Strada Armenească prinde viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/strada-armeneasca-prinde-viata/

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. 

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti.

Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească.

INFO

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe contul de Facebook al Festivalului Strada Armeneasca.

11
/11
/16

Un dialog plin de armonie între două piane şi doi pianişti fermecători va avea loc pe scena Sălii Radio vineri, 11 noiembrie, între Rebeca Omordia şi Sergiu Tuhuţiu, care vor interpreta alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Martin Panteleev Concertul pentru două piane și orchestră de Max Bruch. Seara mai are în program două lucrăriri celebre ale repertoriului clasico - romantic : Uvertura Egmont op. 84 de Beethoven şi  Simfonia nr. 3 în la minor, op. 56 – Scoțiana de Mendelssohn.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Spectaculosul show „Disney Magical Music from the Movies” a ajuns în premieră în România! Primele reprezentații au avut loc pe 7 noiembrie, la Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara şi pe 8 noiembrie la Sala Polivalentă Cluj-Napoca. Turneul va continua pe 12 noiembrie, la Sala Palatului Bucureşti, pe 15 noiembrie la Sala Sporturilor “D.P.Colibași” şi pe 23 noiembrie la Sala Polivalentă Craiova.

10
/11
/16

Cunoscuta pianistă și interpretă de jazz adaugă la impresionanta discografie un nou album „Sama Rou” – Cântecele sufletului meu’’, în care explorează rădăcinile sale africane și tradițiile din Sudul SUA, iar turneul de promovare include și România.

10
/11
/16

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în Competiția de la Cannes și programat recent în cadrul Festivalului Filmului Francez de la București, „Ma Loute”, noua bizarerie a lui Bruno Dumont, este probabil cel mai excentric film din mainstream-ul festivalier al acestui an.

10
/11
/16

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câștigător al Premiului Special al Juriului, dar și Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, a fost inclus în competiția oficială a celui mai important eveniment cinematografic din America Latină – Festival Internacional de Cine de Mar del Plata (Argentina). Ajuns la cea de-a 31-a ediție, evenimentul se va desfășura între 18 și 27 noiembrie.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

08
/11
/16

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului internațional al teatrului contemporan de animație – ImPuls se va desfăşura în Bucureşti, între 19 şi 28 noiembrie, pe cele două scene ale Teatrului Țăndărică.

08
/11
/16

Teatrul Evreiesc de Stat anunță premiera spectacolului eveniment „București 41 – Tur Retur”, în regia lui Alexandru Berceanu, un spectacol care-și conduce publicul prin istoria Bucureștiului anului 1941.