siguri, dar pe care o putem face în chip de ipoteză, cu gândul la viața necunoscută a cuvintelor. Atenție, deci! Din câte se pare, „apa sâmbetei” nu mai poate salva nimic!

10
/06
/14

Eroare în titlu? Ați sesizat-o? Am folosit corect pluralul de la „plural”? De multe ori greșim pluralul cuvintelor pe care le folosim, deformând astfel semnificația mesajelor pe care le transmitem.

27
/05
/14

„A fost odată ca niciodată” este expresia care ne introduce în universul magic al poveștilor. Rolul ei este să sublinieze intrarea celor care ascultă sau citesc un basm într-un timp și un spațiu mitice, când totul este, era sau va fi posibil.

20
/05
/14

Cine nu s-a întrebat măcar o dată care este semnificația expresiei „casă de piatră”? Cunoscuta zicere este folosită la fiecare nuntă. Dar care îi sunt originile?

13
/05
/14

În anul 490 înainte de Hristos, orașele Atena și Sparta, care în acea vreme erau în conflict, au fost nevoite să uite de rivalitatea dintre ele deoarece perșii înaintau rapid spre teritoriile lor. Atena și Sparta s-au aliat în luptă, iar bătălia de la Maraton, din 490 înainte de Hristos, este sursă de inspirație pentru o legendă. Conform acesteia, Philippides (sau Filipide) a fost primul maratonist din istorie.

06
/05
/14

De la numele lui Dracon, ne-a rămas cuvântul „draconic”. Sensul termenului s-a păstrat, referindu-se la legi, dispoziții, reguli etc. care sunt considerate „excesiv de severe, aspre sau drastice”.

22
/04
/14

Mai întâi, sper că ați avut un Paste fericit! Un pic cam ciudat?… De ce să aveți niște „paste fericit(e)” și de ce să vă spun asta? Sau, poate, vreau să scriu „Paște fericit!”? Sau am vrut să spun că ați avut un „cal care paște fericit”? Poate o să aflăm „la Paștele Cailor” de ce am renunțat atât de ușor la diacritice.

01
/04
/14

Mulți oameni sunt reticenți să apeleze la psiholog sau la psihiatru când se confruntă cu o problemă de viață sau cu o tulburare psihică. Motivele pot fi multe, de la frica de a nu fi catalogat „nebun” de ceilalți până la faptul că se îndoiesc că psihologul sau psihiatrul ar putea să îi ajute cu adevărat.

18
/03
/14

Dicționarele spun poveștile cuvintelor (proveniența, sensurile, modificările suferite de-a lungul timpului, semnificația sintagmelor în care sunt încorporate etc.). De aceea, ele sunt ca o ladă cu zestre pentru generațiile următoare. Acum, în era digitală, găsim pe internet o parte din aceste povești. Mai rapid și mai eficient. Și, atunci, care să mai fie rostul dicționarelor […]

25
/02
/14

,,Plătiți locație?” Mulți am fi nedumeriți, cel puțin în primele momente, dacă ni s-ar adresa această întrebare. Am înțeles oare greșit? O fi spus persoana respectivă „ați găsit o locație”? Despre cum se folosește ,,locația” corect, aflăm astăzi la rubrica Dans printre cuvinte.

18
/02
/14

„1984” de George Orwell, „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley și - mai recent - ,,Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins fac parte din topul distopiilor. Distopie... opusul utopiei. Dar ce înseamnă, mai exact? Aflăm astăzi, în cadrul noii rubrici „Dans printre cuvinte“.